Se afișează postările cu eticheta biografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biografie. Afișați toate postările

miercuri, decembrie 31

2008 - al 25-lea an de viata

chiar daca anu' asta va ramane in istorie ca primul an fara tata, a fost totusi un an bun si as minti daca as spune ca a fost altfel.

2008 a fost al doilea meu an de libertate.

acum, cand el mai are putin si se termina, ma gandesc la intregul an si din pacate il vad doar ca pe un burduf de acordeon strans. habar n-am cand a trecut...iar cand ma gandesc la el imi vin in minte numai cateva momente din cele trei sute cincizeci si ceva de zile ale lui pe care le-am trait. dar daca ma apuc sa cant la acordeonul respectiv si sa-i intind burduful, melodia care astfel iese este una destul de lunga si cu diverse tonalitati, caci am avut parte de multe de-a lungul acestor zile.

- am slabit. cred ca mai potrivit ar fi sa spun ca m-am micsorat, caci de la marimea M cat purtam inainte am ajuns sa port S si cateodata si S sa-mi fie mare si sa fie nevoie sa mai fac cateva ajustari hainelor.
- am iesit din tara. pt prima data in existenta mea, romanul de mine a pasit in afara granitelor tarii. din pacate n-am scris despre asta decat un ciot de insemnare, asa ca singurele amintiri ale acestei experiente raman in memoria mea si in pozele facute cu telefonul. am trecut prin Ungaria (unde am vizitat Budapesta), prin Austria (aici m-am indragostit de Viena) si prin Germania (unde am vazut Munchen si un minunat oras de tara, ca satuc nu prea-mi vine sa-i zic). am dormit numai in masina, cu genunchii la gura, in cele mai imposibile pozitii, dar al naibii sa fie daca atunci nu m-am odihnit cel mai bine pe anu' asta :D de acolo mi-am cumparat masina si frane hidraulice pe disc pt bicicleta.
- am cumparat masina. da, in fata blocului exista un Golf III cu numele meu pe acte :D masinuta e buna, merge bine si nu am investit multi bani in ea. ar trebui sa-i schimb sistemul de distributie si placutele de frana, dar o mai las pana la anul ca oricum nu prea ma plimb cu ea. mai des calaresc masinile de la serviciu decat p'a mea.
- am upgradat calculatorul. in sfarsit am cumparat harduri, ca de prea mult timp visam la asta si nu se mai implinea. si ca sa fie treaba treaba am mai luat si o placa de sunet si ventilatoare. pt la anul as vrea un hard de peste 500 gb pe care sa-mi trec filmele.
- am luat camera foto. in rate, de la Emag, Canon PowerShot SX 100 IS. n-am avut ocazia de a face multe poze cu ea, insa cele pe care le-am facut nu prea m-au incantat. ori nu stiu eu s-o folosesc pe modul AUTOMAT, ori am pretentii prea mari de la ea, ori camera e slaba. ei i-am mai luat gentuta, carduri si acumulatori.
- m-am facut elegant. anu' asta mi s-a pus pata sa devin elegant si tot anu' asta s-a si intamplat, adica am devenit gorgeous. palton, cizme, camasi, pantaloni. pata mi s-a pus la nunta lu' N & E, unde am fost gorgeous pt prima data-n viata si am realizat cat de fain e sa te imbraci elegant si cu haine croite pe tine.
- am fost cavaler de onoare. si am participat astfel la a doua nunta din viata mea. in ritmu' asta n-o sa am decat 13 invitati la nunta :))
- n-am mai fost la munte. aveam de gand sa fac traseul de coasta al Fagarasului, insa pt ca n-am mai avut bani de echipament n-am mai plecat nicaieri. nu stiu ce-o sa fie la anul, ca daca e sa nu-mi mareasca salariul pe motiv de criza, trebuie sa strang serios din cur ca sa fac bani pt echipament. la anu' trebuie neaparat sa ma duc!
- am ramas fara rucsacuri. saracutele de ele au luat foc pe undeva prin Ungaria :( pe unul dintre ele l-am inlocuit deja, mai ramane cel mare, piesa de rezistenta a arsenalului.
- am facut sex, cat n-am facut eu in toti anii de pana acum.
- am vazut multe filme. peste 100, probabil cate si anul trecut.
- mi-am luat dvd player. cred ca e cea mai buna investitie pe care am facut-o anu' asta intru fericirea mea.
- m-am dezindragostit. un an am fost indragostit si un an mi-a luat sa inchei dragostea.
- nu am cunoscut oameni noi si nici nu mi-am facut prieteni, decat virtual. din punct de vedere social anu' asta mi-a fost oarecum slab. din a doua jumatate a anului am mutat socializarea in virtual, unde am vazut eu ca imi e mai bine.
- am luat lectii de dans :D am invatat salsa, bachata si cha cha. din pacate le-am uitat mai repede decat le-am invatat. cursurile s-au intrerupt prin iunie din lipsa de participanti. a fost fain ca m-am distrat si pt cateva luni am stiut si eu sa invart fetele :P
- am scapat de cosuri. dar nu definitiv, din pacate. chiar daca m-am tratat cu cel mai cel medicament de cosuri (pe care am cheltuit in final vreo 900 de lei), tot imi mai apar :( asa ca mai apelez din cand in cand la Unidox, pana cand probabil o sa usuc si ficatul, nu doar cosurile :))
- am plans. nu mi-am dorit sa existe respectiva ocazie ca sa fac asta, dar ideea e ca dupa multi ani in care m-am abtinut, am reusit sa plang si sa ma linistesc.
- am fost la opera. pt prima data :) am ales Madame Butterfly, din motive de "Un bel di vedremo", pt acest eveniment. spectacolul a fost ok, insa ideea de opera ma fascineaza in continuare si mi-ar placea sa ma mai duc.
- mi-am bulit nasul. de doua ori. prima data am intrat intr-o usa, iar a doua oara intr-o masina, lovitura in urma careia am ramas cu o mareata cicatrice, in forma de munte :))
- am scris pe blog. asta a fost primul meu an de blogging. am scris vrute si nevrute, prostii, despre filme muzici si placeri muzicale, nebuneli, suparari, despre dragoste si dezamagire. spre surprinderea mea, lumea s-a aratat interesata de insemnarile mele si de mine, iar de la o medie de 10 citiori/zi cati erau pe la inceputul anului acum s-a ajuns la 20/zi. am fost linkuit de bloggeri cunoscuti si mai putin cunoscuti, unii m-au pastrat in blogroll iar altii m-au sters mai apoi, cu unii am devenit mai apropiat. blogul mi-a fost printre cele mai mari placeri ale acestui an, mi-a oferit spatiu de refulare, spatiu de reflectare, de manifestare si desfasurare...exact ce aveam nevoie :)
- m-am barbierit mai rar. de la 1 saptamana am ajuns la 2 si chiar la 3 saptamani de stat cu barba :D
- nu am schimbat jobul. in 2007 mi-am spus ca in 2008 o sa schimb jobul. prima data n-am putut din motive de deces, apoi pt ca n-am fost lasat sa plec, apoi ca n-am gasit unde si, intr-un final, din cauza crizei. mi-au cam pierit gandurile de plecare, ma gandesc sa nu fac vreo mutare gresita si sa ajung apoi in curu' gol, ca naibii ma mai angajeaza pe mine cand toti angajatorii dau afara.

