frumusetea nu are varsta (decat in anumite cazuri)

saptamana asta, pe la inceputul ei, am avut o revelatie pe care n-am avut timp s-o si transcriu.

notiunea de frumusete e relativa si tine de multe aspecte, mare parte dintre ele fiind cat se poate de subiective, dar si reprezentative pt cultura si empatia pe care fiecare o detine. recunoasterea ei mai tine si de capacitatea de a vedea armonie, culoare si parfum (ingrediente ale frumusetii adica) in tot ceea ce se perinda prin fata ochilor, indiferent de cantitatea in care acestea se afla. Arghezi a facut poezie din bube mucegaiuri si noroi, cu alte cuvinte frumusete e in orice numai ochi sa ai ca s-o vezi. pe acelasi rationament, dar nu cu aceste cuvinte pompoase, le explic eu oamenilor de ce o femeie frumoasa e frumoasa la orice varsta si daca ce e frumos ii place si lui Dumnezeu nu vad de ce nu mi-ar placea si mie.

Valkyrie (2008)

un alt film de razboi facut anul trecut e Valkyrie (2008), cu Tom Cruise si o groaza de alti actori cunoscuti. cu toate ca e mai bine lucrat decat Defiance, nici acest film nu a reusit sa ma impresioneze. e doar un film simplu, banal si care nu iese cu nimic din comun. ba mai mult, ritmul povestii e atat de rapid si-ti deruleaza atat de multe informatii, personaje si actiuni incat daca nu ti pasul cu el te poti pierde pana cand vei renunta sa-l mai termini de vizionat.
filmul relateaza tentativa de ucidere a lui Hitler si organizarea unei lovituri de stat de catre o mana de conducatori ai armatei si oameni politici satui de razboiul dus de acesta. actiunea chiar s-a intamplat si, din pacate, nu a avut succes. filmul nu face altceva decat sa treaca in revista organizarea atentatului si cum a fost el pus in aplicare. nu se opreste asupra unei anumite parti a planului si al consecintelor acestuia, ci le prezinta pe de-antregul, fapt pt care a trebuit sa treaca repede peste multe detalii care ar fi necesitat o mai mare atentie si prezinta prea multe personaje cu diverse functii de ajungi sa nu mai stii care cu ce se ocupa.
zic eu ca filmul ar fi avut un alt farmec daca ar fi existat un narator care sa relateze amanuntele peste care s-a sarit ori s-a trecut foarte repede, ceva gen Discovery asa. cel putin sa fie cineva care iti explica ce fac oamenii aia in timp ce se foiesc de colo colo.
daca il compar cu un film de razboi cu adevarat bun, asa cum e Where Eagles Dare (1968) spre exemplu, Valkyrie iese muci, dar are macar scuza ca el a avut doar 121 minute fata de 158 cate a avut celalalt si d'aia a fost atat de condensat.
i-am dat nota 7!

Defiance (2008)

fir-ar sa fie de treaba, nu ma mai invat minte odata sa nu mai vizionez filme americanesti facute la Hollywood :(

