vai de parintii care n-asculta de copii

sambata trecuta am avut ocazia sa ma intalnesc cu doi baieti pe care-i stiam de cand eram mic. suntem vecini la tara, la mamaie. venisera cu tataie la sefa, ca sa fie indrumati inspre scoli si viata. fiecare le spunea ce stia mai bine, ca sa faca arhitectura pt ca e o facultate frumoasa, sa faca dreptul pt ca se castiga bine, sa faca ingineria pt ca in tara e lipsa de experti.
iar ei spuneau ca nu stiu ce vor si ca habar n-au ce le place.
cel mare e in anul II la facultatea de chimie, iar cel mic e a 12-a si peste cateva luni tre' sa dea admiterea la facultate. insa el habar n-are ce-i place sa faca. din cate a spus el si frateso, lui ii place sa invete. sa invete a prost, zic eu.
de cate ori venea discutia despre Andrei si Laurentiu mamaie imi spunea ce rezultate bune au ei la scoala si olimpiade, cat de bine invata si cum ii bate măsa daca nu iau note bune. ma simteam prost cand auzeam asta. n-am fost un elev eminent, n-am fost un elev rau, I was just regular. de cate ori auzeam de cei doi trebuia sa ma simt prost pt ca rezultatele mele la scoala nu puteau fi comparate cu ale lor.
nu degeaba am scris mai jos, "m-am nascut inteligent, educatia m-a prostit"! la ce bun ca baietii astia doi au invatat toata viata lor daca au ajuns oameni mari si NU STIU CE LE PLACE?! nu mi-a venit sa cred cu cata sinceritate spuneau ca nu stiu ce hobby-uri au, ca nu stiu ce materie ii face sa se simta impliniti, ca nu stiu ce sa faca in viata.
asta mare e la facultatea de chimie, a plecat deja in Franta cu o bursa pe 6 luni. dar lui nu-i place chimia, nu-i place sa stea in laborator, nu-i place sa faca experimente. aluia mic ii place sa stea toata ziua cu cartea in mana, dar nu de literatura, si sa citeasca intr-una materiile pe care le are la scoala. iar cand il intrebi care-i place mai mult, nu stie. macar de ar sta cu cartea-n fata degeaba si ar visa cai turcoaz pe pereti si tot ar fi mai bine decat sa citeasca degeaba manualul, sa-l memoreze si sa nu-i ajute la ceva.
or sa termine facultati cu note mari si or sa ia pula-n mana pt ca odata iesiti in lume, in sistem, nu vor mai avea manuale de tocit, ci viata de trait si de indurat. i-am zis lui Laurentiu sa se dea bine pe langa francezi, sa le arate ca invata repede, ca e expeditiv, descurcaret (chiar daca nu-i place chimia a reusit sa ia bursa in Franta ca s-o invete) si poate se lipeste de ei p'acolo si isi gaseste un post de laborant, asistent. dar cum sa faca el asta daca nu-i place, mi-a spus. pe Andrei l-am sfatuit sa invete o limba straina si sa se faca traducator pt ca asa are ocazia sa citeasca mult si sa si castige bani din asta. dar el nu citeste literatura si nici nu-i place vreo limba straina. mda...
ce as putea eu sa mai spun acum inafar' de muie la parinti? nimic! i-au obligat sa invete, i-au lipsit de viata ca sa se spele cu ei pe cap cand s-or face mari. adevaru' e ca traiesc intr-o familie modesta, cu origini rurale si cred ca nu foarte culte. probabil ca măsa ii ameninta cu bataia ca sa invete si sa se faca oameni mari asa cum nu e ea cu tatal lor.

e trist sa nu stii ce-ti place...

la ce bun sa fii om mare daca nu ai o viata pe care sa o traiesti si pasiuni pe care sa le indeplinesti? au si parintii dreptate cand incearca sa faca din copii ceea ce nu au reusit ei sa ajunga si cand vor ca viata acestora sa fie mai prospera. dar oare asta isi doresc copii? nu trebuie sa fii urmat scoli inalte ca sa observi ce le place copiilor tai, la ce sunt ei buni. insa trebuie sa ai un pic de bun-simt si incredere in ei ca sa-i lasi sa-si traiasca copilaria, sa descopere viata cu propriile maini, sa invete singuri unde e pragul de sus si de ce cacatul murdareste hainele. viata propriului copil nu este orgoliul parintelui si oricat de mult isi doresc parintii asta, copilul nu este insigna lor. fiecare se reprezinta pe sine si fiecare traieste ce isi doreste. (asta nu inseamna ca odraslele se vor desparti de parinti pt ca dragostea de familie e de obicei nascuta si neconditionata)
nu am copii, dar imi plac si imi doresc. insa nu-i voi creste ca pe Laurentiu si Andrei sau cum au incercat ai mei sa o faca cu mine si sora-mea. exista in mine o frustrare legat de asta, dar imi iubesc parintii si trec peste greselile lor. insa eu n-am de gand sa le fac!
din experienta mea personala am observat ca cei mai buni copii sunt aia nazdravani, care au ascultat mai putin de parinti si mai mult de instinctele propri sau care au avut parte de o educatie in concordanta cu spiritul lor si nu una impusa. cel mai grav lucru e sa-i tai aripile propriului copil, sa-i repugni sentimentele si sa-i infranezi dorintele. copii nu trebuiesc impinsi, trasi sau fortati. ei trebuiesc dirijati pana invata sa mearga si singuri. ca la mersul pe bicicleta: ii explici cum sa tina picioarele pe pedale, care e mecanismul, il impingi cateva sute de metri dupa care il lasi sa se descurce singur iar cand o fi sa cada ii dai un prosop sa se stearga si incurajarea ca data viitoare va merge mai bine.
lucrurile bune in viata nu sunt cele gratis, ci alea pt care ai muncit. iar experienta de viata trebuie sa fie cel mai notabil castig al unui om, ca de sfaturi e plina lumea.
parintii ar trebui sa-si lase copii sa isi traiasca viata proprie, nu pe a lor!