*************

la anu' vreau asa:
- sa nu ma ingras si sa ajung un buhait
- sa continui sa scriu pe blog
- sa-mi ajut mai mult familia
- sa vad si mai multe filme despre care sa scriu si mai bine
- sa-mi cumpar tot echipamentul de munte si sa plec in Fagaras
- sa-mi iau o geaca de piele cum avea Accio in Mio fratello e figlio unico si cum purtau italienii prin anii '70
- sa-mi iau un hard cat mai mare si sa transfer filmele si muzicile pe el ca sa le tin in siguranta
- sa schimb placutele de frana ale masinii si cureaua de distributie cu intreg mecanismul
- sa fac sa functioneze cum trebuie franele de la bicicleta
- si sa calatoresc cat mai mult.

dupa cum se poate observa, dorintele mele sunt mai mult materiale decat spirituale.
m-am gandit ca e mai bine sa nu-mi doresc chestii de genu' "sa ma indragostesc, sa ma insor, sa am un copil". nu ca n-as vrea, da' prefer sa nu disper dupa asa ceva si sa ma intristez pt ca nu se intampla, asa ca cel mai bine e sa se intample de la sine si eu sa fiu placut surprins de ele.

oricum...de fericirea mea, am eu grija!
chiar daca...

desigur ca au mai ramas chestii si impresii nespuse, doar asta mi-e stilul, insa sper sa mi le amintesc ca sa le consemnez si pe ele.

vineri, decembrie 19

bună dimineaţa!

bagamias! ceasul meu biologic a luat-o inaintea aluia universal, asa ca m-am trezit cu o juma' de ora inainte sa sune ceasul. ce vigilent e el dom'ne! (ceasul biologic adica)

totusi e bine, ca asa am timp sa consemnez o alta faza care mi s-a intamplat ieri si despre care (evident ca) am uitat sa scriu...si de care mi-am adus aminte aseara cand ma pregateam sa adorm. de data asta nu am mai primit bani gratisi de la oamenii luati la ocazie, de data asta le-am dat eu bani :)
am luat un baiat cu mult bagaj si tulei pe fata. imediat m-am prins ca tipul e vreun bisericos, si dupa ce mi-a spus unde vrea sa ajunga mi s-a si confirmat treaba asta. saracu' de el, il facusera baietii la buzunare si nu mai avea nici bani si nici acte la el. tocmai de la Arad venise si mergea la o ruda. era genu' ala de om un pic prea naiv si inocent pt vremurile astea, nu stia nici ca muzica aia de se auzea din boxe era jazz (Stan Getz). voiam sa-i pun si niste Soulfly, da' am zis sa nu-l sparii (de la "a speria") pe bietul baiat :D
cum mai ramasese doar cu 2 lei, l-am ajutat si eu cu un ban acolo ca sa nu ramana baiatul pe drumuri. am "scapat" astfel de tot maruntul care imi umfla portofelul, vreo 3 lei, si i-am mai dat si vreo 2 bancnote de 10 lei. cu ce mai avea el erau suficienti pt un bilet de autobuz si maxi-taxi pana unde voia el sa ajunga.
mi-a multumit bucuros si mi-a zis ca o sa ma dea in acatist :)

asa ca, ieri chiar am avut parte de o zi interesanta.
sunt curios cum o sa fie asta de azi...

acu' ma duc sa mananc, sa ma pornesc la drum si sa-mi irosesc viata prin traficul bucurestean :D

joi, decembrie 18

bună zâua!

cica ziua buna se cunoaste de dimineata, insa si ziua zbuciumata, ziua interesanta :)

inca de cand am ajuns la serviciu azi de dimineata mi-am dat seama ca o sa am o zi interesanta, impiedicata si amuzanta. ma invarteam de colo colo prin firma, cam ca un coi in caldare, si parca nimic nu iesea din zbaterea aia a mea. ma duceam sa fac un lucru, pe drum uitam si ma apucam de altceva si tot asa. ma gandeam sa mai fac ceva, uitam si-mi aduceam aminte abia cand era destul de tarziu. pana la urma le-am rezolvat pe toate, insa ce-am mai alergat...
cred ca am pierdut si 10 lei cand am fost sa platesc gazele, ca nu mai stiu daca am bagat banii in portofel sau in buzunar. in buzunar nu i-am gasit atunci cand i-am cautat, iar in portofel mai aveam cateva bancnote de 10 lei, asa ca nu mi-am putut da seama care e cea cu pricina. io zic totusi ca am bagat banii in portofel, ca pareau a fi mai multe bancnote decat stiam eu.
pe urma am fost la sora-mea sa-i iau bagajul si cand am plecat am facut dreapta pe unde nu trebuia, am zis sa incerc un traseu nou, si astfel m-am pierdut. dar n-am regretat, caci asa am avut parte de cea mai frumoasa experienta a zilei.
cu un fundal sonor asigurat de Stan Getz, m-am plimbat pe niste strazi bucurestene pe care nu mai fusesem pana atunci, strazi inguste cu cladiri vechi si frumoase, fermecatoare si in mod sigur pline de povesti. din pacate, unele dintre ele erau in demolare sau in paragina. Bucurestiul ar fi frumos el asa daca ar avea parte de un arhitect-sef mai cu bun gust si bun simt. e oribila alaturarea de termopane si alucubond cu zidarie, lemn si arhitectura vintage. exact dampulea arata orasu' asta, nu are un stil urbanistic, o linie arhitecturala de la un capat la altul al unei strazi. trist...
prin zona strazii Buzesti am fost mai exact, asta fiind singurul reper cunoscut pe care l-am putut lua. am mai vazut pe drum o "zona" in care erau numai magazine d'ale lu' Matache macelaru'. pana la urma am reusit sa ies in Piata Victoriei, exact de unde plecasem :))
mai apoi, in timp ce-mi legam marfa, am reusit de mi-am scrantit degetul aratator de la mana dreapta, cel cu care greu dau SPACE acum. bine, nu cred ca l-am scrantit in adevaratul sens al cuvantului, insa l-am fortat pana l-am dat mult pe spate, iar acum ma doare. cu incidentu' asta am incheiat seria traznailor pe ziua de azi, insa am reusit astfel sa-i pun capac :D

maine o sa plec de foarte de dimineata la Calarasi, iar la intoarcere o sa ma apuc de inventar :((
as renunta la o zi de concediu numai sa nu particip la inventar. il urasc! si eu nu prea urasc chestii...

ma simt tare obosit. as vrea sa scriu despre anu' asta care in curand se va incheia, sa-i fac recensamantu', balanta si sa trag linie, dar imi fug toate gandurile atunci cand ma apuc de scris. daca totusi nu voi apuca sa fac asta, sa consemnez totusi ca am avut un an bun, chiar daca a fost primul fara tata.

later edit:
nu m-a lasat mama pana nu mi-a pus cireasa pe tortul zilei de azi, caci m-a luat sa-i urc plapomele pe sifonier :))
are si ea un fix, in fiecare iarna scoate plapomele pe balcon la aerisit, apoi le face sul, baga naftalina in ele si ma pune pe mine sa le asez pe sifonier. nu urasc treaba asta, dar in mod sigur ma scoate din sarite :D

marți, noiembrie 25

turning into a little chinese

tocmai am infaptuit un record personal...am dormit 15 ore! :|||
daca pana acum dormeam maxim 8 ore, acum am dormit 15. m-am culcat ieri pe la 5 si m-am mai trezit azi de dimineata pe la 8...

si m-am trezit bine, caci mi s-a umflat si ochiul drept de arat acum ca un chinez. astept sa se invineteasca si asta, asa cum a facut-o ochiul stang. ca ieri de dimineata in decurs de 2 ore s-a umflat si s-a invinetit. pe la 5 dimineata n-aveam nimic, pe la 6 se umflase iar pe la 7 era deja vanat :D

cum am ajuns eu in halu' asta? pai am ajuns ridicandu-ma de pe asfalt dupa ce m-a lovit masina. atunci am observat ca-mi curge sange din nas si am realizat ce mi s-a intamplat. asta a fost punctul culminant, ca faza incepuse de mai demult.