am zis sa vad si eu un film de razboi, cu impuscaturi cu nazisti cu eroi si toate cele, asa cum vedeam in copilarie. am ales Defiance (2008) pt asta si dupa ce ca m-a dezamagit, m-a mai si plictisit. nici filmele de razboi nu mai sunt ce-au fost odata.
am vazut, ce-i drept, nazisti impuscaturi eroi, dar tare slab puse in scena. filmul mi s-a parut patetic inca de la inceput, insa am continuat sa-l urmaresc in speranta ca se va imbunatati sau cel putin voi avea motive juste de a-l critica. regizorul a incercat sa adauge si niste drama peste ingredientele obisnuite ale acestui gen, nereusind sa scoata decat un talmes balmes. multe clisee, faze patetice si lipsite de logica am vazut in film.
spre exemplu, e la inceput o faza care m-a facut sa zambesc amar (si asta pt ca era abia inceputul si filmul deja se imputea). vine un barbat cu o fetita in brate, foarte bolnava (asta am dedus eu, ca pe fetita n-am vazut-o nici un moment la fata ca sa vad in ce stare e) "am nevoie de ajutor, e grav bolnava!" "pune-o jos!", i se raspunde. barbatul o pune jos iar cel care ii spusese sa faca asta nu o ingrijeste pe fata asa cum era normal sa se intample, nici macar nu pune mana pe ea ca sa-i ia pulsul ori sa-i inchida ochii asa cum se obisnuieste cu persoanele aflate pe moarte, ci doar sta si se uita inmarmurit si tristete pe fata. ce plm e asta, mi-am zis. ala ii spune s-o lase jos si el nici macar nu o trateaza? la ce naibii i-a mai zis s-o puna jos, ca sa n-o mai care ala in brate si sa se odihneasca? tare penibila mi s-a parut faza...
daca ar fi sa ma iau dupa film ar trebui sa ajung la concluzia ca femeile evreice sunt niste usuratice si asta pt ca toate personajele feminine si-au oferit trupul in schimbul protectiei, al unor servicii sau din placere.
imaginea e destul de ok, muzica e placuta iar scenele de lupta arata bine, insa scenariul e cel care trage filmul in jos si regia cea care il tine acolo.
filmul nu mi s-a parut a fi altceva decat o insiruire de clisee si de scene care nu se incheaga. nu m-a captivat, ci mai degraba m-a plictisit teribil. pacat...pt ca povestea e una foarte interesanta si de tinut minte, mai ales ca s-a si intamplat in realitate.
i-am dat nota 6!

in 10 minute am intrat la facultate

citind-o pe madam Didulescu si ale ei 10 minute care i-au schimbat viata, m-am pus intr-o rana ca sa ma gandesc si eu la cele 10 minute ale mele, ca nu se poate sa nu am si eu niste minute care sa-mi fi schimbat viata. de fiecare data cand stau sa ma gandesc la faze d'astea cruciale nu-mi amintesc mai nimic si asta pt ca odata ce au trecut aceste clipe ele isi pierd insemnatatea ce-a fost a fost si nu are rost sa dezgrop mortii, cam asa venind treaba.

totusi...mi-am adus eu aminte cum am reusit sa intru la facultate, cum in 10 minute am devenit student dintr-un fraier care nu reusise sa intre pe niciunde.
dupa ce am terminat liceul am dat eu la doua facultati, ambele de profil uman, una de Litere si cealalta de Jurnalism. cum nu stiam ce facultati sunt pe lumea asta, ce meserii exista, care sunt mai bine platite si ce capacitati profesionale am eu, m-am inscris la singurele facultati tangentiale cu personalitatea mea. pe vremea aia aveam impresia despre mine ca stiu a scrie, ca vreau si m-as pricepe sa balmajesc la radio si faze d'astea.
dar veneam dupa un bac de care nu-mi pasase absolut deloc (din motive de coracon-ita), asa ca nici pt admitere nu m-am strofocat cine stie ce. concurenta era destul de mare la ambele facultati, cate 4 oameni pe unul din cele 100 de locuri puse la bataie.
m-am dus la examene, am scris ce am stiut eu mai bine si bineinteles ca n-am reusit sa ma incadrez in alea 100 de locuri la nici una dintre facultati. eram printre ultimii zece si colo si colo. nu mai stiu acum ce planuri de viitor imi facusem eu la aflarea vestilor, cred ca ma gandeam probabil ca o sa mai incerc in toamna sau ceva de genu' asta.
acasa s-a lasat cu tristete, cu lăcrămi si oftaturi ca baiatu' n-a reusit sa se faca student. bine ca nu s-a lasat cu certuri. terminand cu liceul si cu admiterea nu mai aveam nici o ocupatie la orizont, stateam si o frecam aiurea p'acasa. neavand ce face am zis sa ma duc totusi pe la facultati ca sa-mi iau dosarele inapoi ca nu se stie cand voi mai avea nevoie de hartiile alea pe care dadusem o groaza de bani ca sa le legalizez.
mai intai m-am dus la facultatea de Jurnalism. "sarumana, am venit sa-mi ridic dosarul. de ce sa ti-l ridici, ai picat? nu, n-am picat, dar n-am reusit sa intru pe loc ca am luat 5 si ceva. fugi ma de aici ca ai intrat, cum te cheama?" i-am spus lu' tanti cum ma cheama si ea imi arata ca numele meu apare pe lista de admisi. marisera aia numarul de locuri ca sa bage toata pleaba si asa am reusit si eu sa ma fac student. la fel se intamplase si la Litere dar acolo nu m-am mai dus ca era facultatea grea si pt tocilari.
acasa bucurie mare, a intrat baiatu' la facultate :)) am intrat eu printre ultimii, dar primul an l-am terminat printre primii (am fost primul baiat dintre cei de la cu taxa). apoi am vazut eu cum sta treaba cu cartea si profesorii, cu colegii, cu meseria si pana in anul patru mi-a palit de tot flacara de nu mi-a mai pasat nici de licenta.

