miercuri, ianuarie 30

binilii invinge

am o stare de bine in mine, un sentiment de liniste m-a cuprins. adevaru' e ca profit la maxim de orice lucru bun care mi se intampla, oricat de nesemnificativ ar fi, astfel incat reusesc sa-mi creez energie din el insusi.
am fost mai devreme la d-na Mihaela si am mai stat de vorba. m-a ajutat discutia cu dansa, m-am descarcat si mi-am "formatat" bateriile. la serviciu a fost ok azi, chiar daca mai mult m-am ocupat de problemele mele personale. o sa mai avem niste acte de facut si apoi ne putem aseza linistiti si sa incepem sa traim noua viata.

multe lucruri au iesit la iveala dupa evenimentele recente. un lucru foarte interesant e ca am observat cati oameni care au pierdut pe cineva drag, cunosc. niciodata pana acum nu ma gandisem ca ei exista, daramite sa imi mai si imaginez sentimentele prin care au trecut. ii stiu pe acesti oameni de ani de zile, imi sunt vecini de scara, de bloc, rude indepartate si chiar rude de gradul I. toti acesti oameni au reusit sa treaca peste, s-au intarit si au gasit cumva solutia de a nu capitula. adevaru' e ca nici noi nu ne simtim intr-o stare fatalista. chiar si mama, de care-mi era cel mai frica, a reusit cat de cat sa depaseasca momentul...mult mai bine decat ma asteptam. intr-un fel, poate ne va fi mai bine...cine stie?!

ce-am mai aflat, si mi s-a parut taaare interesant, aventurile din copilarie ale parintilor mei si ale copiilor lu' tataie. vai vai vai cat de nazdravani au fost si cat au tras parintii de pe urma lor :D

marți, ianuarie 29

io dansez

pt prima data in viata mea, am invatat pasi de dans si am dansat :D patru pasi de salsa: pasul normal, rumba, pirueta si unul cu q in denumire, dar al carui nume nu mi-l mai amintesc :P
a fost fain! desi nu am vrut sa dansez, ci doar sa ma uit, Elena "m-a impins" in bratele profesoarei si n-am putut sa mai zic nu.
pasii i-am invatat imediat si, chiar daca nu sunt gratios, macar stiu sa-i fac si-mi vine cat de cat natural. insa problema e atunci cand tre' sa-i fac pe muzica sau cu partenera. mi-e greu sa dansez cu fete pe care nu le cunosc sau fete frumoase care ma incanta :) o sa am de munca in a invata sa ma detasez si sa conduc.
acu' sa vad daca o sa am bani sa ma mai duc...

T.I.R. into the wild postponed...but not for long :>

am fost azi la tara. inca de la poarta am inceput sa ma cert cu sora lu' tata, ca de ce l-am ingropat in pamant =)) futere pe utere o sa fie cu aia de la tara si cu conceptiile lor proaste. mi-e si rusine fata de tata sa mai reproduc aici ce mi-au auzit urechile.
partea interesanta e ca m-au intarit discutiile de azi. imi place cand lumea ma barfeste, imi da siguranta ca am procedat corect si incredere in puterile mele. adevaru' e ca daca as sta sa plec urechea in stanga si-n dreapta ar trebui sa nu mai am fire de par in cap. sa zica ce-or vrea, noi sa fim sanatosi si fericiti ca sa cinstim amintirea lu' tata :)

si, ca s-o citez pe Zully, si-acum... la treaba!

luni, ianuarie 28

fata-n fata cu sistemul

e cam frig in casa, pesemne ne-au dat astia mai putine grade in calorifere pt ca e cald afara. si, ca de fiecare data cand mi-e frig, imi este greu sa ma concentrez asupra a ceea ce voiam sa scriu.

azi am intrat pt prima data in sistem, ca barbat si cap al familiei ce sunt. de fiecare data cand spun asta imi vine sa rad. mi se pare tragi-comica situatia in care sunt acum. tata m-a ferit intotdeauna si nu m-a lasat sa dau piept cu viata, cu sistemul, cu oamenii. a incercat sa ne conduca pe toti trei catre ceea ce credea el ca e o viata sigura si linistita si ne-a ferit de aproape tot ce inseamna "greutati in viata". ca a fost bine sau rau, asta e alta treaba. are toata recunostinta mea pt felul in care s-a luptat sa faca asta. de multe ori mi-am spus ca asa o sa muncesc si eu pt familia mea. iar acum, voit fortat trebuie sa o fac. simteam, stiam, (intr-un fel) trebuia ca aceasta a doua maturizare a mea sa inceapa brusc si tragic. si tocmai d'aia imi vine sa rad, ca lucrurile s-au intamplat asa cum am presimtit. mai ales ca in ultimul meu post de dinainte de asta am scris si despre cat de "insensibil" am ajuns sa fiu.

trebuie sa recunosc ca sunt naiv si total neexperimentat in ceea ce priveste relatia cetateanului cu statul. sunt de parere ca bunul-simt, respectarea regulilor si rabdarea sunt cheia obtinerii drepturilor. dar ce te faci atunci cand pur si simplu nu ai un spatiu in care sa faci toate astea, nu exista timpul necesar si nici macar un birou de informatii? am fost azi la Casa de pensii. e durere ce e acolo. 3-4 oameni pe metru' patrat, cozi peste cozi, nesimtiti peste nesimtiti. cred ca e groaznic sa lucrezi in conditiile de acolo, trebuie sa ai nervi de fier si o motivatie destul de solida ca sa rezisti ca angajat intru satisfacerea pensionarilor. noroc totusi ca exista internet si telefoane ca sa aflu ce ma intereseaza.
nu am avut niciodata motive de a apela la institutiile publice...sau cand am facut-o lucrurile au decurs nice and easy. insa acum, cand mama nu primeste nimic in urma lu' tata, cred ca o sa ajung sa experimentez acel fenomen de care romanii se plang si anume "birocratia romaneasca" sau "cum sa traiesti cand ai de-a face cu statul". tata a muncit si a platit taxe la stat mai mult de 30 de ani. iar mama, ca sot supravietuitor, nu va primi acum niciun ban pt ca tata n-a apucat sa ajunga pana la varsta legala de pensionare. asta e noua lege, mi s-a spus. sa vad ce o sa reusesc sa fac, pt ca ceva trebuie sa se intample cu banii munciti de tata.
legea spune ca mama va primi banii abia cand va ajunge la varsta de pensionare, adica peste 10 ani. pai, peste 10 ani noi vom fi terminat de mult toate pomenile. sora-mea o sa se si marite pana atunci. poate sa-i primeasca acum, insa numai daca tata ar fi avut tuberculoza sau vreo boala profesionala. oare cum se face diferenta intre bolile care-ti acorda sau nu dreptul de a primi ajutor?

d'abia astept sa ma duc la serviciu, sa ma intorc la rutina de zi cu zi si sa-mi iau salariul ca sa nu stam si sa depindem de cineva. sper sa-mi iasa mai multi bani de data asta, ca altfel...

duminică, ianuarie 27

huo babelor! huo!!!

sa va fereasca Dumnezeu de babe si femei atunci cand o sa aveti un necaz in familie. feriti-va de ele ca necuratu' de tamaie. or sa va stoarca de energie si or sa alunge orice speranta din voi cu bocetele si vaicarelile lor. nu le ascultati decat pe fiecare in parte, niciodata cand sunt mai mult de 2 pt ca or sa va faca peri albi. veti ajunge sa credeti ca lumea se va sfarsi, ca in cateva luni va veti usca si veti ajunge acolo unde s-a dus raposatul.
multe prostii si obiceiuri "pagane" am facut din cauza babelor si a superstitiilor lor. spre exemplu, acum mama nu vrea sa se mai spele 3 zile pt ca a auzit ea ca asa e bine. am citit o cartulie de la biserica in care sunt trecute toate datinile crestine, dar si superstitiile babesti...o groaza de prostii d'astea am facut.
important e sa faci ceea ce simti si atata timp cat faci un lucru bun, corect, orice baba poate sa-si bage ceva in fund si sa taca din gura.

ca sa-i raspund lu' Adi...intr-o situatie d'asta, in care cuiva ii moare cineva drag, cuvintele sunt de prisos. cele mai potrivite vorbe sunt si cele mai simple: "condoleante!" si "Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace!". imediat ce oamenii imi spuneau asta imi dadeam seama ca le pare rau si ca sunt cu gandul la mine, la mama si la sora-mea.
venise si diriginta lu' sora-mea, adica profesoara cu studii si cultura. imi venea sa o iau la bataie cand o auzeam cate putea sa scoata pe gura. ba se interesa de ce nu mai e tata, ba ne dadea sfaturi, ba nu mai stiu ce. decat sa vorbesti aiurea cu un om care sufera, mai bine taci! o mana pe umar, o imbratisare, un cuvant spus din suflet fac mai mult decat orice discurs de incurajare.
mult timp mi-am pus si eu aceasta problema, ce sa le spun oamenilor care nu-i mai au alaturi pe cei dragi lor. din pacate, am invatat cum e mai bine pe pielea mea. si cel mai bine e sa fii sincer!

ganduri random de dupa

stau si dau random clickuri pe net. e abia ora 3 si din ziua asta mai e mult de tot. diseara as fi iesit in oras, da' se pare ca intalnirea nu va mai avea loc pt ca vom fi putini. intr-un fel, asteptam iesirea asta, sa mai stau de vorba cu oamenii, sa mai discut una alta, sa socializez.
pe ziua de azi am mancat doar niste branza cu paine. nu prea mi-e foame cat mi-e lene. sunt adormit desi abia m-am trezit. nu prea am chef sa fac "chestii" prin casa. ma asteptam ca acum sa fiu mai energic p'aici si sa fac ce mai trebuie facut in casa. dar simt ca am mai multa energie atunci cand trebuie sa ies afara, sa muncesc, sa dau piept cu lumea si cu ce mai trebuie facut in calitate de "barbat in casa".
vineri, cand au plecat doctorii din casa mi-au tot spus de vreo cateva ori ca acum eu o sa fiu "barbatul in casa". ma asteptam sa ma sperii, sa ma vaicaresc pt ca nu ma imaginam niciodata in locul lu' tata. as fi vrut sa tin in maini fraiele vietii mele, nu si pe ale lu' mama si sora-mea... mi se pare usor sa iau taurul de coarne. e incitant, e motivant cand ma gandesc ca daca eu nu fac ce trebuie atunci nimeni n-o so faca. cu toate astea, imi lipseste energia pt a face ceva practic in casa.
am observat asta cam de cand m-am angajat. il intelegeam pe tata de ce atunci cand venea de la serviciu voia doar sa manance, sa stea cu mama si sa se uite la tv. usor usor incep sa devin si eu barbat. imi vine sa zambesc cand scriu asta, dar trebuie s-o fac. mi-ar placea mai mult si mi-ar fi mai usor daca as avea si eu pe cineva alaturi, nu doar pe mama si pe sora-mea.
situatia ideala in acest caz mi se pare a fi cea in care salariul meu ne va ajunge sa platim intretinerea si toate cele, mama n-ar mai sta degeaba ca pana acuma si s-ar pune pe picioare iar sora-mea ar invata ca sa intre la facultatea pe care si-o doreste. nu mi se pare nimic imposibil in asta, decat partea cu mama...

sâmbătă, ianuarie 26

Stalpu' Casei

peste fix o luna tata ar fi facut 53 de ani.
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace!

of of offf...