dupa o noapte de distractie ca niciodata in viata mea, dupa o noapte de betie cu bere si tequilla, am mai plecat s'acasa. langa bar/pub/club (ce naibii o fi ala, ca habar n-am...are pe pereti desene cu Kurt Cobain, Ozzy, Jim Morrison, Bob Marley, dar acolo se danseaza pe orice muzica numai pe a astora nu)...deci, langa baru' asta unde am fost noi e o shaormerie. iar acolo la shaormerie stateau si mancau 4 baieti ametiti si cu figuri in cap. baiatu' asta al meu, ametit, infometat si cu figuri in cap si el, se duce sa-si ia o shaorma. noi ceilalti eram in masina, care masina era parcata chiar in fata astora 4. eu ii vad ca ei se dau la vorba si nu intr-un mod amiabil, asa ca ma dau jos sa vad ce se intampla, asa ametit cum eram (foame nu-mi era si nici figuri in cap nu aveam :D).
il recunosc pe unul dintre baieti, caci fuseseram colegi de liceu, si il intreb ce se intampla. aia toti incep sa tipe, sa gesticuleze, sa injure ca de ce nu pot ei sa manance un sandvis in liniste, ca cine e ala de se ia de ei si basini d'astea. io stand de vorba cu fostul meu coleg nu prea am observat si nici n-am auzit micile detalii care au dus la declansarea conflictului, ca dintr-o data vad cum ceilalti 3 se napustesc asupra masinii in timp ce prietenu' asta al meu dadea sa plece ca sa scape de nebuni. pana la urma pleaca, dar se opreste 100 de metri mai incolo ca sa ma duc si eu.
astia toti dupa el. il prind din urma si incep sa dea cu pumnii si picioarele in masina. in acel timp eu ma ocupam cu aplanarea conflictului, ca asa-mi place mie sa ma bag intre oameni nervosi si sa-i calmez. si stateam eu si vorbeam cu aia si ii rugam sa nu se mai certe, sa-l scuze pe prietenul si sa ne lase in pace sa plecam. eu eram cu spatele la masina, vorbeam cu aia pe care-i prinsesem si ma mai uitam si la masina si la ceilalti sa vad ce mai fac. si vad ca astia loveau masina de zor, unul dintre ei reusind sa sparga si luneta...moment in care s-a declansat amocul.
nervos ca i-a spart luneta, nebunu' asta al meu a dat puternic cu masina in spate hotarat sa-i imprastie pe ceilalti nebuni...

totul a durat o fractiune de secunda...
el s-a dus cu masina in fata, astia i-au spart luneta, el a bagat-o in marsarier ca am vazut cum s-a aprins becu' ala alb, a dat puternic in spate, a sarit peste bordura, s-a apropiat mult de peretele cladirii langa care negociam cu aia (ma mir cum de nu l-a lovit) si s-a oprit fix in mine. POC!
...ca un filosof si ganditor si cerebral ce sunt, eu in momentu' ala gandeam =)) : "ma...da' ce are asta de gand? ca ia uite cum a sarit cu spatele peste bordura si strica naibii masina si nici nu e a lui e de la firma, si iete ce aproape e de zid, sa vezi cum intra prostu' cu masina in zid ca la viteza care o are sigur n-o sa se opreasca la timp...si ce cauta asa aproape de mine???... poc buf ouch sange"
m-a trantit la pamant si am cazut pe genunchiul drept. imediat m-am dezmeticit si m-am ridicat. atunci mi-am simtit nasul umed si vedeam cum pe jos cad picaturi de sange. aia toti tipau in jurul meu "ca uite frate cum l-a lovit pe tovarasul lui, ca sunati la politie, sa vina politia ca uite ce a facut asta." eu simtindu-ma ok mi-am pus batista la nas si am inceput iarasi negocierile. de data asta ma si certam cu ei.
frumoasa imagine...eu lovit de masina, cu nasul plin de sange, stateam sa negociez si sa ma cert cu aia :)) "duce-ti-va acasa si lasa-ti-ne in pace. nici unul dintre voi n-a patit ceva asa ca n-aveti de ce sa comentati. plecati odata!". chiar daca imi curgea sange din nas eu ma simteam bine, adica nu ma durea nimic, aveam toate simturile in regula si nici nu ma gandeam sa ma duc la spital. sora lu' nebunu asta al meu a venit cu ideea sa ma duca la spital, ca asa eu ma gandeam ca tin batista la nas si sangerearea o sa se opreasca. cand am auzit-o de spital am zis sa exploatez treaba asta "ba, lasa-ti-l p'asta sa ma duca la spital ca altfel eu mor aici si va fi numai din cauza voastra. plecati odata pt ca eu ma simt rau si trebuie sa ajung la spital" lol :))
pana la urma cearta s-a incheiat, n-a aparut nici politia si toata lumea s-a intors acasa. pe mine m-au dus la spital parintii prietenului meu, pe el si pe ceilalti i-a dus acasa varul lui.

later edit:
am uitat sa spun si ce mi-a facut taietura aia pe nas. ochelarii dom'ne, tot aia care ma mai pizdisera odata. in momentu' in care masina m-a izbit, ca m-a lovit full frontal, rama ochelarilor s-a plimbat pe nasul meu scrijelindu-mi carnea. si ai naibii ochelari nu s-au rupt si nici n-au cazut de pe ochi. buni ai naibii! :D

=================================================================

la spital a fost ca la spital, ca nu degeaba cea mai mare teama a mea e sa ma imbolnavesc si sa ajung la spital.
chiar daca eram cu nasul in batista, cu sange pe blugi si cu ochii in lacrimi, medicii mi-au spus sa ies afara din camera de urgente ca sa ma linistesc si sa ma calmez. si nu m-au inteles nici cand le-am spus ca m-am calmat pe loc si nici nu mi-au oferit un raspuns de bun simt.
adevaru' e ca trebuie sa fii un om foarte nesimtitor si rece ca sa rezisti ca medic de urgente; ai de-a face cu toate nenorocirile de pe lumea asta si daca le mai si pui la suflet clachezi automat. eu ii inteleg pe medici ca trebuie sa fie nesimtitori pt a supravietui, dar nu vad si de ce trebuie sa fie nesimtiti si lipsiti de tact. probabil pt ca sunt romani.
cand i-am spus unui doctor ca prima ambulanta care a venit la tata n-avea nici macar aparat de resuscitare (si nici macar medic, ci doar o asistenta si un sofer) el a raspuns ironic "ce oameni...". as fi vrut sa-i spun ca mai intai sa i se intample si lui asa ceva si dup'aia sa comenteze, dar m-am abtinut pt ca eu am bun simt chiar si atunci cand sunt rupt de beat, spre deosebire de el care nu-l are nici atunci cand e treaz.
de plans am plans pt ca am vazut pe targa o fata care se zbatea intre viata si moarte. de cand cu tata am devenit si mai sensibil la imagini d'astea si la sunetul sirenei ambulantei.
cand m-a cusut medicul de la ORL am vrut sa-l intreb daca ma coase cu ata d'aia made in China, dar m-am abtinut pt ca eram practic la mana lui si daca-l enervam cine stie ce naibii i se nazarea. cu doctorii astia trebuie sa fii mai mult decat smirna, ca nu poti stii cum li se pune pata pe tine si te lasa sa mori cu zile. ei sunt stapanii, din pacate.

luni, noiembrie 24

dom'ne cum ma musca universu' asta de nas. nu se poate asa ceva!

ce-as putea eu spune acum?

pai mi-am luat concediu medical si de azi pana lunea viitoare, inclusiv, o sa stau acasa ca sa ma recuperez.
cu ocazia asta o sa vad muuulte filme. :D
insemnarea precedenta am scris-o sub influenta alcoolului.
am fost la opera, n-a fost atat de extraordinar pe cat credeam ca va fi dar a fost ok.
am vazut o fata frumoasa la opera.
mi-am luat doua pashmine.
nu o mai urasc asa mult caci si ea sufera la fel ca mine. imi este mila de ea, dar tot ramane un om urat.
am un nas cat un gogosar.

duminică, noiembrie 23

prima noapte de clubbin', ultima noapte de gorgeous

in mod sigur asta a fost prima mea noapte, sau inca e prima mea noapte caci inca nu s-a incheiat.
a fost prima noapte cand eu m-am clubbin' si m-am dansat cu adevarat pt prima data in viata mea? a fost, dar acest argument nu e suficient de puternic.
a fost prima noapte cand am baut tequila, chiar 3 sau 4 shot-uri? a fost, dar si acest argument nu este suficient de puternic, chiar daca e foarte important.
a fost prima mea noapte cand am fost gorgeous all the way si toata lumea m-a laudat pt asta? da, a fost...dar pacat ca s-a intamplat in aceasta noapte.
a fost prima data cand am aflat despre ea ca iubeste la nebunie (dar nu pe mine) si ca dragostea nu ii este implinita? da...azi am aflat ceva detalii despre ea...
a fost prima data cand am fost lovit de o masina? da, a fost.
a fost prima data cand am fost cusut de catre un doctor? da...a fost!

astfel...as putea spune ca asta a fost prima data in viata mea cand am fost gorgeous all the way, cand m-am dantuit din toti rarunchii, prima data cand am baut tequila si prima data in viata mea cand am fost lovit de o masina si am fost cusut de doctor.

