citate (VI)

nu exista om despre care sa se poata spune "el este cel mai tare" pt ca intotdeauna va exista cineva caruia ii va fi idol si cineva care-l va lua de fraier.

marile incercari

anu' trecut am incercat sa citesc trei carti, cu una dintre ele am ajuns si in noul an. e vorba de "Cu sange rece", "Sa ucizi o pasare cantatoare" si "Marile sperante". toate trei au fost ecranizate si pe toate cele trei ecranizari le-am vazut inainte de a incerca sa citesc cartile. insa niciuna din cele trei nu a reusit sa-mi produca placere :(
nu dau vina pe carti pt ca nu mi-au placut, parca nici pe filme n-ar trebui sa o fac...ci mai degraba ar trebui sa ma uit in mine. pur si simplu cele trei carti nu au nimerit in targetul meu. nu am mai reusit sa gasesc acea placere pe care o simteam cand eram mic si devoram carti sau mai acum ceva vreme cand am savurat "Stapanul inelelor" ori de curand cand am mancat "Strugurii (ce) s-au copt in lipsa ei".
cand am citit trilogia "Stapanul inelelor" am avut revelatia cum ca mai intai ar trebui sa vad filmul si abia apoi sa lecturez cartea pt a primi mai multe informatii decat mi-a oferit ecranizarea. in acest caz a mers de minune. mai intai am vazut "Fratia inelului" si apoi am citit cartea iar "Cele doua turnuri" nu le-am putut citi decat pana la pagina 113 pt ca altfel simteam ca voi devora cartea la propriu daca nu aflam mai repede ce urma sa se intample, asa ca a trebuit sa vad filmul de indata. cum ecranizarea "Intoarcerea regelui" nu aparuse a trebuit sa citesc cartea fara sa vad filmul, dar am facut-o cu atata pasiune incat mi-am depasit recordul la pagini citite pe zi.
insa aceste trei carti de care am vorbit la inceput mi-au dat peste cap teoria pe care o ridicasem impreuna cu "Stapanul inelelor". voi incerca asadar sa citesc mai intai cartea si abia apoi subtitrarea filmului.
dar daca eu nu am fost in starea necesara pt a le citi? cred ca aici trebuie sa caut raspunsul. asa cum si filmele pe care le vad acum trebuie sa aiba astea trei ingrediente: pasiune, umor si actiune, asa si cartile trebuie sa fie facute din ele. "Strugurii" au fost scrisi din pasiune pt pasiune si n-aveau cum sa nu ajunga la sufletul meu, dar celorlalte le-a lipsit pasiunea. bine...doar povestea din "Marile sperante" putea sa aiba asa ceva. iar actiunea din celelalte o stiam deja si nu m-a mai impresionat foarte mult. nevoia de actiune (adica suspans si impuscaturi) este una minora pe o scara a importantei placerilor, asa ca atunci cand simt aceasta nevoie sunt automat lenes si vreau sa o obtin cat mai repede si cat mai facil si de aceea imi pun un film unde o pot gasi.
imi cer astfel scuze fata de autorii celor trei carti in cauza. probabil ca ceea ce au scris trebuie sa constituie niste opere foarte bune, insa eu nu m-am putut bucura de ele si nu le-am apreciat la adevarata lor valoare pt ca, momentan, ele nu sunt in targetul meu.

Great Expectations (1946)

Great Expectations (1946) e o foarte buna adaptare. cui ii place cartea (din pacate, eu nu m-am putut bucura de acest lucru) ii va placea si filmul pt ca o urmeaza litera cu litera si este o foarte buna si fidela adaptare. evident ca nu poate sa urmeze chiar toata cartea ci numai pasajele importante. asa cum cartea este buna si apreciata, la fel si filmul nu putea fi decat unul bun.

insa, mie imi place mult mai mult adaptarea facuta de Alfonso Cuarón cu Ethan Hawke si Gwyneth Paltrow, Great Expectations (1998). versiunea din '98 este mult mai romantica, mai dramatica, mai artistica si mai lirica decat cea din '46. cele doua filme nu pot fi comparate pt ca insasi actiunea se petrece in perioade separate de multi ani, cu mentalitati, obiceiuri si valori diferite. dar, pt ca eu sunt contemporan cu varianta lui Cuarón, imi place mai mult asta.