si uite asa m-am facut eu student, ca m-am dus sa-mi ridic dosarul.
daca nu ma duceam cine stie pe la ce facultate ajungeam in toamna si ce destin as fi avut apoi, ca eu habar n-aveam ca se marise numarul de locuri astfel incat sa ma cuprinda si pe mine si ma trezeam dup'aia ca stau acasa ca fraieru' desi fusesem admis.

buna sau rea, nu stiu cum mi-a fost facultatea si experienta ei. nu stiu daca as fi fost mai bine, daca as fi fost cu viata tot aici sau in alta parte pt ca n-am intrat din prima acolo unde voiam. cert e ca facultatea asta a reprezentat un pas important din viata si destinul meu, iar eu am ajuns la facultate datorita acelor 10 minute petrecute la secretariat, cand m-am dus sa-mi ridic dosarul.
sunt omul de acum pt ca am trait ceea ce a fost.

Owl and the Sparrow (2007)

...Owl and the Sparrow (2007)...

mi-a mers la suflet, m-a incantat si m-a binedispus, m-a facut sa zambesc si sa ma bucur de viata :) un film simplu facut cu bani putini, filmat cu camera pe umar dar cu multa daruire, pasiune, talent si cu sufletul deschis.
un film sincer si frumos despre viata, dragoste, bunatate, tristete si fericire. un film natural fara artificii si efecte, exact ca in viata, o viata frumoasa in care primesti inzecit ceea ce oferi cu draga inima.
i-am dat nota 9!

The Tale of Despereaux (2008)

habar n-am la ce se asteptau cei care au vazut The Tale of Despereaux (2008) si au spus apoi ca este un film prost, dar stiu ca mie mi-a placut si m-a amuzat.
filmul este dragut, simplu si nu incearca sa fie altceva decat un basm animat. fiind un film pt copii, in primul si in primul rand el trebuie sa-i distreze pe cei mici si abia apoi pe cei mari, reusind sa faca asta destul de bine. nu conteaza ca pe ici pe colo mi-am mai pus intrebarea "ma, da' asta ce vrea sa insemne?", copiii oricum nu se vor gandi la asa ceva ci vor ramane cu gura cascata la aventurile prin care trece soricelul.
ca si actiune si efecte filmul nu exceleaza, povestea are mici lipsuri si nu cred sa fie o buna sursa de entertainment pt adulti. dar nici ca ar conta asta atata timp cat copilului ii place de soricel, rade cand vede cum sobolanii tin o pisica in lanturi iar fetitele isi doresc sa fie printese precum cea din desene. menirea basmelor e sa-i faca pe copii sa iubeasca copilaria si sa-si pastreze inocenta si cred eu ca acest film reuseste sa faca asta.
i-am dat nota 8!

trei sobolani Ratatouille nu fac cat un soricel Despereaux !