chiar daca am baut eu tequila si bere si m-am dantuit, nimic din astea nu are a face cu cele 2 copci pe care le am in acest moment pe nas. nu conteaza cine m-a lovit, nu conteaza ca-mi e prieten, nu conteaza ca e prost de gura si eu am sarit sa calmez spiritele. conteaza ca eu in acest moment in care scriu aceste cuvinte, eu am un pansament pe nas, din nas imi curge sange si am pielea cusuta de 2 ori.

poate ca Dumnezeu ma vrea gorgeous, dar uite ca Universu' nu ma vrea, caci acum am ditamai pizda pe nas cusuta de 2 ori si care evident ca o sa lase o cicatrice pe nasul meu, si asa mare. voi spune la lume ca m-am batut cu unu' fioros si ca l-am rapus, lasandu-mi in schimb acest semn al infrangerii lui ca sa ma scot si eu in fata gagicilor.

sunt ametit in acest moment, caci am baut 4 beri si 3 shot-uri de tequila, sunt ametit caci am fost gorgeous si m-am dansat si am fost hot dar am fost lovit de masina si mi-am bulit nasul de mi-a curs o groaza de sange pe blugii mei noi, sunt ametit caci am fost la urgente si am vazut ca la Urgente in Romania nu e ca la E.R. sau in orice alt serial de televiziune, sunt ametit pt ca inaintea mea au fost 5 tineri care au suferit un grav accident de circulatie, sunt ametit pt ca la vederea pe targa a unei fete implicate in accident mi-am adus aminte de tata si am inceput sa plang :((, sunt ametit pt ca in cateva ore eu am bilet la Madame Butterfly dar si un ditamai pansamentu pe nas, sunt ametit pt ca inca nu-mi vine sa cred tot ce s-a intamplat.

in timp ce eram gorgeous eu gandeam...gandeam ca sunt gorgeous, gandeam ca gandesc, gandeam ca ma uit dupa gagici si ele ar vrea sa ma danseze. iar acum ma gandesc ca imi vine sa vomit, ceea ce ma voi duce sa fac...

joi, noiembrie 20

spune-mi si mie te rog adresele lu' X si Y

nu vad nici un rost in a face aceasta insemnare, dar o voi face totusi in virtutea inertiei scriiturii pe blog.

dupa aproape doua luni de cand nu ne-am mai vazut, de cand nu ne-am mai vorbit, de cand nu mai stim nimic unul de altul...ea imi trimite un mail si ma roaga sa-i dau doua adrese. asa, scurt...da-mi adresele lu' X si Y ca am nevoie. multam!
cu placere, uite adresele: ...

odata candva ne-am marturisit reciproc "prietenia ta e foarte importanta pt mine", iar acum eu nu dau nici un semn timp de doua luni si tot ce-mi spune e sa-i dau doua adrese de mail?! tare dragut si amuzant :))

eu cand sunt in pase proaste, eu nu scriu. ca daca as scrie m-as face de ras. pana si eu as rade de mine si d'aia nu-mi vine sa scriu. nu e de ajuns ca fac blogu' ilizibil, eu unu' stiu ce salasuieste acolo, mi s-ar face rusine de asta si nu mai scriu. sa spun ca-s prost nu e greu. dar sa mai spun si de ce...pai asta e cu adevarat o provocare.

=====================================================

halal noroc la femei am si eu! :))

cand am venit de la serviciu m-a agatat o gagica.
gagica asta era o bezmetica. iesise de printre blocuri si ma intreba pe mine cum se ajunge in cartierul in care tocmai se afla. n-am vazut-o bine la fata ca statea in semi-intuneric. cand m-am apropiat de ea a fugit repede ca oprise o masina care o vazuse si care voia sa o ajute (evident ca soferul, nu masina :D). asta s-a dus repede la masina "ma luat si pe mine?" la la la lu lu lu. pana la urma n-a mai urcat. eu am stat locului sa vad faza si daca proasta se urca la ala in masina, care ala mai era cu doi barbati inauntru. asta n-a urcat si m-am oferit totusi s-o ajut. ii spun sa ma urmeze in timp ce revoltata ii bodoganea p'aia din masina ca ei voiau s-o futa si nu s-o ajute, ca asa sunt barbatii cand vad o femeie se gandesc doar la pizda (exact astea au fost cuvintele ei!). m-am uitat eu fugitiv la ea si nu mi-a placut deloc ce am vazut. era machiata urat, cred ca ii cursese rimelul si avea strabism. s-a prezentat si mi-a spus ca trebuie sa se intalneasca cu cineva, sa o ia cu masina. pt ca eu mergeam prea repede pt ea m-a apucat de brat. chiar daca simteam o usoara repulsie fata de ea n-am zis nimic, am lasat-o si i-am spus ca o conduc spre statia de autobuz, ca de acolo o poate lua foarte usor cine o asteapta. asta ca nu, cum sa stea ea in statia de autobuz. daca am vazut-o ca e zurlie si ca miroase oleaca a bautura, eu am lasat-o in pace si i-am spus ca merg in alta directie. ea mi-a multumit si la plecare mi-a atins usor umarul in semn de multumire.
mda...peste una mai sanatoasa care voia sa ajunga in alt cartier decat cel in care se afla n-am putut sa dau.
da' nu-i bai, ca eu am soarta de bani gratisi. cu astia de azi ma duc sa ma tund si imi iau odorizant la masina :D

cand m-a atins aia pe umar mi-am adus aminte de o faza care m-a cutremurat, atat la propriu cat si la figurat.
urcam eu intr-o seara spre casa. din fata coborau doua fete si un baiat care tocmai iesisera de la liceu. eu urcam incet, cu capul in pamant si gandindu-ma la ale mele. cand au trecut pe langa mine, din mers, una dintre fete mi-a strans usor bratul stang. nu m-am uitat la ea, n-am exclamat nimic, nu am intors capul...n-am avut nici o reactie vizibila. dar in sufletul meu s-a produs ditamai cutremurul. stransoarea ei a ramas pt cateva clipe ca o menghina pe bratul meu. ma apasa si nu-mi dadea liniste. eram ca in pictura aia a lu' Da Vinci in care divinitatea il atinge pe om cu degetul. asa si eu...o mana feminina imi cuprinsese bratul in stransoare.
restul...e tacere!

marți, noiembrie 18

io gorgeous

insemnare inceputa duminica dupa-amiaza...

io cred ca Dumnezeu vrea ca eu sa fiu gorgeous. sau tata, ca el mereu si-a dorit sa i-o prezint pe prietena mea si uite ca n-a mai apucat. si nici eu. mda...
altfel nu pot sa-mi explic cum de am atata noroc in demersul asta al meu, de a fi gorgeous. daca saptamana trecuta am avut noroc de palton, azi (duminica) am avut noroc de ghete. si nu orice ghete, chiar cizme si exact asa cum mi-am dorit eu, simple, dragute si care sa mearga cu paltonul. si merg si sunt faine si cum le-am vrut si am mai si avut norocul sa le gasesc.
le-am luat din mall. m-am dus acolo in ciuda faptului ca mie nu-mi place sa-i calc pragul, caci e locul de pelerinaj al tuturor fitosilor din oras. am vizitat repede cele doua magazine de incaltaminte pe care le stiam si am dat sa plec. dar m-am gandit sa urc totusi la etaj ca sa ma uit de pulovere, daca incaltari nu gasisem. am urcat pe scara rulanta, ca scara cu trepte nu se inventase inca atunci cand l-au construit, si cand am ajuns in capat am vazut ca exista un magazin care are niste ghete expuse. "hai sa ma duc totusi, chiar daca magazinul pare a fi scump si eu n-o sa am bani" mi-am zis.
am intrat, am vazut ca are ghete frumoase (adica ghete de care cocalarii nu si-ar cumpara), si am inceput sa le studiez mai atent. mi-a zis mie gagica din magazin ca azi (duminica) o sa am o reducere de 50 de roni da' eu n-am prea bagat-o in seama...am zis ca imi face reducere de numai 50 de mii de lei vechi, asa ca n-avea rost sa fiu foarte atent la ea.
eu ma gandeam ca magazinul e scump, ca n-am bani de el si mintea mea numai asta vedea. desi realizam ca preturile sunt ok, eu tot nu pricepeam ca imi si pot cumpara, nu doar privi. pe langa asta, ma obisnuisem cu naspeturile pe care le vazusem inainte iar ochii mei nu mai erau in stare sa recunoasca frumusetea. am zis totusi sa probez o pereche de cizme, asa de control ca sa nu zic dup'aia ca n-am incercat si am plecat cu mana-n gura. le-am pus in picioare, m-am plimbat putin cu ele, m-am uitat in oglinda...si atunci s-a produs minunea: cizmele imi veneau bine si imi mai si placeau! si mai aveam si o reducere de 50 de roni, adica 500 de mii :D
adica imi gasisem cizmele, ele erau ieftine, si cum asta n-ar fi fost de ajuns mai aveam si reducere. asta da noroc, mi-am zis, uite ca Dumnezeu ma ajuta si ma vrea gorgeous :D

