fata-n fata cu sistemul

e cam frig in casa, pesemne ne-au dat astia mai putine grade in calorifere pt ca e cald afara. si, ca de fiecare data cand mi-e frig, imi este greu sa ma concentrez asupra a ceea ce voiam sa scriu.

azi am intrat pt prima data in sistem, ca barbat si cap al familiei ce sunt. de fiecare data cand spun asta imi vine sa rad. mi se pare tragi-comica situatia in care sunt acum. tata m-a ferit intotdeauna si nu m-a lasat sa dau piept cu viata, cu sistemul, cu oamenii. a incercat sa ne conduca pe toti trei catre ceea ce credea el ca e o viata sigura si linistita si ne-a ferit de aproape tot ce inseamna "greutati in viata". ca a fost bine sau rau, asta e alta treaba. are toata recunostinta mea pt felul in care s-a luptat sa faca asta. de multe ori mi-am spus ca asa o sa muncesc si eu pt familia mea. iar acum, voit fortat trebuie sa o fac. simteam, stiam, (intr-un fel) trebuia ca aceasta a doua maturizare a mea sa inceapa brusc si tragic. si tocmai d'aia imi vine sa rad, ca lucrurile s-au intamplat asa cum am presimtit. mai ales ca in ultimul meu post de dinainte de asta am scris si despre cat de "insensibil" am ajuns sa fiu.

trebuie sa recunosc ca sunt naiv si total neexperimentat in ceea ce priveste relatia cetateanului cu statul. sunt de parere ca bunul-simt, respectarea regulilor si rabdarea sunt cheia obtinerii drepturilor. dar ce te faci atunci cand pur si simplu nu ai un spatiu in care sa faci toate astea, nu exista timpul necesar si nici macar un birou de informatii? am fost azi la Casa de pensii. e durere ce e acolo. 3-4 oameni pe metru' patrat, cozi peste cozi, nesimtiti peste nesimtiti. cred ca e groaznic sa lucrezi in conditiile de acolo, trebuie sa ai nervi de fier si o motivatie destul de solida ca sa rezisti ca angajat intru satisfacerea pensionarilor. noroc totusi ca exista internet si telefoane ca sa aflu ce ma intereseaza.
nu am avut niciodata motive de a apela la institutiile publice...sau cand am facut-o lucrurile au decurs nice and easy. insa acum, cand mama nu primeste nimic in urma lu' tata, cred ca o sa ajung sa experimentez acel fenomen de care romanii se plang si anume "birocratia romaneasca" sau "cum sa traiesti cand ai de-a face cu statul". tata a muncit si a platit taxe la stat mai mult de 30 de ani. iar mama, ca sot supravietuitor, nu va primi acum niciun ban pt ca tata n-a apucat sa ajunga pana la varsta legala de pensionare. asta e noua lege, mi s-a spus. sa vad ce o sa reusesc sa fac, pt ca ceva trebuie sa se intample cu banii munciti de tata.
legea spune ca mama va primi banii abia cand va ajunge la varsta de pensionare, adica peste 10 ani. pai, peste 10 ani noi vom fi terminat de mult toate pomenile. sora-mea o sa se si marite pana atunci. poate sa-i primeasca acum, insa numai daca tata ar fi avut tuberculoza sau vreo boala profesionala. oare cum se face diferenta intre bolile care-ti acorda sau nu dreptul de a primi ajutor?

d'abia astept sa ma duc la serviciu, sa ma intorc la rutina de zi cu zi si sa-mi iau salariul ca sa nu stam si sa depindem de cineva. sper sa-mi iasa mai multi bani de data asta, ca altfel...