The Conquest of Everest (1953)

sa vezi imagini de la prima reusita de cucerire a Everestului mi se pare o onoare, iar documentarul The Conquest of Everest (1953) mi-a oferit acest prilej, caci el vorbeste chiar despre reusita lui Edmund Hillary si Tenzing Norgay, primii oameni care au urcat pe cel mai inalt munte din lume.
imaginile din care documentarul a fost realizat sunt imaginile originale surprinse de cameramanul expeditiei, privitorul putand astfel trai sentimentul participarii la reusita alpinistilor. documentarul surprinde intregul drum parcurs de serpasi si alpinisti de la baza muntelui si pana la ultima tabara de dinainte de varf. am avut astfel ocazia sa vad cum se urca odata pe munte, cat de mare este efortul depus pt a sta pe "acoperisul lumii", ce inseamna o expeditie montana in adevaratul sens al cuvantului, de cate tone de echipament si provizii e nevoie si cate zeci de serpasi trebuie sa le care.
nu doar imaginile cu muntele, cu taberele si alpinistii la lucru pe creasta sunt minunate in acest documentar, muzica si naratiunea fiind la fel de savuroase, reusind astfel sa lase un sentiment placut nu doar iubitorilor muntelui care il vizioneaza, dar si cinefililor obisnuiti.
i-am dat nota 10!

Before the Rain (1994)

stau si ma intreb acum dupa ce am vazut Before the Rain (1994) daca el chiar este un film atat de bun pe cat mi-a fost recomandat si pe cat spune IMDB-ul, ori daca eu sunt un profan si nu inteleg nimic din marea arta cu care el a fost facut. din doua una. as inclina cu reflectia mai mult spre prima intrebare, si nu pt ca in a doua e vorba de mine, ci pt ca filmul se vrea unul pretentios dar care da chix intr-un mod flagrant.
nu voi intelege niciodata cum e posibil ca un personaj sa se uite in prezent la fotografii care prezinta imagini din viitor si asta fara ca filmul sa fie SF ori ceva de genu' asta. si tot niciodata nu voi accepta acest lucru ca numindu-se arta pt ca lipsa de logica care nu vine cu nici o explicatie plauzibila e pur si simplu lipsa de logica si deci prostie. din fericire, acest moment din film tine doar cateva secunde si poti avea norocul sa nici nu-l bagi in seama daca nu esti atent. iar daca nu esti pretentios nu o sa te intereseze nici ca unele faze si replici din film sunt trase par ori ca unii actori sunt pe langa.
altfel, filmul este destul de atragator si de bine lucrat incat sa te prinda, iar povestea nu poate decat sa te captiveze. viata pe Pamant nu este altceva decat un haos controlat, incearca filmul sa spuna, iar daca te uiti la oameni de undeva de sus vei observa ca destinele lor se invart in cerc. subiectul este foarte atragator, e bine pus in scena de regizor si cameraman, dar slab conturat de catre scenarist (acelasi cu regizorul).
i-am dat nota 7!

Amores perros ramane in continuare, pt mine, cel mai bun film cu povesti paralele care se intersecteaza la un moment dat.

obsesie _^_

n-am mai scris in ultimul timp pt ca nu mi-a mai stat mintea si nici n-am mai avut despre ce sa o fac. tot timpul cat stau la calculator navighez internetul in lung si-n lat in cautare de corturi, de review-uri si tot felul de informatii utile. nu mi-a mai stat mintea la altceva (bine...cu exceptia unui singur lucru :P)
am o noua obsesie asadar pe care sper s-o materializez cat mai perfect cu putinta.

Umberto D. (1952)