A Beautiful Mind (2001)

ieri am vazut A Beautiful Mind (2001). Russell Crowe a jucat foarte bine. actiunea nu poate fi comentata pt ca filmul este o ecranizare. povestea este frumoasa. filmul iti atinge sufletul fara sa fie lacrimogen si sa faca ceva evident in privinta asta. mi-a placut, desi e prea lung si dragostea Aliciei pt John e nitel cam neverosimila! ...si cine e nenea in carucior care la sfarsit ii da un stilou lui Nash?
i-am dat nota 8.

tot respectul pt prof. John Nash, pt observatiile lui si pt tenacitatea cu care a trecut prin boala.
matematica si logica chiar sunt in noi si in tot ce ne inconjoara.

brand recognition

am citit alaltaieri un post de pe un blog al nu mai stiu cui, despre blogerii vechi si noi, despre rivalitatea, gelozia si invidia pe care o au blogerii noi pt cei vechi. ieri am ajuns pe blogul unui frustrat de bloger nou care il ironiza pe Zoso cum ca n-ar avea continut si substanta. nu sunt eu avocatu' lu' Zoso asa ca nu ma bag sa comentez.
tot ieri s-a intamplat si o faza misto. sora-mea era la Bucuresti, blocata de zapada. cum acasa era soare si nici-un fulg de zapada prin aer mi-a venit greu sa cred ca acolo ninge de rupe. trebuia sa verific cumva asta. si cum am facut? nu am dat drumu' la TV, nu am dat search pe Google, nu am intrat pe site-urile de stiri ci...am intrat pe blogu' lu' Piticu. asta a fost primul meu instinct, sa intru acolo pt ca sigur aveam sa aflu ce ma interesa in acel moment...bine, daca voiam sa aflu despre imperecherea la urangutani ma duceam in alta parte.
pai si cum sa nu fie tari blogerii mari cand uite ce instinct imi creeaza?! daca vreau sa aflu o stire noua, sa vad ce s-a mai facut recent in web, sa ma rad ori sa citesc ceva cu care sa raman in cap stiu unde sa ma duc, pe blogurile faine :)
bine...majoritatea blogerilor mari (adica blogeri cu trafic, audienta si abonati) care exista in blogosfera noastra au acces la informatii inaintea multora si asta le acorda un punct in plus, pt ca cine detine informatia are puterea. asta ar fi principalul lor avantaj pe care nu multi il au. felul in care se folosesc de acest atu si modul in care il expun tine deja de fiecare in parte.

puterea ca puterea...spiritul e important!

citate (V)

"Herbert Pocket avea un fel de a se purta foarte sincer si dezinvolt care te cucerea. N-am mai vazut niciodata in viata mea pe cineva care sa arate in asemenea masura, prin fiecare privire si modulatie a vocii, o incapacitate innascuta de a face vreun lucru ascuns si josnic. Exista ceva, in toata faptura sa, care trada un optimism nemarginit si, totodata, ceva care-mi soptea ca nu va fi, niciodata, incununat de succes ori bogat."
Pip - "Marile sperante"

"da' pana cand o viata amara ca simt mustaru' c-o sa-mi sara?!"

am vorbit mai devreme cu Bogdan pe mess. e la Bucuresti si editeaza stiri pt un site. castiga de 2 ori si jumatate mai mult decat mine, munceste de 3 ori mai putin decat mine si are de 5 ori mai putin de munca decat mine. n-are cum sa nu se simta bine la job.
si eu ma simt bine, chiar si in aceste conditii. dar pana cand atmosfera de la job si satisfactia personala a lucrului bine facut or sa mai fie prioritare in defavoarea salariului?
sunt de moda veche, asta e treaba. eu vreau sa muncesc, sa-mi bat capul cu probleme pe care sa le rezolv, sa am responsabilitati, vreau sa simt ca merit fiecare banut din salariu. insa nu stiu cat valoreaza munca mea, cati bani sa cer pe ea... cred ca la urmatorul job interview o sa cer expres un salariu care sa-mi permita sa traiesc (asta daca cel oferit pt munca va fi prea mic, bineinteles!), ca doar d'aia ma duc la serviciu. va trebui astfel sa-mi gasesc curajul de a bate cu pumnul in masa...
sunt un om loial si responsabil si calitatile astea trebuiesc rasplatite.