le-am cumparat repede si m-am dus apoi la Carrefour sa-mi iau un pulover din cei 50 de roni pe care ii economisisem. inainte de a ma duce la mall probasem acolo un pulover care imi placea si nu prea. adica avea culoare frumoasa, la gat era in forma de V ("anchior" cred ca ii zice) si chiar daca in prima faza nu m-a incantat am zis ca o sa mearga bine cu camasa iar modelul nu era unul stralucit dar mergea, totusi.
m-am dus eu hotarat sa iau puloveru' asta. acolo, la Carrefour, m-am mai uitat odata la chestia aia rotunda pe care sunt expuse puloverele. si ce-am vazut? un pulover exact asa cum voiam :D de aceeasi culoare cu cel pe care il voiam initial, fara V la gat, simplu de tot fara vreun model pe el si marimea S. era singurul astfel pulover, si marimea S, din tot hypermarketul. si era al meu!
inca odata avusesem noroc, de parca puloveru' ala ma astepta pe mine sa-l cumpar si astfel sa-mi completez outfit-ul gorgeous :))
in cabina de proba am avut parte de o alta surpriza...puloverul asta nu avea element de siguranta, d'ala care face sa bipaie cand iesi cu el inafara caselor de marcat, si eu puteam sa-l pun pe mine si sa ies cu el fara sa-l mai platesc. cam asa venea treaba, il trageam pe sub bluza, ma incheiam frumos si ieseam din hypermarket fara sa-l mai platesc...
dar am zis totusi sa nu-L manii pe Dumnezeu si sa fur. El ma ajutase pana atunci si nu era frumos din partea mea sa-L necajesc. asa ca m-am dus frumos la casa cu puloverul, l-am achitat, casierita a observat ca n-avea element de siguranta, eu i-am spus ca puteam sa ies cu el asa, ea a ras si apoi am iesit frumos cu puloverul in mana. am avut eu dup'aia resentimente ca tare bine mi-ar fi stat cu cei 65 de roni (cat m-a costat) in portofel, dar am zis ca asa nu L-am maniat pe Dumnezeu si mi-a trecut :D
bine...puloverul asta avea pe dedesubt o eticheta suspecta de care mi-a fost frica ca o sa bipaie cand ies afara. cum n-aveam cutter ori briceag la mine ca s-o tai am zis sa nu ma risc si sa ma duc cu puloverul la casa. bineintele ca n-a bipait nimic si eu chiar puteam sa ies cu el pe mine, dar nu l-am suparat pe Dumnezeu si asta conteaza cel mai mult :)

ziua urmatoare, luni (adica ieri), am reusit de am mai facut niste bani gratisi, vreo 35 de roni. exact cat costa o curea. mi-am dat eu ieri seama ca aveam doar curele negre si p'astea nu le pot purta la cizme ca ele sunt un maro inchis, cam ca ciocolata cu lapte. asa ca ieri am facut niste bani gratisi din care mi-am luat curea care sa se asorteze cu cizmele si astfel sa arat si eu omeneste.

idolul femeilor ma fac, ce sa mai...
lol =))

sâmbătă, noiembrie 8

someday, I'm gonna be gorgeous


(Zino & Tommy - Ain't Feel Nothing)

azi mi-am luat bilet la Madame Butterfly (pe locul nr 13, evident :P) si palton. cel mai incantat sunt de palton, caci el reprezinta o noua treapta urcata spre telul meu de a ma imbraca cat mai elegant. mai trebuie sa-mi cumpar ghete si niste pulovere si camasi si pot spune ca sunt si eu gorgeous.
dorinta asta a mea de a fi cat mai elegant a pornit dintr-o frustrare, ca sa-i arat ei ca si eu ma pot imbraca frumos. de cate ori ieseam cu ea ma simteam naspa pt ca vestimentatia mea nu se ridica la inaltimea look-ului ei. voiam sa arat si eu bine caci ma enerva neasortarea asta vestimentara dintre noi, ea imbracata frumos si eu cu toate alea lălâi pe mine. dar acum n-am cui sa mai arat...
insa hainele raman, dorinta si ea, iar gandul ca intr-o buna zi o sa ma vada cat de gorgeous sunt ma face sa ma simt foarte bine. va fi ca si cum din Cenusaresul m-am transformat in Fat-Frumos :D iar daca la brat voi avea si o fata minunata, totul va fi perfect. nici ca mi-as putea dori mai mult.

imi place sa ma plimb cu metroul, sa ma plimb pe strazi printre oameni si sa ascult muzica din casti. am asa impresia de jumatate de stare de gratie, de jumatate de sublim, de trei sferturi de viata. daca in viata reala s-ar auzi de undeva muzica potrivita la momentul potrivit, totul ar fi perfect. insa, din pacate, in viata nu canta muzica atunci cand te indragostesti la prima vedere, nu canta muzica atunci cand creste adrenalina din sange si nu se aud ritmuri suave cand te ploua ploaia, cand te adie vantul si cand calci peste frunzele cazute si ingalbenite de toamna de pe aleile parcurilor.
bine ca exista mp3 playere si casti minuscule pt a putea avea aceasta muzica atunci cand ne traim viata, iar mie azi mi-a placut sa ascult melodia asta.

miercuri, noiembrie 5

fluturele are in continuare doua aripi, doar ca acum bate numai din una

eu am crezut ca daca tanti nu a mai zis nimic de prietenul fetei insemna ca nu-l mai are si ca drumul catre ea e liber. da' uite ca nu e asa, ca ea inca e cu el si d'aia nu poate sa mearga cu mine la opera.
ata ete...

dar amuzant mi se pare mie ca maicasa n-a vorbit despre ea ca si cum ar fi deja luata. eu stiam ca fata are gagic, si ca purtam acelasi nume, dar daca n-a mai pomenit de el si a mai si prezentat-o ca fiind disponibila eu am zis ca momentul e oportun pt a incerca ceva. doar e maicasa, trebuia sa stie ca fata ei are pe cineva si sa-mi spuna de la inceput ca nu se poate. ea mi-a spus doar ca e posibil sa nu se poata din cauza deplasarilor pe care fata le are de facut, nicidecum din cauza prietenului ei :D cine stie...poate tanti ma si vedea ginerele ei, ca si-asa ne intelegem noi foarte bine :P

marți, noiembrie 4

un fluture are doua aripi

acum 20 de minute imi sarea inima din piept si imi doream sa fiu beat. din cauza unui telefon.

m-am chinuit vreo 30 de minute ca sa dau un telefon ce n-a durat mai mult de 30 de secunde.

in acele minute imi doream sa fiu ametit de bautura, imi scriam in minte scenariul convorbirii si cuvintele pe care aveam sa le spun, ascultam noua mea melodie de vena, ma uitam pe mess la statusul ei care parca se asorta cu al meu si imi faceam curaj sa dau naibii odata telefonu' ala ca doar nu era sa-mi ia cineva gatul pt asta. mai ramanea sa ma duc in fata oglinzii si sa repet scena pe care aveam s-o interpretez la telefon, dar cum gestul n-avea nici o relevanta, am repetat doar in minte: "alo, doamna G? sarumana, sunt eu C. doamna G, A i-ar placea sa mearga la opera? stiti...eu ma duc singur si ma gandeam, daca doriti si dumneavoastra, sa o invit pe A sa mearga cu mine..." nu stiam cum avea sa decurga discutia, asa ca n-am repetat decat aceste 37 de cuvinte.
si le-am repetat pana cand intr-un final m-am enervat si mi-am bagat picioarele si am apasat odata pe Call. am apasat, am asteptat sa sune, a raspuns doamna, eu am bagat textul, ea a raspuns, am convenit de comun acord asupra situatiei si am inchis. dupa care eu m-am linistit subit, am mancat niste ciocolata si m-am apucat sa scriu.