joi, ianuarie 24

livin' life in the fast lane

saptamana trecuta scriam despre cum merg eu tot timpul inainte, ca sunt ca un soldat rus care se duce acolo unde-i spui, no matter what. tot timpul merg inainte si azi am realizat ca am si viteza, si una considerabila chiar. merg atat de repede incat nu mai reusesc sa ma opresc si sa admir peisajul. daca as fi fost un autoturism as fi avut cam 170 km/h, atunci cand pomii de pe marginea drumului se transforma intr-unul singur, mare si lat, cand iarba devine o mare verde si uniforma.
am observat acest efect al vitezei acum doi ani, pe munte. eram cel ma grabit din grup, mergeam tot timpul inainte, impunand ritmul si incercand sa ajung cat mai repede in varful dealului ca sa vad ce se ascunde in spatele lui. doar de cateva ori am fost impresionat de ce am vazut dupa o astfel de urcare. si nu ca as fi fost dat pe spate de ceea ce vedeam sau pt ca inima imi batea mai tare si ochii imi salivau la ceea ce se afisa in fata lor, ci pt ca recunosteam frumusetea nemaivazuta a peisajului si stiam ca trebuie sa ma simt incantat. dar in adancul sufletului meu simteam ca pot trai si fara asta, simteam ca nu ma incalzeste cu nimic faptul ca in acel moment ma delectez vizual cu cel mai frumos peisaj pe care il vazusem pana atunci. starea mea de exaltare era mai mult una impusa.
am ajuns sa alerg atat de repede incat nu pot sa ma mai opresc si sunt prins intr-o continua inertie. cel mai mult ma oftica faptul ca din cauza vitezei imi zboara sentimentele, impresiile, simtirile si astfel le pierd, nemaiputand tine nimic langa mine.
in schimb, amintirile raman...pot spune azi ce am facut acum 5 luni in concediu, pot spune acum unde am vazut-o in urma cu multi ani pe fata cu care stau de vorba. reusesc sa-mi aduc aminte tot felul de chestii, detalii, dar sufletul meu nu mai poate sa-si reaminteasca, sa retraiasca impresiile de acum 3 luni, 4 ani sau chiar si 1 zi, felul in care am trait un anumit eveniment din viata mea, ce am simtit atunci, cat de tare imi batea inima.
d'asta obisnuiesc sa spun ca sunt superficial, ca nu am suflet, ca nimic nu mai reuseste sa ma impresioneze (inafar' de copii care plang si sufera). cand mama si-a rupt piciorul si tata plangea in timp ce conducea masina pana la spital, eu ii spuneam lu' mama ca o sa fie bine si sa fie multumita ca nu s-a intamplat ceva mai grav. nu simteam ca-mi vine sa plang ori sa am vreo urma de compasiune pt mama mea, care-si rupsese si celalalt picior, ma gandeam doar la ce trebuie facut ca ei sa-i fie bine d'atunci incolo. cand tata m-a sunat sa-mi spuna ce a mai reusit mama sa-si faca, am avut impresia ca parca ma asteptam sa aud asta, desi nimic nu m-ar fi dus cu gandul la asa ceva. am acceptat instant suferinta ei si imediat am inceput sa caut solutii.
nu m-am putut opri sa simt ceva in concordanta cu acel moment trist. am trecut pe langa el, l-am remarcat si mi-am vazut in continuare de drum...

ma gandeam azi ca toata a doua jumatate a anului trecut inima mea a batut pt un singur scop si mintea mea s-a gandit doar la un singur nume. a fost pt prima data in viata mea cand reuseam sa fac asta cu adevarat. insa...acum ma simt de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
am inceput sa fac asta la doar cateva saptamani dupa ce totul se incheiase. iar acum ma incearca un sentiment de vinovatie, in ideea ca ceea ce mi-a patruns in suflet trebuie sa stea acolo mult timp pana sa uit si nu sa dispara asa cum ai pocni din degete. inseamna ca a fost ceva efemer, chiar daca eu am simtit ca traiesc ceva extraordinar si am toate motivele sa fac asta cu adevarat? ma gandesc ca daca am reusit sa uit atat de repede tot ceea ce eu am simtit inseamna ca am fost superficial, ca poate nici nu s-a intamplat.
e bine si nu prea, sa uiti. e bine sa uiti ce te-a facut sa te simti rau si e rau sa uiti ce te-a facut sa te simti bine. eu reusesc sa le fac pe amandoua. parca as fi un caine care trece prin apa si care odata ajuns la mal se scutura si arunca toata apa de pe el.

pot oricand sa sterg blogu' asta. pot oricand sa-i dau DELETE (asa ma oftica butonu' ala mare cu "DELETE BLOG"...) si sa arunc astfel la gunoi toate gandurile pe care eu le-am scris aici. ele vor ramane oricum in mintea mea, ca simple informatii, dar nu si in sufletul meu, ca impresii. pot sa-l sterg si sa-mi vad in continuare de viata ca si cum el n-ar fi existat. nu as simti nicio remuscare...sunt sigur de asta pt ca n-ar fi prima oara cand o fac.

a naibii viteza! /:)
din cauza ei nu reusesc sa-mi pastrez toate ideile si gandurile pe care le am despre ceea ce vreau sa scriu. tocmai d'asta am si facut blogu' asta, ca sa-i mai tai picioarele si sa ma pot opri si eu din cand in cand.

n-am reusit sa ating toate punctele pe care mi le stabilisem inainte sa ma apuc de scris. poate voi reveni...


miercuri, ianuarie 23

de ce ni se impune taxa radio-tv?

Doru Oprisan a lansat un blog impotriva taxei radio-TV. taxa asta pe care o platim cu totii e pt sustinerea posturilor Societatii Romane de Radio (Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, Antena Satelor, Radio3Net - Florian Pittis, Radio Bucuresti si 11 statii regionale) si ale Societatii Romane de Televiziune (TVR-urile)

doua sunt problemele cu aceasta taxa:
1) absolut toti posesorii de radiouri si televizoare trebuie sa o plateasca indiferent ca asculta/vizioneaza sau nu posturile de mai sus;
2) inafara de banii proveniti din aceasta taxa si din publicitate, SRR si TVR sunt sustinute financiar de statul roman. (pe blog sunt mai multe date financiare legat de asta)
deci, cu alte cuvinte, SRR si SRTv sug la trei capete: populatie (adica noi), firme (cele care cumpara publicitate) si statul roman (care are datoria sa le intretina). din publicitate se castiga extraordinar de bine, mai ales la TVR in timpul emisiunii "Surprize, Surprize" care are rating de rating. si in plus fata de acesti bani mai vine si bugetul de la stat. ce nevoie mai e si de banii nostri?
d'asta sunt posturi publice, ca sa fie accesibile publicului larg, romanilor de pretutindeni. a fi roman nu inseamna a avea si bani sa platesti aceasta taxa. un televizor sau un radio il platesti o singura data, nu toata viata, an de an.

din punctul meu de vedere nu ar fi nimic rau in sustinerea posturilor radio ale SRR. eu personal le ascult pe unele dintre ele atunci cand am ocazia si le gasesc foarte educative, de bun-simt si cu muzica buna. sunt posturi de radio normale, as putea spune, si m-as bucura daca audienta lor ar fi peste cea a KISS FM sau Radio21 >:)
si TVR-urile sunt posturi care trebuie sa existe. mai ales pt oamenii care au un televizor, o antena si nu-si permit sa plateasca cablul.
lasand la o parte obligativitatea, impunerea taxei radio-tv, as fi de acord sa platesc si sa sustin astfel posturile radio si tv publice. dar de ce sa o fac atata timp cat ele primesc bani de la stat si castiga destul de mult si din publicitate? la ce le trebuiesc banii mei?

libertate corporatista

am reusit azi sa prind Radio Guerilla si de bucurie numai asta am ascultat. chiar si emisiunea lu' Mihaiu, care nu prea ma incanta in mod deosebit. m-a interesat insa subiectul, "animalul de companie, angajatul corporatist". sunt curios in legatura cu acest subiect deoarece, pt mine, cuvintele "multinationala", "angajat corporatist" sunt intr-o oarecare masura sinonime cu "salariu mare" si "cariera". ce am auzit in emisiune nu m-a dat peste cap s-au mi-a deschis noi orizonturi. stiam cu ce se mananca corporatia si cam care sunt costurile pe care le platesti ca sa-ti primesti salariul "corporatist".
nu am lucrat nicio zi intr-o astfel de firma si nici nu am stat de vorba cu cineva "din interior" (decat cu un semi-corporatist :P). parerile si impresiile care le am sunt formate in urma celor auzite si gandite de mine referitor la acest subiect, de-a lungul timpului.
inafar' de faptu' ca "ajungi sa nu mai ai timp si ganduri pt tine", nu vad altceva rau in toata afacerea asta. cum spunea o fata in emisiune, munca intr-o multinationala te disciplineaza, te invata sa devii eficient, organizat, "focusat". e ok pt proaspat absolventii de facultate care nu au niciun rost cu diploma in mana. s-a mai vorbit in emeisiune despre "dress-code", adica "uniforma" eleganta si classy pe care trebuie sa o poarte angajatii. asta e mai mult decat ok, zic eu. e foarte fain sa te imbraci elegant, sa arati si sa mirosi bine...e ceva normal sa te imbraci bine si nu cred ca e un impediment pt angajatii corporatisti. imi face o deosebita placere sa merg pe la banci pt ca am astfel ocazia sa admir femei frumoase imbracate business. e o placere sa admiri femei frumoase!
in astfel de firme exista, si e foarte bine cultivat, cultul orientarii catre client. angatii bancilor mai ales, iti zambesc si te perie de te simti regele lor si ei umili supusi care au ca unic scop satisfacerea ta. acu'...pt cel care se duce la banca e foarte ok sa fie tratat asa, sa i se asculte toate doleantele si angajatii sa fie interesati de el ca persoana (rezolvarea doleantelor e o alta chestiune). insa pt angajati nu cred ca e atat de frumos sa zambeasca si sa fie binevoitori cand problemele personale le stau ca un ghimpe intre coaste sau cand pur si simplu nu au chef sa zambeasca. acest aspect al orientarii catre client e intalnit in toate joburile ce au de-a face cu comunicarea. si Maricica de la piata ar trebui sa stie asa ceva. pan ala urma, acest "efort" ii poate face si bine celui care trebuie sa-l indeplineasca, deoarece concentrandu-te asupra clientului uiti pt cateva clipe de ce te doare si te poti astfel relaxa.
pt a ajunge un bun corporatist tre' sa faci traininguri la care sa-ti insusesti valorile companiei, sa inveti cum sa muncesti eficient si sa aduci cat mai mult profit. mi se pare ok treaba asta pana la un punct, pana la indoctrinare. pana cand identitatea ta personala ajunge sa fie mai prejos decat cea a companiei si scopul vietii personale e strans legat de fericirea sefilor.