fraieru' de Google

nu pot sa cred! Google are filtru de trafic si eu, care am blog pe un domeniu Google, nu beneficiez si nici nu stiu de existenta acestuia. ma refer la Google Analytics. a trebuit sa aflu intamplator de la Oradeanul despre existenta acestui serviciu.
tocmai cand ma gandeam sa dau bani la MyBlogLog ca sa vad in timp real cine intra si de unde pe blogu' meu, aflu ca Google imi poate pune la dispozitie un astfel de serviciu pe gratis. l-am rasfoit nitel si vad ca are o groaza de optiuni si tot felul de statistici, asa cum imi place mie.
cam fraier e Google la faza asta ca nu spune de Analytics si pe Blogger.

in fine, ma bucur ca l-am gasit si ca am o noua unealta cu care sa aflu cine si cum ajunge aici. de la inceput mi-am dorit ca blogu' asta sa fie cat mai intim si cat mai putin cunoscut. nu vreau trafic, nu vreau audienta, nu vreau celebritate sau succes, cum am citit aici ca se cauta de la un blog. treişpe e blogu' meu, e unealta mea de a memora tot ce-mi trece prin cap si suflet.
o singura data am incercat sa tin un jurnal. eram prin liceu si foloseam un fel de agenda cu putine campuri pt fiecare zi. a trebuit astfel sa-mi limitez si notitele asa ca scriam la liniuta ceea ce faceam in ziua respectiva. spre surprinderea mea am reusit sa fiu consecvent vreo 2 sau 3 luni in treaba asta. acum mi se pare tare misto sa-mi citesc gandurile de atunci. sa vad de unde am plecat, cum si de ce am ajuns unde sunt acum.
pt ca memoria mea de scurta durata e slaba si pt ca sunt prea distrat ca sa-mi pastrez in cap cateva idei si trairi vreme de mai multe zile, m-am hotarat sa le adun aici. sa scriu despre tot ce ma doare. bine...mi-e cam greu sa cred ca voi scrie despre tot ce voi simti. fara dubii ca vor fi qestii care nu prea isi vor avea locul intr-un spatiu public, cum e un blog pe internet, dar pt ca mie imi place sa-mi provoc soarta cred ca voi scrie despre ele.
e cam aiurea sa traiesti cu controverse, asa cum o fac eu, dar trebuie sa impac si capra si varza din mine. vreau blogu' asta pt motivele de mai sus si despre care am scris ca implica confidentialitate. dar oare cum voi reusi sa impac asta cu "provocatorul de soarta" si "curiosul" de mine?!
desi vreau un blog intim, sunt curios ce comentarii ar putea lasa oamenii care-mi citesc insemnarile si de aceea l-am facut available; insa am setat blogu' sa nu poata fi gasit de motoare de cautare si nici sa fie indexat de Blogger si i-am cerut lu' Turambar sa ma scoata dintre bloglogaţii sai (ceea ce n-a facut nici pana acum :P). cu toate astea, l-am inscris totusi pe BlogBrowsing, si pe Ze List.
sunt tare curios cum ajung oamenii aici fara ca eu sa am vreo implicare directa in asta :)

Barton Fink (1991)

hmmm...tocmai am vazut un film alegorios facut de fratii Coen, Barton Fink (1991). m-a pus in cap filmu' asta.
Barton Fink (John Turturro) e un stralucit scenarist de piese de teatru. i se ofera ocazia sa scrie la Hollywood un film de categoria B dar nu are deloc inspiratie sau nu se poate concentra. cu ajutorul lui Charlie Meadows (John Goodman) va reusi sa treaca peste blocajul in care se afla si va scrie cea mai importanta opera a lui.
descrierea e simpla, dar ce se intampla in film e beyond that and out of this world. inca din primele 3 minute mi-am dat seama ca aveam sa vad un film foarte bine facut. felul in care Barton Fink arata, modul in care John Turturro il joaca si detaliile aparent inutile dar pline de farmec din aceste 3 minute mi-au aratat cat de bine lucrat va fi filmul pe care urmeaza sa-l privesc.
sincer sa fiu, prima jumatate m-a plictisit. ma asteptam sa vad umor negru, sa vad un pic de actiune ca in Fargo sau The Man Who Wasn't There. dar Barton Fink e diferit de astea doua. e mai lent, mai serios si mai plin de mister decat celelalte.
Barton nu poate sa scrie, e in blocaj, demonii lui interiori au pus stapanire pe el si nu-l lasa sa creeze. parca ar fi Tyler Durden, asa se lupta el cu demonii lui.
diferenta dintre Barton Fink si Fight Club e ca primul nu-ti localizeaza actiunea, nu stii daca ceea ce vezi e in capul lui Barton sau in realitate. nu-ti explica deloc, te baga in ceata si te lasa acolo mult dupa finalul filmului. poti doar sa ghicesti, sa cauti interpretari, sa dai un sens alegoriei din film caci el nu-ti va explica nimic.
de aceea nimic din ce vreau sa scriu acum despre acesta nu prea imi iese. ma tot intreb daca ceea ce-mi vine in cap e relevant pt actiune sau daca asa s-au intamplat lucrurile. sunt confuz pt ca filmul nu mi-a oferit niciun moment certitudinea diferentei dintre cele doua lumi in care se desfasoara actiunea, cea a lui Barton si cea reala.