dupa cum spuneam, eu visez la fata unei colege de serviciu. ne-am vazut doar de doua ori in viata asta, odata am jucat perinita, cealalta data ne-am vorbit vreo cateva cuvinte...iar acum eu visez la ea. am tot vorbit despre ea cu maicasa pana cand am inceput sa fac scenarii in ceea ce o priveste pe ea, dar si pe mine impreuna cu ea, si mi-au placut atat de mult aceste scenarii incat am inceput sa visez la ea :D
si visez de mi s-au aprins calcaiele, ca d'aia m-am chinuit eu o juma de ora pana s-o sun pe maicasa, aveam emotiile alea pe care le am de fiecare data cand e vorba sa ies cu o fata :P
pana la urma totul a iesit cat se poate de bine. mama o sa vorbeasca cu fata si maine o sa ma anunte daca se poate sau nu :)

sâmbătă, octombrie 25

Bucurshitesti

cum ar fi dac-ar fi sa ma mut eu la Bucuresti si sa lucrez acolo?
pe de-o parte n-as putea, pe de alta n-as vrea, iar pe de o alta parte ar fi fain...

si chiar ar fi fain daca as sta sa analizez mai bine situatia. as avea un salariu de 2 ori mai mare decat cel actual, as avea un job exact asa cum imi doresc (iar asta conteaza foarte mult pt mine), as fi in buricul targului, in mijlocul evenimentelor si m-as duce si eu la teatru, la concerte si alte manifestari, m-as putea plimba cu bicicleta prin parcuri, as putea in sfarsit s-o invit la un suc pe fata unei colege de serviciu ca asa frumoasa e si interesant mi-a descris-o maicasa de m-a facut sa-i pun gand rau :P. din punct de vedere al activitatilor sociale ar fi numai bine pt mine.
dar Bucurestiul e poluat, e aglomerat, e zgomotos, e infect, e scump. e buna viata sociala, dar e buna si linistea iar aerul curat e excelent, mai ales pt un asmatic ca mine.
nu pot sa uit experienta pe care am avut-o odata cu tata cand, aflandu-ne acum cativa ani in intersectia de la Universitate si mergand cu masina cu geamurile deschise, pe mine m-a apucat criza din cauza prafului inhalat. sa tot fie 5-6 ani de la faza asta. daca atunci era praful cum era, daramite acum...

vineri, octombrie 3

placerile zilelor

singurele mele placeri au ajuns sa fie intoarcerea acasa de la serviciu, scrisul pe blog si cititul din "Eseuri de indragostit".
dupa o zi de munca nu vreau decat sa ma odihnesc, sa scriu pe blog pt ca in sfarsit am parte de conditiile optime pt a face asta, si sa mai citesc despre cum traiesc doi oameni indragostiti. cel putin din carti sa aflu si eu cum e. nu degeaba i-am spus eu atunci lui C ca mai bine sa aiba cu cine sa se certe decat sa nu aiba pe nimeni.

marți, septembrie 30

insemnari biografice

doua lucruri ar trebui sa consemnez in biografia mea:
1) ieri am dus-o pe sora-mea la facultate, astfel ca de acum incolo sunt singur in camera mea, moment pe care il astept de ani buni.
2) azi mi-a marit sefa salariul cu 100 de roni dar nici vorba de bani pt orele suplimentare facute sau vreo urma de recunostinta. in sfarsit am si eu salariu din doua cifre ha ha ha abia astept sa-mi dau demisia =))

joi, septembrie 25

al doilea, al treilea si finalul povestii

am scris eu p'aici despre o poveste si n-am reusit sa scriu decat primul sfert. am incercat adineauri sa-l scriu si pe al doilea dar nu mai reusesc. am deja textul in fata, cel pe care l-am scris prietenului din America, dar ma enerveaza atat de tare exprimarea si gramatica pe care o aveam atunci incat imi vine sa sterg tot si sa rescriu. dar nu mai pot.
au trecut trei ani si ceva de atunci, am uitat tot. am ramas doar cu imagini si mai putin cu sentimente. a ramas doar nostalgia primei si singurei intamplari extraordinare din viata mea.

am cunoscut o fata in maxi-taxi. era draguta, ne-am inteles bine, am flirtat. insa eu am fost prea timid atunci ca sa incerc mai mult si mi-am ratat astfel sansa. aveam ocazia de a relationa cu o fata draguta si eu o ratasem. apoi m-am intalnit din nou cu ea, la cateva ore de cand timiditatea ma rapusese. momentul reintalnirii e insasi chintesenta povestii. faptul ca ne-am mai intalnit inca o data, si modul in care s-a produs revederea, a dus la nasterea povestii ce a urmat.
eram inecat intr-o mare de oameni. mii de oameni se miscau in jurul meu in timp ce eu stateam pe loc. iar din aceasta mare a iesit o fata care m-a recunoscut si care a venit la mine. care sunt sansele ca din cinspe mii de oameni sau cati era acolo s-o intalnesc tocmai pe fata de care imi placuse si pe care credeam ca n-o s-o mai vad vreodata ? care sunt sansele sa ti se intample ceea ce-ti doresti exact atunci cand iti doresti ? nu cred ca sunt foarte mari si tocmai de aceea am considerat acea reintalnire ca pe un semn divin, ca pe un lucru extraordinar si ca pe o ocazie de fericire.
ne-am reintalnit, ne-am vorbit, ne-am zambit si m-a invitat la teatru peste 2 zile. n-as fi vrut sa-i aflu numele dar cand am facut schimb de nr de telefon m-am vazut nevoit s-o intreb cum o cheama. mi se parea mie ca ar fi fost mai misto sa fie asa un mister intre noi. deci am stabilit noi ca ne vedem, am schimbat nr de telefon, ne-am zambit si ne-am luat la revedere. si de atunci nu ne-am mai vazut!
bine...nu ne-am mai vazut vreme de cateva luni, ca apoi a urmat o alta reintalnire. in ziua in care trebuia sa mergem la teatru fata n-a mai raspuns la sms si nici cateva saptamani dupa aceea. nr ei de telefon nu mai exista. m-a ofticat oarecum faza si nu m-am mai gandit la ea pana intr-o zi ploioasa si cu nori pe cer. cand eram in maxi-taxi mi-a spus ea ca ii plac norii si ca i-a studiat. si uitandu-ma eu pe cer la norii aia mari, albi si pufosi mi-am spus hotarat ca trebuie sa fac ceva, ca nu pot sa stau cu mainile in san si la batranete sa ma oftic pt ca n-am incercat s-o gasesc si sa incerc ceva cu ea.
si am cautat-o si am gasit-o. nu stiam despre ea decat ca o cheama cum o cheama, ce liceu a terminat si facultatea la care urma sa dea. intr-o zi i-am vazut numele intr-o carte de poezii iar seara vorbeam cu ea la telefon. eram cu o colega care citea din cartea respectiva. mi-a imprumutat-o si mie sa ma uit pe ea. am vazut eu ca e cu poezii scrise de elevi de la diverse licee din oras, am facut legatura cu ea si poeziile pe care le citea in maxi-taxi, i-am cautat numele prin carte si asa am dat de ea. colega asta mi-a zis ca o cunoaste, nu-i stie nr de telefon dar cunoaste pe cineva care l-ar putea stii. am fost la acel cineva dar nu avea nici el nr ei de telefon, insa stia pe altcineva care l-ar fi putut avea, o fosta colega d'a ei. am vb si cu aceasta altcineva si am reusit astfel sa-i aflu numarul. am sunat-o, a fost foarte incantata si placut surprinsa de efortul depus de mine pt a o gasi. am stabilit o noua intalnire.
de data asta chiar ne-am intalnit. era imbracata intr-o fusta oarecum gipsy si lunga pana la genunchi. de atunci imi plac femeile imbracate in astfel de fuste :) ne-am plimbat, ne-am vorbit, am ascultat-o cum se cearta la telefon cu iubitul ei, ne-am incantat si am trait stari de gratie. mi-a spus chiar "ti-as da sufletul meu sa ai grija de el". mai pe la sfarsit a inceput ploaia si ne-am adapostit intr-o scara de bloc. voiam sa-i spun ca imi place de ea, ca o pot salva din mainile iubitului ei, ca impreuna cu mine o sa-i fie bine. dar nu i-am spus pt ca imi era rusine si nici pt ca nu stiam ce sa fac in situatia in care ea are deja un iubit pe care familia il place dar pe care ea nu-l mai suporta. nu-mi place sa ma bag intre oameni. ea a simtit ca in sufletul meu se produceau tot felu' de lupte intre sentimentele mele si m-a luat de mana. ea ma tinea de mana si eu ma uitam in ochii ei. am tacut amandoi stand asa si asteptand sa treaca ploaia. iar cand ploaia a trecut ea s-a suit in maxi-taxi, mi-a spus sa am grija de sufletul meu si a plecat. de data asta n-am mai existat nici o alta reintalnire.
chiar daca eu m-am dus dupa ea la Cluj, unde trebuia sa dea la facultate. am zis eu ca ea vrea s-o scap de iubitul ei si ca cea mai buna dovada e sa strabat tara ca s-o vad si sa-i spun ca vreau sa fim impreuna. n-am gasit-o la examen asa ca am sunat-o sa-i spun unde sunt. "of Doamne..." mai mult de atat n-a putut spune, si pt ca era familia pe langa ea dar si pt ca nu-i venea sa creada. nu mai daduse la Cluj pt ca iubitul ei era in Bucuresti si nu putea sa plece de langa el. i-am spus sa ma caute atunci cand va voi. se pare ca n-a mai voit.