(apropo de romani idioti, ca tot vorbeam ieri...este ora 23:51 si un astfel de exemplar claxoneaza de-l iau dracii in fata blocului)

mi se pare un lucru bun sa muncesti cu inflacarare, sa ai in cap si in suflet un scop nobil, sa respecti anumite valori. iti da o anumita verticalitate. insa cel care ramane drept in picioare la sfarsitul zilei trebuie sa fie in primul rand cel care munceste pt acele valori si nu cel care incaseaza banii. majoritatea celor care au sunat si au vorbit cu Mihaiu au spus ca angajatii corporatisti isi pierd identitatea si ajung mici robotei programati sa traiasca pt profitul companiei.

cam asta era si parerea mea.
si am tinut cont de ea la interviul la care am fost saptamana trecuta. aplicasem pt un job intr-o societate multinationala. am cerut din start un salariu dublu fata de cat primesc acum. nu am primit obiectiuni dar nici certitudini. m-au dezamagit insa cand mi-au spus ca nu au postul de sef pe care-l voiam. le-am raspuns ca nu are rost sa plec de la firma la care lucrez ca sa fac la ei ce fac si in partea cealalta, adica actualul job. si in plus d'asta eu ma simt foarte bine acolo unde sunt acum si daca nu ma promoveaza n-are rost sa plec. nu prea eram hotarat sa plec la ei, nici daca ma acceptau. voiam doar sa testez piata, sa vad cum merg salariile. n-aveam de gand sa dau vrabia din mana pe cioara de pe gard, ci doar sa am un atu in maneca atunci cand urma sa-mi renegociez salariul.
ma simt mult prea bine unde lucrez acum ca sa plec. daca as primii si mai multi bani ar fi super ok. firma asta nu e deloc o corporatie. e chiar pe invers. daca ar veni un corporatist la noi s-ar lua cu mainile de cap si ar fugi mancand pamantul cand ar vedea "haosul" in care lucram.
e o afacere de familie mai exact, facuta de sefii mei, sot si sotie. au infiintat "compania" (cum ii place lu' sefa sa-i spuna :P) in 1992 si au muncit cu daruire sufleteasca si trupeasca ca sa o faca mare. au sacrificat mult si acum isi culeg roadele. roade care sunt bogate pt ca firma este destul de mare si de cunoscuta in judet si merge pe plus. au plecat de foarte de jos, muncind ei doi intr-un garaj, pt ca acum sa aiba ditamai sediul, parc auto si o groaza de angajati.
firma asta e al doilea lor copil si il cresc asa cum stiu ei mai bine. nu avem departament de HR, PR, marketing si alte qestii d'astea, notiunile de "target", "focus" si altele ca ele se aud prin firma doar pt ca suna bine, nu avem un regulament intern strict iar job description-ul e mai mult de forma. toate angajarile de personal TESA (nu stiu exact ce inseamna, da' am auzit ca asa ii spune) au fost facute de sefa dupa bunul ei simt. nu a dat gres absolut deloc pt ca a reusit sa stranga o echipa de oameni buni, muncitori, cuminti, care se inteleg foarte bine intre ei (si printre care ma numar si eu). e drept ca fiecare are orgoliul lui, ca mai exista certuri si interese, dar unde s-a vazut comunitate de oameni fara asa ceva? ne ajutam reciproc, cand este posibil preluam activitatile celorlalti, greselile nu sunt sanctionate mai deloc, nu exista diferente intre sefi, directori si subalterni. muncim cot la cot si suntem ca o familie mai mare. nu ne-au spus-o sefii in fata, da' avem libertatea sa facem cam orice vrem atata timp cat prin actiunile noastre nu ruinam firma. bunul-simt primeaza!
imi place ca de fiecare data cand sunt plecat pe undeva, la intoarcere, colegii observa ca am revenit, parca se bucura ca ma vad si ma intreaba cum mi-a fost. e fain sa vezi ca celor cu care muncesti le pasa de tine.
nu pot sa uit inventarul de la sfarsitul anului trecut...cand unii numarau marfa, altii jucau perinita si vreo cativa isi impleticeau picioarele pt ca bausera prea mult. toate astea se intamplau in magazin si cu sefii de fata. oare unde s-a mai vazut asa ceva? in mod sigur nu intr-o multinationala. corporatistii probabil ca se duc frumos la restaurant unde au astfel ocazia sa-si cunoasca colegii si sa arate cat de elganti sunt. noi ne-am petrecut in ograda proprie, fara sa ne fie rusine unu' de altu. am facut gratar, am baut, am jucat hora si ne-am simtit bine. ca oamenii.
inceputul acestui an a fost si el marcat printr-o petrecere, dar la care n-am fost pt ca eu imi iau concediu pana lunea, inclusiv.

o fotografie tare ilustrativa pt ce am spus eu mai sus

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Jesus!

tocmai am primit un mail de la MTV in care se spune ca Heath Ledger a murit :|
avea 28 de ani si cica a murit de inima si de droguri...

pe bune daca-mi vine sa cred...sincer!
om tanar, frumos, voios...
offf...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! :(

luni, ianuarie 21

linkuri de bookmarks (III)

Pizdaus, The Pics We Like - site pe care oamenii de pe tot netul pun poze frumoase, inteligente, haioase si contemplative.

poze care-mi plac p'acolo: toace, blocul in care as vrea sa traiesc si florile pe care imi doresc sa le vad pe viu ;;)

P.S.: stiu de Pizdaus de la Adi

imi iubesc tara, dar ii urasc locuitorii



mai toti locuitorii Romaniei au prostul obicei sa spuna la nervi injuraturi de genu' "sa-mi bag pula-n ea de tara", "fuck you Romania", "fir-ar ea a dracu de tara cu cine a facut-o".
oare ce vina o avea tara noastra / patria / glia stramoseasca / Romania, ca locuitorii ei sunt idioti? ce vina are ea de o ponegrim in fel si chip? tara asta in care locuim e tot pamantul pe care calcam noi cand suntem intre granitele ei, e toata ţărâna pe care o respiram atunci cand bate vantul, e toti muntii, apele si dealurile pe care le poluam atunci cand mergem in natura, tara asta nu e locuitorii ei!
sunt de acord ca romanii reprezinta Romania, dar cand ei sunt peste masura de nesimtiti cu ea cred ca e cazul ca "romani" si "Romania" sa devina doua unitati care sa fie definite separat. Romania e mult prea frumoasa ca sa o mai punem in acelasi context cu romanii.

stau si ma intreb cat de idioti pot sa fie unii cand isi injura tara. oare cum o fi sa-ti bagi pula, la propriu, in pamant, in sarma ghimpata ce separa hotarul nostru de al vecinilor, in râul si ramul pt care s-au luptat si au murit oameni? tare idioti tre' sa fie...
adevaru' e ca argumentatia mea de mai sus e cam lame, insa imi face placere sa ma iau de ce-i care n-au pic de respect pt tara in care s-au nascut. asta e, am si eu rautatile mele pe care mi le mai permit din cand in cand :P

acu' serios vorbind...tara asta n-are nicio vina, pur si simplu nu merita sa o luam la pula de fiecare data cand nu ne convine ceva. Romania e doar o bucata mare de pamant pe care noi romanii ne ducem traiul, fericirea si tristetea. mi se pare absurd sa injuri o bucata de pamant atunci cand iti merge prost. oricat de mult as personifica tara tot nu ma pot convinge ca oamenii sunt indrepatiti sa vorbeasca de rau despre Romania, ca o referire generala la ceea ce se intampla pe teriroriul romanesc.

oamenii care il locuiesc sunt de vina, romanii, nu biata tara care si asa indura prea multe din cauza noastra. o vindem, o murdarim, o exploatam, o abandonam, o futem de o gasesc toti dracii si noi tot pe ea o injuram...vorba aia, si fututa si cu banii luati :(
injuratii fratilor pe cei care va fac rau, spurcatii pe dobitocii care-si bat joc de voi, de noi si de orice forma de bun-simt. aratati-i cu degetul (mijlociu) pe cei care va fac sa spuneti "fuck you, Romania". intrati in miezul problemei si injurati problemele pe nume.
nu mai stiu pe ce blog am citit un post foarte acid, nemaipomenit de lucid si cu o fluenta a invectivelor de mi se facuse mila de fata respectiva si sila de romanii cu care a avut de-a face. titlul postului ei era "Fuck you Romania".
later edit
: l-am gasit, Lulutza. merita un buchet de flori care sa-i umbreasca intamplarea prin care a trecut.

e greu sa traiesti in Romania, printre romani. dar nu Romania ne face viata grea, ci oamenii cu care avem de-a face zi de zi. romanii sunt cauza nenorocirilor noastre, nu tara asta care ne suporta cu stoicism. o vindem si o rasvindem si ea nu se mai termina...
suntem un popor de nesimtiti, de egoisti, de pupicuristi, de prost-crescuti s.a.m.d. noi si numai noi romanii suntem cauza nenorocirilor prin care trecem zi de zi, nenorociri cu care o sa ne confruntam multe generatii de acum incolo.

avem o tara foarte frumoasa in care am putea duce un trai de la decent in sus. dar noi nu vrem asta. noi romanii suntem prea ocupati de capra vecinului si de bunastarea in exces.

offf...daca am avea un pic de bun-simt...

eu despre mine in cuvinte si sintagme printre orori, placeri si ciudatenii

cuvinte:
amuzant, analitic, apolinic, autocritic, blogger, biciclist, cerebral, cinefil, cinic, copilăros, curios, distrat, ecologist, empatic, entuziast, fraier, gelos, gentleman, hedonist, impulsiv, loial, lucid, meloman, meticulos, montaniard, misogin, nebarbierit, neîndrăzneţ, "obisnuitor", ochelarist, optimist, paranoic, pasional, perfectionist, plictisitor, pragmatic, pripit, radical, realist, responsabil, sarac, sincer, şofer, timid, tolerant, uituc, vitezoman, visător.

sintagme:
admirateur professionnel, berbec, de neiubit, mono om, robul pantecului.

orori:
- nu suport usile deschise;
- femeile neepilate, inclusiv pe maini.

placeri:
- dulciurile;
- simetriile;
- listele.

ciudatenii:
- la gat am un snur negru pe care nu l-am mai dat jos de vreo opt ani de zile pt ca e atat de stramt pe gat incat nu pot sa-l scot decat daca il tai (ceea ce nu-mi doresc!);
- am cate o alunita pe fiecare parte stanga a corpului: pe genunchi, pe abdomen, pe piept, pe mana si pe obraz. si in zona intima :D ;
- la masa incep intodeauna cu desertul si imi place sa combin felurile intre ele (chiar si friptura ori floricele de porumb cu ciorba) pt ca reusesc sa ma bucur de fiecare in parte;
- am barbia oarecum stramba, adica usor ascutita spre dreapta, din cauza unui furuncul care mi-a aparut in partea stanga barbiei candva prin clasa a 7-a. la spital doctorul mi-a taiat furunculul si de atunci am barbia usor deformata;
- nu ma barbieresc mai devreme de doua saptamani si nu mai tarziu de trei;
- din clasa a 8-a ma tund numai zero sau numarul 1;
- nu pot dormi descult in nici un anotimp;
- nu pot sa stau pe closet daca am ceva in picioare;
- nu ma uit la filme trase din cinema ori dvd screener;
- nu salut cu "buna!", ci doar cu "salut!". celor mai in varsta decat mine le spun, dupa sex, "sarumana" ori "buna ziua".


voi completa pe masura ce-mi aduc aminte ori imi dau seama

Un amour à taire (2005) (TV)

na ca am facut-o si p'asta...am vazut un film gay, Un amour à taire (2005). lasand la o parte surpriza de a vedea barbati sarutandu-se mai cu patima si foc decat in Brokeback Mountain, dar intr-un mod nu foarte stralucit, am vazut filmul pana la sfarsit. nu m-a impresionat foarte tare. e doar un film obisnuit despre al doilea razboi mondial, cu nazisti, evrei, deportare si tradare. nu se evidentiaza decat prin orientarea sexuala a povestii. reuseste totusi sa fie emotionant si sa informeze despre chinurile prin care au trecut homosexuali din cauza nazistilor. trist ceea ce s-a intamplat.
i-am dat nota 7.