desi e greu de urmarit la inceput pt ca e plictisitor iar povestea se dezvolta anevoios, Umberto D. (1952) reuseste pana la final sa devina un film placut, emotionant si surprinzator de intrigant. emotia pe care o degaja filmul e cel mai puternic atu al acestuia, asta in opinia mea, caci deloc nu m-a impresionat jocul actorilor iar regia mi s-a parut chiar necioplita (cu sensul de neretusata, nerafinata). actorii nu mi s-au parut credibili, dar nici teatrali nu au fost, ceea ce mie imi place pt ca vreau ca filmele pe care le vad sa reflecte cat mai mult realitatea si nu sa vad personaje care in viata reala ar fi imposibil de reprodus. probabil ca asa erau italienii prin anii '50, iar acum mie imi vine greu sa-i inteleg ca un om al secolului XXI ce sunt.
povestea e simpla si impresioneaza mai mult prin simbolistica actiunilor si a gesturilor personajelor decat prin tehnici teatrale. Umberto D. este un batran pensionar care nu mai are bani sa plateasca chiria si din aceasta cauza risca sa ajunga in strada impreuna cu simpaticul si credinciosul lui caine Flike. batranul trece prin clipe de disperare si de neliniste sufleteasca si incearca sa recurga la diferite mijloace pt a iesi cu bine din aceasta situatie.
pe la sfarsit, cand situatia lui Umberto devine tot mai grea si filmul antrenant, m-am trezit parca si am inceput sa ma uit cu alti ochi si sa simt compasiune pt personaj. incepusem astfel sa traiesc filmul si sa-mi placa sa-l vizionez.

m-am cam contrazis in ceea ce am spus si asta pt ca desi actorii nu m-au incantat iar regia nu m-a impresionat, filmul mi-a ajuns totusi la suflet. probabil n-am reusit sa ma pun pe aceeasi lungime de unda cu arta cinematografica a acelor ani, folosita in film, si de aceea am acum pareri contradictorii. povestea e actuala si astazi, asa ca nu mi-a fost greu sa o inteleg si sa-mi placa.

Umberto D. este un film ce merita vazut si un must see pt cinefili.
i-am dat nota 8!

Obsluhoval jsem anglického krále (2006)

adica I Served the King of England (2006), ecranizare dupa Bohumil Hrabal. cum eu nu citesc, ci doar ma uit la filme, nu pot sa spun despre acest scriitor decat ca am auzit despre el cum ca ar fi unul foarte bun. iar asta se vede si cu ochiul liber urmarind acest film.
e a doua oara cand il vad pt ca la prima vizionare am fost obosit si a trebuit sa-l inchei inainte de final. insa nici de data asta nu am reusit sa gasesc cuvintele potrivite care sa descrie filmul si cu care sa pot contura o relatare a acestuia, si asta pt ca acesta mi se pare a fi mai inteligent decat mine. e un film alegoric si d'aia eu nu stiu cum sa-l iau si sa-l descos ca sa pot spune ca l-am priceput cu adevarat.
ce am inteles din el e ca Hitler si ideile lui despre rasa ariana au fost niste rahaturi si ca in viata nu conteaza banii si bogatia, ci doar sa fii fericit. aceste idei si multe altele despre viata, societate, statut si dragoste sunt prezentate de film intr-un mod foarte fabulos, alegoric, amuzant si totodata serios. e un mix de multe genuri si subtilitati acest film, astfel incat fiecare vede si intelege ceea ce-l duce capul.
regizorul a manuit foarte bine povestea si cu ajutorul actorului principal (care este de-a dreptul savuros in rolul lui) a reusit sa creeze un film artistic demn de aplaudat si de dat ca exemplu in fata porcariilor care se fac astazi la Hollywood. cu toate ca a fost realizat doar acum 3 ani, in 2006, ai impresia ca acesta ar fi de cand lumea intrucat are acel farmec si acea inocenta a filmelor vechi si bune asa cum se faceau odata.
zic eu ca I Served the King of England e un film ce nu ar trebui ratat de oamenii care au habar de cultura si care nu se lasa impresionati cu usurinta.
i-am dat nota 8!