a fost o experienta frumoasa si minunata pt mine. in urma ei mi-am intarit credinta in Dumnezeu si in miracolele pe care El le infaptuieste, mi-a dat curaj sa-mi urmez visurile si sa nu-mi pierd credintele.

si cu ea tot de o reintalnire am avut parte :) in primul an de facultate am vazut-o stand de vorba cu un prieten. eram la distanta mare de ei. felul in care avea parul, forma trupului ei si naturaletea miscarilor mi-au atras atentia si mi-au captat interesul. faţa nu i-o puteam vedea din cauza distantei si a lipsei ochelarilor de pe nasul meu. chiar daca n-o vedeam prea bine simteam ca fata asta are ceva special. si chiar are! n-am mai vazut-o decat abia la sfarsitul ultimului an de facultate. din prima clipa mi s-a parut cunoscuta si am simtit ca e ceva cu ea. m-am lamurit eu pana la urma...

sâmbătă, septembrie 20

de miercuri n-am mai scris

n-am mai scris de miercuri, dar nici ca as fi avut despre ce...

asa e cand sunt la serviciu. toata ziua muncesc p'acolo, ma gandesc la diverse si cand vin acasa n-am intimitatea necesara pt a-mi scrie gandurile de peste zi, observatiile si nebunelile. odata cu inceperea facultatii o sa se schimbe treaba, ca pleaca sora-mea la facultate si eu o sa raman singur :D

azi mi-am pregatit masina pt luni ca vreau sa plec cat mai de dimineata ca sa nu ma mai intorc seara tarziu. chiar daca nu ne intalnim nu-mi place sa stiu ca eu sunt departe si tocmai din cauza asta nu ne putem vedea. tre' sa trec prin Pipera sa-mi las colegii, apoi sa ma duc la Calarasi iar la intoarcere sa-mi iau oamenii si sa mergem acasa.

stateam si ma gandeam unde s-au dus lunile astea din aprilie incoace. daca ne-am reimpacat in aprilie de ce abia acum am inceput sa ne vedem mai des? oare de cate ori ne-am vazut noi din aprilie si pana acum? unde-am fost, ce-am facut?
na ca-mi adusai aminte...am facut eu pe nebunu' si n-am mai sunat-o, n-am mai cautat-o in niciun fel. dar pt ca ea nu m-a lasat sa o las, iata ca ne intalnim din nou. am luat-o de la capat. pacat ca a venit toamna asta rece peste noi...

candva saptamana asta am visat ca tineam un copil in brate. aveam mare grija de el si ma simteam extraordinar de bine.
as vrea sa scriu ca vreau sa ma casatoresc cu ea, ca vreau sa facem copiii pe care amandoi ni-i dorim, dar mi-e rusine :P

joi, septembrie 4

mi-am luat concediu ca sa plang :(( ha ha ha

vad eu asa ca Universu' asta (didule, sa-mi spui unde tre' sa platesc drepturile de autor :D) vrea sa ma puna pe plans :)) ieri am avut o zi proasta iar cea de azi incepe sa miroasa la fel ca cea de dinainte.

am fost cu bicicleta la nenea ala da' n-a putut sa-mi faca mare lucru la frane. cica trebuie schimbat uleiul si aerisit sistemul de franare. pe drum spre el am observat ca nici vitezele nu mai functioneaza corespunzator. atunci cand lantul e pe pinion mic se tot aude un troncanit si acesta are tendinta sa cada :(( ma gandeam sa plec cu ea si sa fac traseu' ala mult dorit, da' nu-mi mai vine s-o pun la munca in starea asta. o sa astept iarna ca s-o duc la service la Bucuresti si sa se ocupe oamenii aia de ea asa cum trebuie si cum merita...atunci sunt ei mai liberi si au timp sa faca treaba buna.
dup'aia am incercat sa-mi planific ce mi-a mai ramas din concediu, la nr ala de telefon pe care l-am aflat aseara, dar mai fa treaba daca ai cu cine :(( iarasi am senzatia aia naspa ca n-o sa plec nicaieri in zilele mele libere. bine cel putin ca nu le-am luat pe toate si mi-am mai pastrat vreo saptamana asa, pt orice eventualitate.
acum o sa ma duc sa platesc taxa de prima inmatriculare pt masina...tocmai ce am aflat ca Senatul a decis eliminarea acestei taxe. adica eu ma duc acum s-o platesc, 870 roni, iar peste cateva luni o sa ma duc sa-mi iau banii inapoi. futere pe utere cu politicienii astia ai nostri.
ieri am uitat sa scriu ca mi-am sunat un vechi prieten ca sa ma angajeze la firma lui, o mare firma din oras, dar din pacate nu are niciun job pt mine :((

aseara incepusem sa oftez si sa spun ca sunt trist. cred ca e pt prima oara in viata mea cand fac astfel de chestii, ceea ce inseamna ca, cat de curand o sa si plang :D daca stau sa ma gandesc bine cred ca noptile trecute am si visat cum plangeam...

zio, ai fost o proasta fa! ,,|,,

daca as sta in fiecare zi sa fac bilantul ultimelor 24 de ore si sa pun pecetea "zi buna" ori "zi proasta", nu stiu cam in ce parte ar inclina balanta.
spre exemplu, azi am avut o zi proasta (adica ieri, miercuri). de dimineata trebuia sa ma duc la un nene sa-mi regleze franele la bicicleta ca nu sunt deloc multumit de cum franeaza. din pacate nenea asta a avut treaba si n-am mai fost la el. apoi, trebuia sa ma intalnesc cu un prieten si sa-mi pierd vremea prin oras cu el si pe unde mai avea el treaba. nici asta nu s-a mai intamplat pt ca el a plecat sa-si rezolve treburile mult mai tarziu decat ma asteptam iar eu trebuia s-o duc pe mamaie la tara. asa ca am pierdut vremea asteptandu-l pe el si apoi asteptand-o pe mamaie sa fie gata. abia pe la ora 5 am iesit si eu din casa. pana la urma patul l-am gasit gol asa ca n-am mai dormit deloc. m-am pus apoi pe dat telefoane ca sa mai vorbesc si eu cu lumea si sa o punem de-o bere. evident ca nimeni n-a raspuns :| sau a raspuns dupa foarte mult timp cand eu eram deja trist :D
pana la urma, abia spre sfarsitul zilei m-am mai linistit si eu cand am aflat un numar de telefon care ma interesa si care mi-ar putea face concediul mai placut

luni, august 25

chestii marunte facute lately

tocmai am mancat 3 felii de pepene. m-am umflat, nu mai pot... chiar daca incerc sa nu mai mananc nimic seara, pt ca am inceput sa ma ingras, uite ca nu ma pot abtine. sunt al naibii de flamand si de gurman.