duminică, ianuarie 20

Doamne, ce voce :|



de la Victor Kapra am aflat de Angelica, fata de mai sus. nu-mi vine sa cred cat de frumos canta. incredibil! ce voce poate sa aiba. Dumnezeule!
si mai e si draguta ;;) mai are ea de lucrat nitel, dar e super oricum.
cica gagica asta, Esmee Denters, a fost descoperita de Timberlake pe YouTube si a luat-o la un concert d'al lui sa cante in deschidere. o suge rau de tot faţă de Angelica :))

iar tipu' asta ma crede "Meseriash" =))

Suna no onna (1964)

nispul este periculos! te arde, te sfasie, iti intra pe sub piele, te fascineaza, te innebuneste, te imbraca, te usuca, te omoara...la fel ca si o femeie. si oare ce ti se mai poate intampla atunci cand ai de-a face cu femeia nisipurilor?
Suna no onna (1964) este un film genial. genial, erotic, seducator, fascinant, unic. multe forme de arta au fost stranse pt a crea acest film. teatrul - prin jocul actorilor care te captiveaza si te transpune in poveste, fotografia - prin cadrele si unghiurile de filmare ce iti incanta ochii si te duc inspre o stare de contemplare, sculptura - prin trupul femeii acoperit de nisip care te fascineaza, muzica - prin sunetele hipnotice ce-ti fac sangele sa pulseze mai puternic decat e normal, cinematografia - prin filmul in sine care-ti taie respiratia, dragostea - prin ea insasi.
departe de oras, de aglomeratie si de tehnologie un barbat ramane izolat intre dune de nisip. isi gaseste adapost in casa unei femei singure. el crede ca doar pt o seara... nisipul nu poate fi escaladat, scara pe care a coborat nu mai exista iar femeia ii spune ca va sta acolo pe vecie. libertatea pare sa nu mai poata fi atinsa vreodata. ce poate el sa mai faca in aceste conditii?
sunt un barbat si o femeie izolati intre dune, nu se cunosc si nu-si spun pe nume, nisipul ii obliga sa doarma dezbracati pt a nu-si irita pielea, ea incearca sa-i faca pe plac, el incearca sa evadeze, amandoi muncesc pt a trai. sunt caracterizarea fidela a femeii si a barbatului.
i-am dat nota 10.

acasa e acolo unde iti este sufletul.

The Searchers (1956)

daca tata s-ar fi uitat la o secventa din The Searchers (1956) sigur ar fi spus, "uite un film bun" si asta pt ca lui ii plac toate western-urile cu impuscaturi si indieni. insa eu nu pot spune decat "uite un film pitoresc" si asta pt ca mie imi plac filmele solide din punct de vedere logic. The Searchers este un film frumos, insa doar vizual. nu m-a cucerit. pot spune ca este probabil chintesenta genului western, dar nu si ca e un film ok. arata bine dar nu m-a satisfacut deloc. l-am urmarit cu o neplacuta stare de insatisfactie.
inca de la inceput nu am inteles de ce indienii ii omorau pe albi, de ce Ethan Edwards (John Wayne) era atat de inversunat impotriva "pieilor rosii", cum de o mana de albi reusesc sa fuga de o armata de indieni, sa traverseze un rau inaintea lor si apoi sa-i puna pe fuga sau cum e posibil ca doar doi albi sa faca exact acelasi lucru si n-am mai priceput de ce Edwards incearca sa o omoare pe Debbie? this movie is way too politically and logically incorrect. doar e facut in 1956, in SUA!
in film, indienii sunt prea insetati de sange si asta ii face sa-si merite soarta pe care necrutatorul Ethan Edwards le-o doreste. e drept ca nu toti indienii din film alearga dupa scalpuri ci doar un trib, insa nu cred ca istoria vestului salbatic s-a intamplat chiar asa sau cel putin indienii nu sunt chiar atat de criminali pe cat incearca sa o arate The Searchers. am vazut filme in care erau tratati cu mai mult respect si consideratie. asta e motivul pt care nu m-am putut bucura pe deplin de acest film...e prea multa politica, prea mult rasism, prea multa superioritate si prea putin echilibru in el.
altfel, The Searchers este un film frumos, pitoresc, atragator si amuzant. nu este el primul film western, dar parca reuseste sa adune mai toate laitmotivele acestui gen.
nu i-am data nota pt ca nu ma pot hotari daca sa-i dau 8 pt ceea ce am vazut sau 5 pt ceea ce am inteles.

sâmbătă, ianuarie 19

"Proiect pentru copiii saraci"

din Romania Libera am aflat de "Proiect pentru copiii saraci", desfasurat pe forumul Computer Games. despre ce e vorba? oamenii care nu mai au nevoie de componentele vechi de calculator le dau baietilor care se ocupa de proiect, acestia asambleaza sisteme din ele pe care le doneaza copiilor saraci care nu ar avea de unde din alta parte sa primeasca un calculator. treaba asta se intampla de 2 ani de zile, timp in care au fost ajutati peste 60 de copii si 2 scoli.
este un proiect mai mult decat minunat :) toata actiunea se intampla pe forum si in casele celor care sustin fizic aceasta actiune, nu au parte de publicitate sau mediatizare (pana acum) si chiar si in aceste conditii multi copii au putut fi ajutati prin acest proiect. GENIAL!
o astfel de initiativa e de o mie de ori mai frumoasa decat un bal de caritate. felicitarile mele celor care se ocupa de asta.

din pacate nu am decat un mouse pe care-l pot da :( o sa ma uit pe la serviciu sa vad ce nu mai e de folos p'acolo.

vineri, ianuarie 18

vai de parintii care n-asculta de copii

sambata trecuta am avut ocazia sa ma intalnesc cu doi baieti pe care-i stiam de cand eram mic. suntem vecini la tara, la mamaie. venisera cu tataie la sefa, ca sa fie indrumati inspre scoli si viata. fiecare le spunea ce stia mai bine, ca sa faca arhitectura pt ca e o facultate frumoasa, sa faca dreptul pt ca se castiga bine, sa faca ingineria pt ca in tara e lipsa de experti.
iar ei spuneau ca nu stiu ce vor si ca habar n-au ce le place.
cel mare e in anul II la facultatea de chimie, iar cel mic e a 12-a si peste cateva luni tre' sa dea admiterea la facultate. insa el habar n-are ce-i place sa faca. din cate a spus el si frateso, lui ii place sa invete. sa invete a prost, zic eu.
de cate ori venea discutia despre Andrei si Laurentiu mamaie imi spunea ce rezultate bune au ei la scoala si olimpiade, cat de bine invata si cum ii bate măsa daca nu iau note bune. ma simteam prost cand auzeam asta. n-am fost un elev eminent, n-am fost un elev rau, I was just regular. de cate ori auzeam de cei doi trebuia sa ma simt prost pt ca rezultatele mele la scoala nu puteau fi comparate cu ale lor.
nu degeaba am scris mai jos, "m-am nascut inteligent, educatia m-a prostit"! la ce bun ca baietii astia doi au invatat toata viata lor daca au ajuns oameni mari si NU STIU CE LE PLACE?! nu mi-a venit sa cred cu cata sinceritate spuneau ca nu stiu ce hobby-uri au, ca nu stiu ce materie ii face sa se simta impliniti, ca nu stiu ce sa faca in viata.
asta mare e la facultatea de chimie, a plecat deja in Franta cu o bursa pe 6 luni. dar lui nu-i place chimia, nu-i place sa stea in laborator, nu-i place sa faca experimente. aluia mic ii place sa stea toata ziua cu cartea in mana, dar nu de literatura, si sa citeasca intr-una materiile pe care le are la scoala. iar cand il intrebi care-i place mai mult, nu stie. macar de ar sta cu cartea-n fata degeaba si ar visa cai turcoaz pe pereti si tot ar fi mai bine decat sa citeasca degeaba manualul, sa-l memoreze si sa nu-i ajute la ceva.
or sa termine facultati cu note mari si or sa ia pula-n mana pt ca odata iesiti in lume, in sistem, nu vor mai avea manuale de tocit, ci viata de trait si de indurat. i-am zis lui Laurentiu sa se dea bine pe langa francezi, sa le arate ca invata repede, ca e expeditiv, descurcaret (chiar daca nu-i place chimia a reusit sa ia bursa in Franta ca s-o invete) si poate se lipeste de ei p'acolo si isi gaseste un post de laborant, asistent. dar cum sa faca el asta daca nu-i place, mi-a spus. pe Andrei l-am sfatuit sa invete o limba straina si sa se faca traducator pt ca asa are ocazia sa citeasca mult si sa si castige bani din asta. dar el nu citeste literatura si nici nu-i place vreo limba straina. mda...
ce as putea eu sa mai spun acum inafar' de muie la parinti? nimic! i-au obligat sa invete, i-au lipsit de viata ca sa se spele cu ei pe cap cand s-or face mari. adevaru' e ca traiesc intr-o familie modesta, cu origini rurale si cred ca nu foarte culte. probabil ca măsa ii ameninta cu bataia ca sa invete si sa se faca oameni mari asa cum nu e ea cu tatal lor.

e trist sa nu stii ce-ti place...

la ce bun sa fii om mare daca nu ai o viata pe care sa o traiesti si pasiuni pe care sa le indeplinesti? au si parintii dreptate cand incearca sa faca din copii ceea ce nu au reusit ei sa ajunga si cand vor ca viata acestora sa fie mai prospera. dar oare asta isi doresc copii? nu trebuie sa fii urmat scoli inalte ca sa observi ce le place copiilor tai, la ce sunt ei buni. insa trebuie sa ai un pic de bun-simt si incredere in ei ca sa-i lasi sa-si traiasca copilaria, sa descopere viata cu propriile maini, sa invete singuri unde e pragul de sus si de ce cacatul murdareste hainele. viata propriului copil nu este orgoliul parintelui si oricat de mult isi doresc parintii asta, copilul nu este insigna lor. fiecare se reprezinta pe sine si fiecare traieste ce isi doreste. (asta nu inseamna ca odraslele se vor desparti de parinti pt ca dragostea de familie e de obicei nascuta si neconditionata)
nu am copii, dar imi plac si imi doresc. insa nu-i voi creste ca pe Laurentiu si Andrei sau cum au incercat ai mei sa o faca cu mine si sora-mea. exista in mine o frustrare legat de asta, dar imi iubesc parintii si trec peste greselile lor. insa eu n-am de gand sa le fac!
din experienta mea personala am observat ca cei mai buni copii sunt aia nazdravani, care au ascultat mai putin de parinti si mai mult de instinctele propri sau care au avut parte de o educatie in concordanta cu spiritul lor si nu una impusa. cel mai grav lucru e sa-i tai aripile propriului copil, sa-i repugni sentimentele si sa-i infranezi dorintele. copii nu trebuiesc impinsi, trasi sau fortati. ei trebuiesc dirijati pana invata sa mearga si singuri. ca la mersul pe bicicleta: ii explici cum sa tina picioarele pe pedale, care e mecanismul, il impingi cateva sute de metri dupa care il lasi sa se descurce singur iar cand o fi sa cada ii dai un prosop sa se stearga si incurajarea ca data viitoare va merge mai bine.
lucrurile bune in viata nu sunt cele gratis, ci alea pt care ai muncit.
iar experienta de viata trebuie sa fie cel mai notabil castig al unui om, ca de sfaturi e plina lumea.
parintii ar trebui sa-si lase copii sa isi traiasca viata proprie, nu pe a lor!