vine o vreme in viata cand vrei sa fii sus pe creasta

pe la sfarsitul anului trecut ma gandeam eu ca anu' asta vreau sa-mi definitivez noul stil gorgeous si sa-mi iau geaca de piele cum am vazut eu in filme si sa ma imbrac fistichiu si sa moara lumea. pana la urma n-am mai reusit sa fac chestia asta, nu mai stiu ce am facut cu banii ca in vant nu i-am aruncat.
acum, insa, imi taraie fundul sa-mi iau echipament pt munte. asadar...adio geaca de piele si gorgeous, io vreau sa ma duc la munte sa stau 7 zile pe creasta si sa port doar 2 tricouri si 1 singura pereche de pantaloni (asa cum am facut acum doi ani cand am fost in Bucegi si apoi in Maramures). ca sa vezi asa cum se schimba omul si cum bate vantul prin prioritati si stiluri... :D
de vreo 3 zile tot stau cu nasul pe situri si forumuri cu echipamente, tot cantaresc ce e mai usor si mai bun, ce imi pot permite, pt ce trebuie sa strang bani. cand ma gandesc la cel mai fain cort pe care l-am gasit si care cantareste numai 1,36 kg, dar care costa aproape 400 de dolari, parca imi vine sa-mi vand trupul placerilor doamnelor generoase ca sa fac rost de bani si sa mi-l cumpar (oferte, careva? :P). de second job nu se poate pune problema din lipsa de timp iar de marire de salariu cam greu pe criza asta.

oricum...interesanta si amuzanta trecerea asta a mea de la geaca de piele la 2 tricouri :)

The Curious Case of Benjamin Button (2008)

se prea poate, zic eu, ca gusturile mele in materie de filme sa se fi rafinat de-a lungul timpului si experienta vizionarii a peste 1000 de filme sa inceapa sa-si spuna cuvantul. astfel ca nu pot sa mai inghit chiar toate gogosile pe care mi le vand filmele, am inceput sa devin mai critic, mai pretentios si mai greu de multumit.
asa se face ca aproape nici un film nou (facut in 2008) nu m-a incantat indeajuns de mult incat sa zic "wow! ce capodopera", nici macar filme de Oscar si alte premii. acum...n-o fi vina doar a gusturilor mele pretentioase pt faptul ca nu reusesc sa ma mai bucur asa cum trebuie de un film produs recent, dar nici filmele nu mai sunt ce-au fost, asa cum am mai spus-o. filmele sunt din ce in ce mai slabe si cu greu se mai poate vorbi de capodopere cinematografice, iar asta imi este din ce in ce mai clar. cel putin in America se intampla treaba asta, la Hollywood, ca in Europa si pe celelalte continente inca se fac filme bune care te lasa cu sufletul la gura sau care macar te trateaza corect.

*************

am vazut si eu The Curious Case of Benjamin Button (2008), o alta (asa zisa) minune cinematografica a anului trecut, un film care a rupt gura targului, care a facut sa se reverse rauri de popcorn & cola si voturi pe IMDB si bani pe bilete. Benjamin Button asta nu e altceva decat un film mare (ca sa nu-i zic direct "lung" si sa fiu rautacios) cu o poveste (hai sa-i spun) fabuloasa despre dragoste, despre timp si despre o viata traita deandoaselea. dupa ce s-a terminat filmul nu m-am simtit nici macar incantat, daramite mai destept, mai emotionat, mai cu o alta viziune asupra vietii. daca traiam la tara, dupa ce opream filmul ma duceam direct sa fac curat in grajd la vaca fara a simti vreun moment ca in ultimele 2 ore si jumatate din viata mea eu am vazut un film artistic. cam asa as putea rezuma experienta vizionarii filmului.
chiar daca povestea e destul de interesanta si captivanta, nu e atat de puternica incat sa lase in tine ceva din ea. e un film usor, asadar, care m-a impresionat doar prin durata, prin Cate Blanchett (:X), prin imagini si detalii, adica vizual. si cam atat, ceea ce nu e deloc ok pt un film care se vrea a fi mare. daca e sa mai fac o comparatie as spune ca Benjamin Button seamana cu un sandvis cu sunca lung de 13 km, ceea ce e impresionant intr-adevar, dar tot un sandvis cu sunca ramane.
din punct de vedere vizual filmul e dragut, e prezentabil si chiar ar merge pus unor pusti pe care vrei sa-i tii ocupati un timp indelungat. asta fiind cam singurul atu al filmului. poate si pt ca e lung acesta nu reuseste sa fie puternic si viguros pe toata durata lui, astfel ca din cand in cand mai are faze care te cam lasa in aer.

i-am dat nota 7!