pepenele l-am cumparat din banii pe care i-am facut la ocazie. am vazut eu ca pot sa castig niste bani draguti din asta, asa ca acolo in drumul meu unde vad un om cu mana ridicata opresc sa-l iau. nu cer bani la nimeni, cateodata si refuz sa primesc (de la gagicile dragute si batranii necajiti), dar ce-mi ofera omu' primesc. uite asa am reusit azi sa strang 45 de lei. bani foarte frumosi in conditiile in care reprezinta a 20-a parte din salariul meu si pe care am reusit sa-i strang in timp ce-mi vedeam de job. bine ar fi sa plec mai mereu cu Jumperu' ca sa scot si eu de-o maslina si sa nu ma mai uit ca un Beck's Lemon e 5,5 lei (futuvan gura cu preturile voastre!).

am observat in ultimul timp ca lumea se iubeste foarte mult, ca dragostea chiar exista si ca lasa femeile gravide. multe mamici mi-e dat sa vad in fiecare zi pe strada, semn pt mine ca oamenii se iubesc. ieri parca am vazut una cu o ditamai burta, ca burtica nu-i pot spune, de ma scarpinam in cap si ma miram cum de o poate duce. pesemne ca femeia aia o sa faca 3 copii.
de la serviciu pana acasa, in 10 minute de mers pe jos, 2 viitoare mamici am vazut.

iar daca oamenii s-au pus pe facut copii, s-au apucat si sa le dea nume aiurea. deja stiu de 2 fete pe nume Alesia si 2 nou-nascuti pe care o sa-i cheme Ianis. de unde pana unde numele astea? ce s-a intamplat cu clasicele nume romanesti, de ce trebuie sa inventam ori sa importam altele? numele de care am pomenit mai devreme nu sunt naspa, dar nu mi se par la locul lor intr-o tara si o limba cu multe nume propri la dispozitie. copilul nu trebuie neaparat sa aiba un nume rar ca sa se deosebeasca de ceilalti, e de ajuns sa-i dai o educatie aleasa.
pe copii mei o sa-i cheme Maria, Oana, Cristina, Malina, Adi, Cristi, Florin, Catalin, Mihai.

in sfarsit am trecut la actiune si mi-am facut cont pe un site de matrimoniale. de mult timp am zis eu ca o sa fac asta, iar acum, influentat fiind de catre un prieten, am trecut la fapte. avantul mi-a fost ok, doar ca mie nu imi place sa vrajesc fetele asa ca ce a urmat dupa avant nu a mai fost chiar atat de ok. nu-mi sta mie in fire sa ma bag aiurea in seama si sa folosesc texte si scheme ca sa puna fetele botu'.
de fapt, nici nu-mi plac fetele care pun botu' la vrajeala. pe iubita mea in niciun caz n-o s-o agat, ci mai degraba o s-o cuceresc si asta nu cu una cu doua.
pe site e fain ca-s multe gagici 30+, cum imi plac mie, doar ca toate vor relatii si nu aventuri :( si acu'...cine ar vrea aventuri cu un copil? :))

miercuri, august 6

asta e nebun maica

n-am mai scris de vreo cateva zile. nici nu prea am avut cand dar nici nu am mai simtit nevoia de a scrie ceva.
chiar in momentu' asta am deschis larg portile ca sa se faca curent si sa mai intre aer proaspat d'afara.
azi am fost cu masina la RAR. a trecut micuta toate probele dar a picat la cea de frana pe puntea dreapta spate. am dus-o la un service, oamenii d'acolo au reparat-o, cel putin asa zic ei, eu le-am dat 50 de lei si am dus-o din nou la RAR pt revenire. am umblat pe naspa ca numerele expirasera, asa ca daca ma oprea politia eram direct la puscarie :-s maine dimineata vreau sa intru primul pe linie ca sa termin oadata treaba si sa o vand cat mai repede.
cu profitul de pe urma ei vreau sa-mi iau echipament de munte. deja mi-am facut lista cu ce-mi trebuie, imi mai lipsesc doar banii. evident ca n-o sa reusesc sa vand masina in timp util, pana la sfarsitul lui august, astfel incat sa-mi duc planul la bun sfarsit si sa plec intr-o drumetie solitara pe crestele Fagarasului.
o sa-mi iau si camera foto...in rate. trebuie sa am cu ce imortaliza traseele, peisajele si propria-mi nebunie, asa ca am decis sa recurg la compromisul ratelor.
am renunta la a-mi mai cumpara monitor lcd, am zis ca mai important este echipamentul de munte si oricum, monitorul de-l am acum e nasol doar ca e mic si face multa caldura, ca altfel n-as avea de ce sa-l inlocuiesc.
pana la urma am fost futut in cur si n-am mai plecat de la firma ca sa ma duc la nenea ala. nimeni nu-mi spune nimic...sefii ce au vorbit cu nenea si nenea daca ma mai vrea. acu' is ocupat cu organizarea excursiei si nu prea-mi mai arde sa schimb locul de munca.
am mai zis eu ca n-am noroc de femei la ocazie. azi am vazut o gagica misto ce se urca intr-o masina pt Bucuresti si o alta, cam milf, ce vroia sa ajunga la Slatina, Craiova sau undeva inspre Turnu Severin. eu de ce nu apuc sa iau fete d'astea cand plec la drum? :((
eu chiar am noroc la gasit bani pe jos. ar trebui sa fac o pusculita cu toti banii pe care-i gasesc pe jos si sa vad cat strang. bine...am bafta mai mult de monezi de mica valoare, dar si alea tot bani sunt si is curios sa vad cati bani gasesc pe jos.
se pare ca d'asta n-am eu noroc la femei, pt ca am la bani. nu ca as fi vreun bogatan, dar am soarta sa gasesc bani pe jos si sa cheltui sume mari.
in mod sigur barba ma face mai hot! de cate ori sunt nebarbierit observ cum femeile se uita la mine altfel decat atunci cand sunt barbierit. probabil pt ca arat mai matur femeile se uita dupa mine. bine...nu primesc fluieraturi si palme pe fund, dar le vad asa cum se uita dupa mine si deseori se intampla sa si pastrez un eye-contact cu gagicile. poate ca ar trebui sa ma bag in seama si sa fiu mai direct asa, ca aia de la Bangbus, ca oricum eu ma uit dupa ele pt ca arata bine si vreau sa le-o trag. da-o naibii de dragoste si de femei, ca toate-s...!

azi mi s-a intamplat o faza misto in autobuz. mare inghesuiala in autobuzul pana la RAR si plin de gagici si tineri care lucreaza la hypermarketurile din zona. pt ca spatiul era stramt am stat tot timpul cu mana pe fesele unei tinere domnisoare. cu o mana ma tineam de bara iar cu cealalta, indreptata in jos, tineam sacosa. langa mine o gagicuta tinerica si cu fesele tari (mmm... =p~). inghesuiala fiind, mana mea care tinea plasa se afla tot timpul in proximitatea feselor gagicutei. bine...n-o pipaiam sau ceva de genu' asta, numai ca mana mea ii atingea tot timpul funduletul. doar materialul subtire al rochitei imi despartea mana de carnea fundului ei care se simtea atat de tare la fiecare atingere incat doar autocontrolul ma mai tinea sa nu si infaptuiesc ceva. chiar ma gandeam "oare cum o fi sa o strang p'asta de buci?" bineinteles ca n-am facut asta, dar am continuat sa-mi tin mana pe langa ea. niciun moment gagica n-a schitat vreun gest la mine, chiar daca pt mine atingerea ar fi fost evidenta. poate ca ii placea sau poate ca se obisnuise cu aglomeratia din autobuz. punctul culminant a fost atunci cand ea s-a intors perfect cu spatele si mana mea a juns fix intre bucile ei............. pacat ca nu sunt atat de pervers incat sa calatoresc mai des cu autobuzul si sa vanez astfel de momente, ca tare fericit as mai fi :D