Eau de Parfum II



oare voi reusi vreodata sa ma misc pe aceste ritmuri? oare voi simti? oare voi trai emotia? oare voi mirosi parfumul?

filme de vazut (IV)

Cassandra's Dream (2007) - ultimu' film al lui Woody Allen

Sukkar banat / Caramel (2007) - film cu femei, regizat de o femeie si probabil la fel de suav ca feminitatea

You Don't Mess with the Zohan (2008) - Adam Sandler terorist si cu barba :)) probabil o comedie proasta

Little Chenier (2006) - drama interesanta cu un personaj subjugat

The Chronicles of Narnia: Prince Caspian (2008) - cred ca asta va fi mai misto decat primul si mai plin de actiune

Fool's Gold (2008) - comedie cu Kate Hudson in bikini si Matthew McConaughey

Definitely, Maybe (2008) - s-ar putea sa fie fain, ca mai toate filmele cu copii destepti

Wanted (2008) - film d'actiune cu Angelina

Ne touchez pas la hache / The Duchess of Langeais (2007) - ipocrizie, vanitate, dragoste, loialitate, umilinta, razbunare si capricii

Forgetting Sarah Marshall (2008)
- pare a fi o comedioara misto

Leatherheads (2008) - entertaining trailer

citate (XI)

"I was born intelligent. Education ruined me."

citatul nu-mi apartine. l-am gasit pe un forum la o semnatura.

zodia cuvintelor

tot incerc sa gasesc ceva despre care sa scriu. vreau sa scriu. am mai auzit eu de un blog a carei autoare isi dedica 30 de min pe zi blogului personal in care scrie despre absolut orice, numai sa scrie, sa-si faca mana. bine...nu vorbesc aici despre "scrieti baieti, numa' scrieti".

daca nu scriu asta nu inseamna ca am avut o zi plictisitoare si lipsita de noimă, inseamna ca am capul atat de sus printre nori incat pierd ideile atunci cand incerc sa-l cobor si sa fac o logica din ele. la un moment dat ma voi gasi chiar patetic de atatea scuze cate incerc sa gasesc pt lipsa mea de concentrare atunci cand vine vorba de scris.
am mai observat ca am obiceiul de a scrie retrospectiv. "mintea de pe urma", deh...

chiar ma gandeam aseara si asta seara ca, oricat de trist ar suna, e "ciudat" si "interesant" in acelasi timp cat de faina poate fi comunicarea cu mai mult de o persoana. chiar daca a trebuit sa cheltui destul de multi bani pt a afla asta, sunt foarte incantat ca am facut-o. no pain, no gain. am descoperit o noua satisfactie si o dorinta complementara.

nu cred eu foarte mult in zodii, dar cateodata ma amuza asemanarile intre oamenii nascuti in aceeasi luna. mai ales cand asemanarile se completeaza intr-o forma de cerc si ce facea unu' anul trecut pe vremea asta face celalalt in astă perioada si viceversa sau ce oferea unu' acum ceva vreme isi doreste celalalt acum. poate or avea si astea un sens, ca tot am vorbit ieri (sau alaltaieri) de Dumnezeu.

ce smecher sunt! b-) incep lamentabil si ma plang ca nu prea îs in putere sa leg cuvinte tocmai ca sa am de unde ridica apoi cinci fragmente cu care sa-mi pot indeplini dorinta de a ma exprima in scris.

miercuri, ianuarie 16

-> inainte ->

am fost la interviu. nu m-a impresionat nimic, decat gagica cu care am stat de vorba. de mult nu am mai vazut o femeie cu blugii bagati in cizme careia sa-i vina bine. arata bine fata asta si mi-a facut placere sa o am in fata ochilor. sper sa-i fii lasat si eu o stare de bine si sa nu-mi fi zambit frumos la plecare doar pt ca trebuie...

imi facusem tot felu' de asteptari cu privire la acest interviu, in dulcele meu stil clasic. asteptari si pozitive si negative. a iesit a doua varianta. ce ofereau ei nu era ceea ce cautam eu. de altfel, eram sigur ca asa se va intampla, simteam asta, dar am continuat sa fiu optimist pt ca nu strica un gand bun la sufletul omului. pacat ca nu voi afla daca ei mi-ar fi dat salariul cerut de mine, as fi avut astfel un as in maneca pe care sa-l scot in ochii lu' sefa la mult asteptata renegociere de salariu.

sambata mi-a zis sefa ca sunt nu sunt deloc timid (hi hi hi) si ca parca as fi soldatul rus, care nici nu asteapta sa-i spui ce sa faca ca el a si pornit deja intr-acolo. parca e si o faza cu berbecii si schimbatul becului, tot ceva de genu' asta, cum ca nici nu apuci sa-i spui sa-l schimbe ca el e deja cocotat pe scaun.
adevaru' e ca parca as fi cateodata un soldat d'asta ce merge numai in fata. de cate ori vizitez un oras merg numai incotro vad cu ochii. daca ma pierd, nu ma intorc pe unde am venit, ocolesc, ma duc cu capu' inainte sa vad daca o scot la capat. si n-am cum sa n-o scot la cat sunt de analitic si prevazator. si pe munte imi place sa merg in fata, sa fiu eu primul care urca dealul si vede ce e in spatele lui.

am schimbat "Maestrul si margareta" pe "Idiotul". nu-mi place scrierea suprarealista sau cum s-o numi genul sub care sta cartea cu Maestrul. cu Dostoievski nu cred ca o sa dau gres niciodata. ce mult mi-ar placea ca Idiotul sa umble prin speluncile pe unde manca si bea Raskolnikov ca tare faine mi se par si mult mi-as dori sa ma duc intr-o bodega d'asta unde sa beau, sa scuip, sa injur, sa mai iau la harţă si sa joc pe masa pe care am mancat mancare proasta. sa fac toate astea si sa nu-mi pese.
Idiotul este un erou pozitiv prin excelenta: un samaritean cu suflet bland si generos, un "naiv" cinstit, nelipsit de o anumita luciditate.

marți, ianuarie 15

un Dumnezeu, trei femei and still counting

parca as scrie ceva inteligent, ceva din mintea si sufletul meu. da' nu prea-mi iese. acum imi place mai mult sa citesc alte bloguri decat sa scriu pe al meu. adevaru' e ca nici conditiile de acasa nu sunt optime pt concentrarea mea. astept sa vina weekendu' ori inceputul anului universitar 2008 cand voi putea in sfarsit sa spun ca am un spatiu al meu, sa am intimitatea mea acasa. sau poate plec d'aici undeva.

Dumnezeu are simtul umorului. si mie imi place de El.
ma mai gandesc cateodata ca sunt "favoritul lui Dumnezeu". de ce? pt ca are El stilul lui de a-mi arata ca exista si ca se gandeste la mine. e un stil personalizat, nu ceva standard ce poate fi aplicat oricui si oricum. nu stau acum sa judec cine e Dumnezeu si ce treaba are el cu noi oamenii. astazi ma intereseaza ce are El cu mine. ma gandeam azi-noapte ca eu L-am descoperit pe El datorita a trei femei. lasand la o parte pasiunea mea pt femei, mi-a placut foarte tare clipa si felul in care s-a hotarat sa apara in viata mea.
de mic am fost un copil credincios. spuneam "Inger, Ingerasul meu" in fiecare seara, ma impartaseam, tineam ultima saptamana din post. adica le aveam cu astea bisericesti. m-am si spovedit de cateva ori, cred ca de 3 sau 4. nu mi-a mai placut pt ca nu aveam parte de intimitate in actul spovedaniei si pt ca nu simteam o stare sufleteasca de liniste in urma lepădarii.
cand m-am facut eu mai mare am vazut un film interesant. despre Stigmata (1999) e vorba. exista in film o povaţă a lui Iisus care pe mine m-a marcat: "sparge o bucata de lemn si ma vei gasi acolo, ridica o piatra si ma vei afla". mi-am dat atunci seama ca Dumnezeu este in tot si-n orice facem si ca de fapt asta e adevarata cale de a-L gasi si anume de a-L vedea acolo unde apare si de a-L aprecia.
la mult timp dupa ce am vazut filmul respectiv mi s-a aratat El pt prima data. a aparut atunci cand aveam mai mare nevoie de un miracol. eram la capatul rabdarilor, salvarea era una singura si intr-un anume fel iar ceasul incepea sa sune. si a sunat telefonul in schimbul lui. primisem un SMS. lucrurile se intamplau asa cum trebuiau sa se intample. am pus eu cap la cap toate astea si mi-a dat ca fusesem un fraier fatalist ce nu vedea decat monocrom. chiar daca ce a urmat dupa acel SMS s-a incheiat dupa numai doua luni, dintre care a doua mai mult absenta, experienta a ceea ce s-a intamplat a ramas. si din ce-a ramas am reusit sa conturez o paleta de culori cu care sa colorez ceea ce vedeam. invatasem sa fiu optimist. atunci a fost primul moment din viata mea in care am simtit ca m-am schimbat. totusi, acest progres nu a fost pe gratis, au existat cheltuieli. nu materiale.
a doua oara a fost mai interesant, mai serendipity si uncanny. am avut parte de lucruri pe care doar mi le inchipuiam cum ar fi daca s-ar intampla. si s-au intamplat. nu insa fara a face ceva in acest sens, "ca Dumnezeu imi da, dar nu-mi baga si-n sac". am crezut atunci, am vrut, am sperat si pana la urma El mi-a dat. ca n-a fost sa fie asa cum imi doream eu, asta e alta treaba ce nu tine de El. nu-mi plac miracolele dampulea. a fost frumos, ce sa mai! multa concentratie de evenimente neasteptat de interesante pe centimetru patrat ar fi daca m-as apuca sa notez ce-a fost.
apoi s-a intamplat cand ma asteptam mai putin si cand nu mai stiam daca sa-mi doresc sau nu. tata ma certa ca sa nu-mi iau bicicleta pt ca n-o sa mai ies afara si dupa ce termin cu el vad ca primisem un SMS cu "hai afara!". pai cum sa nu-mi vina sa rad la faza asta?! I-as fi dat o bere sau un suc drept multumire pt cum reuseste El sa-mi descreteasca fruntea. dar s-a terminat si asta.
nu stiu care e planul Lui cu mine, dar eu imi vad de treaba in continuare. viata-i frumoasa si destulă.

azi am fost sunat. maine ma duc la interviu. azi s-a observat ca eu nu prea am timp sa fac ce scrie pe cartea de munca pt ca mi se dau sarcini de alta natura si nu e corect. sambata am descoperit ca pot sa fac si altceva la serviciu, mai select as putea spune, si din care sa fiu platit mai bine. ar fi ca o promovare daca as accepta asta. dar cum nu-mi place munca de birou, o s-o aman nitel mai mult. si cum spuneam...cum ma hotarasc sa vad cum e si in alta parte, cum imediat apar si ispitele de a ramane. ce e mai interesant e ca ele ma indeamna sa raman acolo unde chiar ma simt bine si nu sa plec acolo unde cred ca m-as simti bine.
pe mine ma pun pe ganduri intamplarile astea. sunt cazuri in care nu am avut parte de ele desi ar fi trebuit. exista criterii dupa care ele se intampla sau nu. si pt ca apar atunci cand mi-e lumea mai draga le las in pace si nu ma apuc sa le descos pt ca vreau sa ma bucur cat mai mult de ele si sa simt placerea de a fi surprins ori de cate ori ele apar.
eu le spun revelatii ale existentei lui Dumnezeu :)

:(

copii

duminică, ianuarie 13

"De ce iubim femeile" - M.Cartarescu

"Pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.
Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara.
Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele.
Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.
Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate.
Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc.
Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta.

Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.
Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles.

Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.

Pentru ca au obsesia pentru subtirime a lui Giacometti.

Pentru ca se trag din fetite.

Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga.
Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor.
Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti.
Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti.
Pentru ca-ti spun "te iubesc" exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie.
Pentru ca nu se masturbeaza.

Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine.

Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina.

Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii.
Pentru ca le innebuneste "Angie" al Rolling-ilor.

Pentru ca le termina Cohen.

Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie.

Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute.

Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit.

Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme.

Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.

Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate.

Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune.
Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.

Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.

Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz.

Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke.

Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame.

Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor.

Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm.

Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza.
Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale.
Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.

Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor."

Pentru ca ne lasa sa facem dragoste cu ele.

linkuri de bookmarks (II)

Shakespearean Insulter

"You starvelling, you eel-skin, you dried neat's-tongue, you bull's-pizzle, you stock-fish--O for breath to utter what is like thee!-you tailor's-yard, you sheath, you bow-case, you vile standing tuck!"

citate (X)

"Cand un barbat vede spiritul si nu ochii sau sanii, atunci barbatul e in incurcatura."
- The Libertine (2004)

The Libertine (2004)

ticalos, inteligent, betiv, afemeiat, talentat, boem, desfranat, poetic, indragostit, bolnav, hedonist, The Libertine (2004). Earl of Rochester este omul care se face vinovat de a purta in carca toate atributele de mai sus. "infamul" libertin si-a plimbat viata printr-o continua stare de gratie si a vazut lumea asa cum a vrut-o el. a trait in Londra secolului 17, a descoperit talentul, l-a iubit, a scris o piesa pt rege, a fost alungat, a baut, s-a imbolnavit, a devenit religios, a murit. a facut toate astea in stilul lui, ca nimeni altul din cei care-l inconjurau.
pacat ca filmul doar sugereaza asta si nu reuseste sa fie euforic (asa cum isi propune) decat in fragmente si nu de-a lungul intregii sale durate, asa cum ar trebui sa fie o reprezentare teatrala. se vrea a avea un aer boemic, shakespearean, dar are rupturi de ritm si lipsuri de logica iar ca urmare ar fi indicata o duşcă inainte de vizionare pt a intra mai bine in pielea lui Rochester si a simti ceea ce traieste el.
nimeni altu' decat Johnny Depp l-ar fi putut intruchipa pe Earl of Rochester iar pe John Malkovich nu mi-l imaginez decat in roluri de nesimtit britanic de prin secole de mult trecute.
i-am dat nota 7.

poftim aspect

Cele mai celebre seducatoare ale istoriei:

Lou Andreas-Salomé


Violet Gordon-Woodhouse


Oriana Fallaci

sâmbătă, ianuarie 12

Unforgiven (1992)

film noir, drama, road movie, thriller, love story si totusi western. in Unforgiven (1992) se regasesc toate. si toate intr-un mod echilibrat, dupa o reteta bine gandita de Clint Eastwood. mi-a placut foarte mult filmu', chiar daca eram la a doua incercare si simteam ca si de data asta o sa-l abandonez pt ca prima jumatate de ora e tare plictisitoare. filmul nu este un western clasic, spaghetti, in care armele se aud la fiecare 7 minute, caii necheaza si alearga de parca ar veni Apocalipsa iar oamenii mor de te intrebi cum de au gasit atatia figuranti.
Unforgiven
nu e facut pt a fi un western, ci pt a povesti despre cat de greu e sa te lupti cu fiara si sălbăticia din tine, de cine e nevoie ca sa o domesticeasca si ce nu trebuie sa se intample ca digul care o stavileste sa sara in aer. cel putin eu asa l-am vazut.
de neuitat, omenos, nemilos asa poate fi caracterizat William 'Bill' Munny (Clint Eastwood). acum este un tata devotat, vaduv si asezat la casa lui, dar odata demult "a ucis femei si oameni, a ucis cam tot ce umbla si se taraste". insa acum are nevoie de bani pt a asigura viitorul celor doi copii ai lui. impreuna cu Ned Logan (Morgan Freeman) si un pusti teribilist si chior va pleca sa omoare 2 cowboy care au hăcuit o prostituata si sa primeasca recompensa de $1.000. in calea lor se va pune seriful Little Bill Daggett (Gene Hackman). Munny si Ned sunt vechi prieteni si impreuna au facut multe. insa anii au trecut peste ei si nu mai sunt atat de rai pe cat erau odata. lui Ned cel putin ii va veni greu sa-i omoare pe cei 2 dar lui Munny ii va fi mai usor pt ca acasa il asteapta cei doi copii dar si pt ca "vechile obiceiuri mor greu". pe cat de usor ii va fi cu cei 2, pe atat de natural se va razbuna pe cei care vor reusi sa descatuseze bestia din el.
odata trecuta prima jumatate de ora din film, actiunea si suspansul incep sa creasca. m-am ridicat din pozitia confortabila in care ma asezasem si m-am pus in capul oaselor pt a fi mai atent si pt a nu pierde vreo bucatica din actiune. suspansul creste incet, lin, asemeni unui balon cu heliu care se ridica pana cand face poc! si atunci sa te pregatesti sa fii uimit si incantat deopotriva.
povestea, viata personajelor sunt completate de muzica, atmosfera si indemanarea regizorala a lui Clint Eastwood. totusi, sunt cateva faze prost jucate sau a caror logica nu am gasit-o, dar nu reusesc sa strice placerea vizionarii lui Unforgiven. ploua mult si apasat in film, ca in poeziile lui Bacovia, iar starea sufleteasca pe care ti-o lasa experienta vizionarii e parca desprinsa din acestea.

"Era o femeie tânără şi frumoasă, dar nu lipsită de perspective. De aceea i-a frânt inima mamei sale căsătorindu-se cu William Munny, tâlhar şi ucigaş vestit, un om impulsiv şi plin de vicii. Ea a murit, dar nu de mâna lui cum se aştepta mama ei, ci de vărsat de vânt.
.......
Câţiva ani mai târziu, doamna Ansonia Feathers a făcut o lungă călătorie spre Comitatul Hodgeman pentru a vizita locul de odihnă al fiicei sale. Doamna Feathers n-a găsit nici un semn care să-i arate de ce singura sa fiică s-a măritat cu un tâlhar şi ucigaş vestit, un om impulsiv şi plin de vicii."
inceputul si finalul filmului. aparent fara nicio legatura cu ceea ce e între...

i-am dat nota 9.
e al 889-lea film anexat in lista mea de pe IMDB. cand am intrat pe site am dat de un poll cu "western-ul favorit dintre filmele din Top 250" :D

adio pungo, nu te mai vreau cu mine!

am renuntat la a mai primi pungi de plastic din supermarket-uri. gata!
am renuntat si la a mai oferi pungi clientilor pe care ii servesc in magazin. stiu ca e un mic complot din partea mea si pot parea rautacios pt ca ii las sa se care cu produsele in maini, da' asta e cea mai buna metoda de a nu mai face risipa de pungi. se uita ei zambind la mine cand le explic de ce sa cumpere becuri economice, daramite sa le mai spun si de ce nu le dau pungi. bine...cand vad ca sunt prea multe produse pt a fi carate in brate ii dau omului punga, nu-mi bat joc de el lasandu-l sa se chinuie. insa, un amarat de bec poate fi bagat si in buzunar.
vanzatoarele se uita parca speriate la mine cand vad ca le refuz pungile si imi indes buzunarele cu ceea ce cumpar. ele cred ca imi fac mie un favor si cand le refuz s-or gandi ca le jignesc. le spun doar ca nu am nevoie de pungi, ca ma descurc si fara. poate o sa incep sa le tin si morală ecologista, ca sa nu mai fie atat de darnice cu un factor de poluare atat de mare cum sunt pungile.
daca China a interzis pungile de plastic, de ce nu am face si noi asta?
super fain ar fi sa apara pe piata pungi din panza in diverse modele si culori, care sa dea bine si sa devina un accesoriu cool. poate crea un nou snobism, dar ce mai conteaza cand prin asta imputinam gunoaiele de prin parcuri, paduri si de pe strazi?!

sincer sa fiu, m-am bucurat acum cativa ani cand a aparut moda cu punga gratis la supermarket. chiar daca uitam sa-mi iau d'acasa primeam de la magazin si nu trebuia sa mai tin cumparaturile care cum apucam. insa acum imi place sa fac asta deoarece stiu ca in felu' asta ajut planeta sa fie mai curata.

Spider (2007)



la Piticu am vizionat scurt-metraju' asta de mai sus, Spider (2007).
desi are un final penibil si in mare parte previzibil, filmuletu' mi-a placut. am asa o plecare spre filmele tragice si asta chiar m-a facut sa-mi tin rasuflarea si sa-mi acopar gura cu mana iar apoi sa repet "Jesus!" de vreo cateva ori...
oricum, Spider asta ma face sa ma bucur ca sunt usor paranoic :D eu nu as fi facut faza cu paianjenu' pt ca ma gandeam la consecinte.
i-am dat nota 7.

vineri, ianuarie 11

bunele intentii au reversuri naspa

saptamana asta am scris "azi" ce am facut "ieri". si pt ca n-am avut cand dar si pt ca uitam ce facusem in ziua respectiva. nu mai stiu care e ultima mea relatare si habar n-am care e primul lucru pe care l-am uitat si la care m-am gandit sa-l notez...
...mmm ba cred ca da...miercuri, de ziua Elenei am iesit toti cinci. si Alexandra mi-a adus aminte ceva ce as fi vrut uitat. acum imi dau seama ca ceea ce am scris sub titlul cu "amintire..." la asta se refera :D ce sa-i faci? memoria asta...

ieri a aparut o noua regula in firma: inca din prima saptamana de serviciu pe anu' asta trebuie sa ne planificam concediile pe care o sa ni le luam abia peste juma' de an. deci, cu alte cuvinte, deja stiu ce o sa fac intre 29 apr - 5 mai si 15 - 26 sept. sunt tare dăştept si mandru de mine ca reusesc sa planific ceva cu muuulte luni inainte. vremea va sta in loc pt mine, prietenii isi vor da demisiile daca nu ne sincronizam concediile, banii vor aparea sub perna cu o seara inainte sa plec. zuper!
acu'...eu zic ca mi-am ales perioade bune. nu prea as fi vrut concediu in aprilie-mai, dar daca trebuie, trebuie! poate o sa ma duc si eu la mare, ca n-am fost niciodata de 1 Mai sau poate "in afara", ca tot e mai ieftin decat la noi in tara. anu' trecut am fost la munte tot in a doua jumatate a lunii septembrie. sper sa fie buna vremea si anu' asta si prietenii liberi ca sa mergem toti.
s-a lasat cu scandal toata treaba asta. insa eu m-am simtit ok. chiar daca sefa tipa la noi si mai avea putin sa ne ia de par pe fiecare in parte, eu ma simteam bine pt ca nu ma numaram printre cei carora le arunca reprosuri. eram mai preocupat cu gimnastica oculara decat sa plec urechea la ce ne tipa...ma uitam la sfarcurile ei care i se intarisera de la atatia nervi.
eu n-am fost niciodata la sefa sa ma plang de ceva. o singura data m-am dus la ea cu o problema personala, atunci cand am cerut prima marire de salariu. in rest, am preferat sa-mi vad de treaba si sa nu-mi bat capu' cu toate cele cate vad si aud la serviciu. si uite ca intr-un fel e bine, am putut sta relaxat intr-un moment de maxima tensiune. chiar zambeam azi cand vedeam cum o colega isi cauta joburi pe net :D
insa...exista si reversul bunei mele intentii. vorba aia "de ce esti bun, d'aia esti prost". nu-mi place stilu' lu' sefa de a pune problema si daca ma duceam sa-i cer banii pe care consider ca-i merit, poate mi-ar fi aratat obrazu' si m-ar fi bagat in aceeasi oala cu toti, cum ca cer prea multe de la ea dar eu nu-i inteleg regulile.

incep sa ma apuc de jobbing. sunt la definitivarea CV-ului meu online.

ma mai gandisem eu la niste lucruri, dar ciuciu care le mai stie.

later
am luat "Maestrul si margareta" de la bibilioteca. poate voi reusi sa o duc pana la capat. nu stiu nimic despre poveste, insa imi place ca e cu o margareta si ca am auzit lucruri bune despre ea. am observat ca la biblioteca sunt numai gagici faine ;;) tinand cont si de locul de munca, lacas de cult, le creste cota numaidecat. adevaru' e ca va fi o placere pt mine sa ma plimb printre rafturi si sa nu stiu ce caut. si nici nu trebuie sa ma prefac, pt ca habar n-am ce carti sa-mi iau. sa vad cum va fi cartea asta, ca apoi vreau sa mai incerc un Dostoievsky, "aripa stanga" a lui Cartarescu si o carte scrisa de un asiatic, carte pe care am facut-o cadou anu' trecut de 8 martie dar al carei nume nu-l mai stiu.

citate (IX)

oare "Lucrurile frumoase sunt minunate pana le descoperi cu adevarat" ?

nu mai e

azi a incetat din viata Edmund Hillary, primul om care a urcat pe cel mai inalt varf din lume, Himalaya (later: adica varful Everestului din lantul muntos Himalaya)...de data asta a urcat mai sus d'atat.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

joi, ianuarie 10

amintire, amintiri, amintirile

ma enerveaza oamenii care folosesc expresia "prostu' rade de ce-si aduce aminte". sunt multi cei care o spun si cred ca ori habar n-au ce spun ori se bucura de ocazia oferita de a face prost pe cineva.
pt mine, un om care rade de ce-si aduce aminte e un om fericit. rade pt ca are simtul umorului si amintiri frumoase. pai cum sa nu razi cand iti aduci aminte cat de bine te-ai simtit acu' nu stiu cati ani intr-o situatie amuzanta? e bine sa razi si e minunat sa ai amintiri frumoase. cu amintirile inaintezi in viata, cu ceea ce ai facut ramai intotdeauna fie ca esti sarac sau bogat. "cand iti pierzi o amintire, iti pierzi si sufletul" se spune.

mi-am adus aminte ca aseara am fost cu sania si celofanul pe derdelusul copilariei mele. acum mai e jumatate din el, ca la baza lui s-au construit 2 case imense...nici n-apuci bine sa-ti iei avant ca si trebuie sa te opresti. cand am plecat am strans toate pungile si celofanele de pe partie. le-am pus intr-o punga care s-a umplut intr-atat de mult incat n-a avut loc intr-un tomberon d'ala mic de sta pe stalp in oras. am dus astfel punga la un tomberon d'ala mare.

am ajuns azi la concluzia ca buchetele sofisticate cu aranjament si ambalaj dichisit sunt chiar ok si merg date la onomastici sau la evenimente importante. insa tot mai frumoase mi se par cele rotunde si simple care merg date la ocazii mai mici sau atunci cand iti face placere.
un buchet d'asta mic am trimis astazi, insa boul de distribuitor l-a lasat la poarta in loc sa-l duca la birou. si eu fraier ca nu l-am verificat p'asta decat foarte tarziu. acu'...habar n-am daca buchetul a ajuns sau nu, ori l-a luat femeia de serviciu acasa :(

am numarat astazi 17 Magnum-uri :X

miercuri, ianuarie 9

rationament simplu

barbatii au avut intotdeauna dorinta de a castiga, de a le fi recunoscuta valoarea (batalii, sporturi, pariuri, confruntari, competitii).
pana nu de mult, femeile stateau acasa si asigurau echilibrul relatiei cu barbatul iesit afara sa cucereasca, ocupandu-se de lucrurile pe care el nu le facea. relatia se mentinea astfel in balanta, fiecare facand ceea ce nu facea celalalt.
apoi s-au apucat si ele sa faca ceea ce fac barbatii, fara insa ca barbatii sa faca ce faceau ele.
normal ca astfel balanta s-a inclinat (nu conteaza in ce parte) si echilibrul s-a dus.
s-a creat astfel o lipsa de echilibru, adica dezechilibru, instabilitate...

nu dau vina pe nimeni, e doar o observatie pe care am notat-o ca sa n-o uit.

"mda..."-ul primei zile de activitate pe anu' asta

saptamana viitoare se va implini fix un an de cand am job.
iar astazi am avut prima zi de serviciu pe anu' asta. am stat degeaba. sincer sa fiu, oricat de bine ar suna sa spun "azi am stat degeaba la serviciu si pe 15 imi iau banii" nu-mi place deloc s-o fac. e ok sa stau degeaba, dar nu cand stau pe timpul meu. cand stai degeaba nu faci nimic. acum timpul parca trece mult mai repede si ma trezesc ca acu' vine ziua mea, nunta lu' Nick, concediul, Craciunul si sfarsitul acestui an. habar n-am unde s-a dus tot anul trecut. oricat de multi bani as fi castigat ( :)) ), oricat de multe mi-as fi cumparat in 2007, oricat de multe locuri noi as fi vizitat, tot nu ma simt implinit. acum vreau sa fie altfel. probabil ca in curand o sa ma apuc de jobbing.

pana una alta, tre' sa spun ca leapsa de mai jos si mai ales ultima mea fraza ("Doamne-ajuta sa nu ma iau cu cineva la bataie") era sa se intample. mi-a scapat o prostie din gura si vrand sa fac o gluma mi-am jignit un coleg. m-a intristat ceea ce am facut si chiar daca mai tarziu mi-am cerut scuze, "ce-am omorat, omorat ramane" vorba cantecului. timpul le vindeca pe toate...

imi plac femeile...si-mi plac femeile dragute cu un comportament linistit. ma simt bine in preajma lor, imi place sa le ascult, sa le studiez, sa le vad zambind. de azi inainte o sa fiu mai atent la barfa fetelor de la serviciu deoarece imi place sa le aud cum isi spun ele ce le preocupa. e fain asa sa observi diferentele dintre femei si barbati, cum femeile vorbesc pe un ton calm, linsititor, fara a exista o competitie intre ele, cum se amuza fara a folosi conotatii sexuale (bine ca am doar o singura caţă la serviciu!). intotdeauna m-a relaxat barfa lor in momentele tensionate...ma relaxez cu fetele si apoi ma duc sa rad cu baietii prin atelier :))

vechile obiceiuri mor greu, mai ales cand sunt "impamantenite" de cand lumea. as vrea sa ma lovesc mai des de ele pt ca experienta ma invata, de teorie sunt satul!

marți, ianuarie 8

citate (VIII)

"Omul cu adevarat bun e cel care ar fi putut fi rau si n-a fost." - Nicolae Iorga

leapsa cu carte

am picat la leapsa, datorita Oceaniei, si acum trebui s-o indeplinesc. tre' sa iau cea mai apropiata carte de mine, s-o deschid la pagina 123 si sa copiez cele patru fraze de la a cincea incolo. ok...cartea este "Marile sperante" a lui Charles Dickens:
"Ba as spune, cu mana pe inima, ca, in vreme ce ma imbracam, ma socoteam un pui de lup fioros ori de alta fiara salbatica. In orice caz, m-am imbracat abatut, stergandu-mi, din cand in cand, fata insangerata si i-am zis:
- Pot sa va ajut cu ceva?
- Nu, multumesc, mi-a raspuns el.
- O zi buna, i-am zis eu."
acu'...in timp ce copiam primele doua fraze am crezut ca asa o sa ma pregatesc eu mai tarziu cand o sa plec la serviciu. Doamne-ajuta sa nu ma iau cu cineva la bataie :D

nani nani puiu' mamii s'al cocoanii

peste cateva ore o sa plec la serviciu. s-a dus traiu' de concediu. ma simt de parca as mai fi elev si trebuie sa incep un nou an scolar...cu emotiile de rigoare, cu discutiile despre ce am facut in vacanta si despre cum o sa fie anu' asta. am stat doar 2 saptamani da' ma simt de parca ar fi trecut mult mai mult. dar asa sunt eu, mai emotiv si cu mari asteptari inainte sa (re)incep ceva.
ma cam obisnuisem acasa. net toata ziua, blog, filme, somn pana la ce ora puteam duce. acu'...trezirea la 7, inrolarea la 8, munca 10 ore si liberarea dupa 6 incolo. mai putin timp pe net, mai putina intimitate, mai putin blog, poate cate un film si poate o carte de care sa ma atasez si pe care sa o duc pana la capat.
m-am culcat aseara la 8 si m-am mai trezit adineauri la 1:30. credeam ca e vreo 6 ceasu' si in curand urma sa ma dau jos din pat ca sa mananc si sa plec. visam despre discutia cu nenea Stefan care m-a adus acasa pe 1 (nici acum n-am scris ce am facut de Revelion)...poate poate... abia o sa mai adorm acu'. tare curios sunt cum o sa fie prima zi de serviciu pe anu' asta, mai ales si in conditiile astea.

luni, ianuarie 7

cel mai naspa dans

de ce femeilor le place sa danseze pe Meneito / Meniaito sau cum naibii i-o zice? e o piesa cat se poate de simpla iar dansul la fel. pana si eu m-as descurca la el. nu e vorba ca femeile n-ar stii sa danseze, dar de ce acest dans simplu, cu pasi putini si monotoni?
cum barbatii nu prea danseaza si cum e destul de lame ca doua gagici sa danseze impreuna, probabil ca d'aia acest dans are atat de mult succes: pt ca se poate face in grup, si nu de una singura, si femeile vad asta ca pe o distractie comuna.
oricum, decat doua gagici care danseaza blues sau orice melodie lenta si fara multe scheme, mai bine un Meneito / Meniaito. nu ca femeilor nu le sta bine impreuna (ce poate fi mai frumos decat o floare? un buchet de flori!), dar doua femei care danseaza blues arata tare aiurea.

muie filmelor XXX


la Oceania am vazut pt prima data poza de mai sus. e o pictura intitulata "Eros" si e opera lui Roman Tatolici.

vineri seara am avut placerea sa vad pe PrimaTV un film erotic. de mult nu mai facusem asta. cam de acum 3 ani cand am luat calculatorul si m-am conectat la net. am renuntat atunci la RTL, la M6, SAT1, PrimaTV si Antena1. ce nevoie mai aveam de TV cand pe internet gaseam sex mult mai explicit, neintrerupt de reclame, la orice ora si in orice cantitate? am renuntat asadar sa mai urmaresc filmele erotice difuzate la TV. ca orice barbat imi placea sa ma uit la acestea. mai ales ca erau in week-end, dupa o intreaga saptamana de scoala. aveam actrite preferate ca Shannon Tweed si Shauna Obrien, ma familiarizasem cu plot-urile, cu decorurile, observasem cam toate cliseele. dar tot nu ma plictiseam de ele, tot continuau sa ma incante cu ceva, chiar daca le vedeam in reluare (Prima avea acest prost obicei).
vineri, in timp ce ma uitam la filmu' ala, mi-am dat seama cat de misto sunt filmele erotice si cate de proaste pot sa fie cele porno. am ajuns la concluzia asta observand starea de excitare care ma cuprinsese. filmele XXX nu ma mai impresioneaza deloc, in schimb, acel film erotic a trezit muuulte ganduri in mine.
mi-am dat seama si de ce, pt ca femeile d'acolo erau imbracate. da, o femeie imbracata m-a excitat mai mult decat una goala! e normal sa te exciti cand vezi o femeie sexy (nu mai stiu ce mare scriitor reusea sa ejaculeze doar uitandu-se la o femeie, folosindu-se de puterea imaginatiei sale), dar mai normal mi se pare sa te exciti atunci cand o vezi asa cum iti doresti, goala.
bine, filmele porno nu pot fi comparate cu cele erotice, dar la altceva vreau eu sa ajung, o observatie mai veche d'a mea. un alt bun exemplu al declinului omului contemporan.

filmele cu sex explicit din ziua de azi si-au pierdut orice urma de erotism.
in aceste filme nu mai exista notiunea de preludiu, de mangaiere, de sarut, de placere reciproca. sexul a devenit pur si simplu un act mecanic. mai toate scenele de sex se intampla in felul urmator: barbatul vorbeste cu femeia vreo 2 minute maxim dupa care ea il desface la pantaloni si-i ofera un blow-job de 6-7 minute, apoi el o penetreaza si restu' pana la 30-40 de minute, cat dureaza o scena, e sex in toate pozitiile. sex vaginal primele 10 minute dupa care numai sex anal. scena trebuie sa se termine obligatoriu cu cumshot. atat! asta e sexu' din filmele porno de astazi.
am vazut pronuri si de pe la inceputurile genului dar si mai recente ('90). si in ele scenele de sex urmeaza aceeasi reteta, dar parca era mai multa pasiune atunci. barbatul dialoga ceva mai mult cu femeia, practic o agata si femeia isi dorea sa si-o tragea cu el pt ca asta o vrajise, nu pt ca ea e si-o trage cu toata lumea. sexul nu era atat de brutal ca cel contemporan in care femeia e stransa de gat si de nas ca sa se sufoce, un act sexual avea o durata mai rezonabila, femeile aveau haine pe ele si iti doreai sa le dea jos numaidecat iar filmele erau mai lucrate, aveau decoruri, figuranti, aveau plot ca sa se bucure si creierul ca are si el ce rumega.
acu'...plot nu mai exista, decorurile au fost rezumate la o camera si un pat iar de erotism nici nu mai poate fi vorba. filmele XXX europene parca sunt mai frumoase, mai atragatoare, mai sexy, mai incitante, pe cand cele americane sunt lipsite de orice urma de pasiune: sex cat cuprinde, sex cat mai mult, mai adanc si mai lipsit de interes. vorba aia, "futeti baieti, numai futeti". filmele porno americane, ca astea sunt cele mai multe, sunt cele mai mecanice si lipsite de personalitate filme din cate circula acum pe net. si reteta cred ca incepe sa fie copiata. deci, cu alte cuvinte, de la americani ni se trage aceasta "saracie".

acu'...nu pot sa spun ca le-am vazut pe toate si nici reteta actului sexual de acum nu e chiar atat de diferita fata de cea de atunci, cum cred ca am lasat sa se inteleaga. insa un lucru am observat cu siguranta pt ca se vede de la prima vedere, sexul de azi nu mai are pasiune. eros-ul, asa cum reiese el din pronurile actuale, a fost redus numai la actul fizic, care e cat mai mecanic si brutal.
eros-ul in care traim acum e foarte bine redat in pictura de mai sus: mult sex si cat mai anal, femei chinuite, perversitate (acel ochi) si lipsa de interes pt placerea actului (mainile negricioase, murdare).
fiecare poate sa vada ce vrea in pictura de mai sus. eu asta am vazut si nu cred ca ma insel deloc cand spun ca pasiunea a murit, dragostea nu mai e romantica si erotismul poetic a disparut :(

linkuri de bookmarks (I)

"Nude woman's body dressed in nothing more than mere skin is beautiful and unique" sta scris pe situ' lui Igor Amelkovich, fotograf de nuduri.

fotografii uimitoare ce au menirea de a ne invata sa fim mai ecologici si mai atenti la impactul nostru asupra mediului inconjurator.

duminică, ianuarie 6

rolling the bike

mi-am adus aminte de o chestie pe care n-am precizat-o in recensamantul pe 2007.

mi-am vandut biletul la concertul The Rolling Stones pt a avea bani de bicicleta.
n-am regretat niciun moment acest lucru. "decat o seara de zbantuiala mai bine o viata pe bicicleta", mi-am zis :D chiar am fost multumit de alegerea facuta pt ca m-am simtit tare bine pe bicicleta. cu ea am avut parte si de o prima cazatura :) nu m-am plimbat eu pe cat de mult as fi vrut, dar asta e alta treaba...aparusera alte prioritati...

citate (VII)



"Acolo unde este o femeie minunata e si unu' satul de ea."

Mircea Cartarescu

pe cat de trist e sa stii asta, pe atat e de adevarat ca se intampla. nu stiu daca Cartarescu a spus-o, dar asa am gasit citatul pe net, mi-a placut si l-am tinut minte :(

cand citeam "De ce iubim femeile" m-am gandit la urmatorul raspuns:

"De ce iubim femeile? Iubim femeile pentru ca ne lasa sa facem dragoste cu ele."

asta mi s-a parut mie cel mai bun raspuns care poate fi dat intr-o propozitie.

iubim, si anume femeile, pentru ca doar iubirea pentru ele e cea adevarata, prima dragoste care conteaza. ne putem iubi casa, jucariile, copii (rodul ce apare dupa ce barbatul s-a iubit cu femeia) dar nu asa cum iubim femeile.
chiar daca nu vrem sa o recunoastem, noi barbatii suntem "la mana" femeilor. pentru ele traim, pentru ele muncim, pe ele le iubim, pe ele le visam, pe ele le pictam, pe ele le sculptam, pe ele le scriem, pe ele le cantam si de ele avem nevoie atunci cand suntem oropsiti. suntem la mana lor si d'asta le-am pus deasupra noastra si am spus "pentru ca ne lasa".
mai are rost sa spun ce se intampla atunci cand un barbat face dragoste cu femeia iubita si care-l iubeste?! mai are rost sa spun ca in acele clipe ei 2 sunt 1 si asta e perfectiunea? le iubim pentru ca ne place "sa facem dragoste cu ele" si pentru doar atunci suntem perfecti. (suntem = el + ea)

sâmbătă, ianuarie 5

normalitatea din comunism

de la Turambar am aflat ca in China guvernul va interzice YouTube pt ca promoveaza o gandire degenerata ( stirea ).
iar de pe YouTube am aflat ca Active Sharingul (optiunea personala de a-i lasa pe ceilalti useri sa vada la ce filmulete te uiti) este valabil doar 30 de minute pt a-ti respecta astfel intimitatea.


cu alte cuvinte, YouTube stie ca gazduieste filmulete porno, rasiste, defaimatoare, homofobe etc. si mai stie ca userilor sai le place sa vada astfel de clipuri, care in mod normal sunt catalogate ca rusinoase (nu e chiar cuvantul potrivit), si de aceea respecta intimitatea celor care le privesc pt ca apoi sa nu zica lumea "l-am vazut pe X-ulescu cum se uita la filmu' Y! cum a putut?". YouTube stie ca tine cacat in casa, accepta treaba asta si mai si da cu spray peste el ca sa nu puta.
ceea ce face guvernul Chinei mi se pare absolut normal. daca YouTube nu are bunul simt sa-si faca curat in casa, atunci sa aplice el o lege care sa-i fereasca poporul de indobitocire.
aici nu e vorba de comunism si de ingradirea dreptului la informare. e vorba despre sanatatea unui popor, de nivelul lui de cultura, de personalitatile in formare ale copiilor lor. daca creierului unui copil care invata sa devina om ii dai sa "mestece" cacat, atunci el va ajunge un om de cacat. abia dupa ce copilu' si-a dezvoltat o personalitate, si-a stabilit niste principii de viata si si-a "cladit temelia" poti sa-l lasi sa se uite la toate cele cate exista pe lumea asta (bine, cu moderatie).

lumea nu cere sa vada toate cate se difuzeaza, lumea se uita la ce primeste !!!

Black Sheep (2006)


Black Sheep (2006), asta da' film horror! un film in care niste oi devin rele si incep sa manance oameni n-are cum altfel sa fie decat un film tare.
oile sunt niste animale dragute, qute, pufoase, dragalase...cam ca iepurii asa, doar ca la o scara mai mare. mai ales oile din Noua Zeelanda (unde oaia e probabil aceeasi fiinta cu vaca in India) care au atat de multa blana incat poti sa-ti pitesti mobilu' prin câlţii lor. si cum in Noua Zeelanda sunt 40 de milioane de oi, lucrurile n-au cum sa nu devina nasoale atunci cand oile se fac rele.
filmul incepe cu prezentarea frumoaselor peisaje din tara cu 13 oi pe cap de locuitor. vedem astfel dealurile verzi pe care alearga mioarele cu piciorusele lor mici care abia se vad din lana deasa, dealurile pe care ele se bucura de libertate, pe care behaie de bucurie si pe care flatuleaza (din film am aflat ca animalele sunt responsabile pt jumatate din emisiile de gaze cu efect de sera). dar nu pt mult timp, pt ca ingineria moderna le va cotropi incercand sa faca din ele super oi.
filmu' e cu un tip se intoarce acasa dupa mult timp in care a facut terapie pt a se vindeca de ovinofobie (frica nejustificata de oi). s-a imbolnavit din cauza lu' fratiso care l-a terorizat si i-a omorat oaia preferata. pt ca tatal lor a murit, fratiso a ramas stapan pe ferma si s-a apucat sa creeze o noua specie de mioara mai buna, mai frumoasa si mai cu lana deasa. doi ecologisti dau iama prin laborator si din neatentie scapa pe jos o oaie hibrida. aceasta ovina va raspandi boala rea printre suratele ei care vor deveni insetate de sange si-l vor teroriza pe saracul baiat bolnav de ovinofobie.
filmul e foarte scarbos, freaky dar si amuzant in acelasi timp. sunt foarte tari fazele in care oile behaie si alearga dupa oameni ca sa-i devoreze. nu stii ce sa crezi in momentele alea...cum pot niste animale dragute sa fie atat de rele incat sa te manance?! aceste scene de adevarat carnagiu sunt destul de explicite si socante! oile din Black Sheep sunt ca pasarile din The Birds al lui Hitchcock. sunt multe, te tintuiesc cu privirea si behaie pana ajungi sa-ti pierzi mintile si sa fugi din calea lor. sunt in film si scene pline de umor negru care reusesc sa-i aduca acestuia un plus de calitate. asta e genu' ala de film pe care sa-l vezi cu prietenii, cu lumina stinsa, si la care sa tipi atunci cand se intampla o faza scary si sa behai mult timp dupa aceea :D
i-am dat nota 7