margarete pentru fete

barbatii sunt niste fraieri, fraieri cat cuprinde. ma refer la barbatii carora nu le place ori le e teama sa le ofere flori femeilor. e atat de faina reactia unei femei in momentul in care ii pui in fata un buchet de flori si ea intinde bratele sa-l primeasca, incat merita sa treci peste orice prejudecata sau frica si sa o faci. se bucura, zambeste, ii place, il miroase, il ia in brate, il admira, are grija de el...asta face o femeie cu buchetul de flori primit de la un barbat. de la un barbat curajos as putea spune. barbatii au nevoie sa primeasca incredere, certitudinea reusitei actiunii lor iar felul in care o femeie primeste flori nu poate decat sa-i ofere unui barbat garantia ca n-a dat gres cumparandu-i-le. mai mult nu cred ca poate sa faca (favorurile sexuale ies din discutie!).
sincer sa fiu, nu stiu de ce femeile sunt atat de innebunite dupa flori. si mie imi plac, si eu le miros, si mie imi face placere sa admir un buchet bine facut...dar nu reusesc sa merg mai departe cu placerea. un raspuns cred ca ar fi diferenta dintre sexe, barbatii gandind rational si femeile sentimental. eu mai repede as aprecia o unealta practica decat niste flori care oricum se vor ofili in cateva zile (insa unealta va fi a mea pe veci).
se pare ca femeile merg cu placerea mai departe si vad intr-un buchet de flori mai multe decat o pot face barbatii. asta e un motiv in plus pt ca acestia sa oferi flori, inafara de aprecierea, dragostea si respectul pe care il au fata de femeile pt care fac acest "act de curaj". probabil ca femeile se bucura de florile primite pt ca au ocazia sa-si puna in valoarea principala lor caracteristica, sentimentalismul.
de cate ori mi s-a ivit ocazia i-am intrebat pe barbatii cu care vorbeam de ce nu cumpara flori. se pare ca motivul principal e rusinea la care s-ar expune mergand cu florile in mana pe strada, printre oameni. le dau dreptate pt ca sta scris in cromozomii nostri masculini sa nu suportam rusinea si sa fim intotdeauna puternici si niciodata vulnerabili. dar totul se rezuma la perceptie si astfel un buchet de flori in mana unui barbat poate fi o arma imbatabila.
e atat de fain sa tii un buchet de flori in mana si sa vanezi privirile fetelor care trec pe langa tine (care nu se uita la faţa ta ci la ceea ce tii in maini), sa le vezi cum se uita cu jind la buchetul tau, sa le citesti in ochi dorinta de a primi si ele o asemenea splendoare ca cea pe care TU o ai in mana. asta nu poate decat sa-ti ofere increderea (atat de necesara barbatilor) ca ai cumparat ceva frumos si ca vei avea succes cu el, si totodata sa-ti gadile orgoliul. in acele clipe de contact vizual dintre femeie si buchetul TAU de flori o faci pe aceasta sa simta dorinta, sa vrea ceva ce TU poti oferi. pe moment, in ochii ei, e probabil ca TU sa fii mai apreciat decat iubitul ei pt ca TU oferi flori si el nu iar saraca femeie isi doreste asta atat de mult. iar cea care-ti va primi buchetul trebuie sa se simta foarte bine, pt ca in acel moment e cea mai invidiata femeie din lume.

adevaru' e ca nici florarii nostri nu sunt foarte straluciti si nu stiu sa puna florile in valoare, daramite sa creeze un cult al florilor, al frumusetii acestora. putini sunt oamenii care cumpara florile si nu buchetul ca obiect. florile au devenit un instrument de obtinere de foloase iar buchetele atat de urate, de kitchoase. am vazut flori vopsite cu spray-ul, date cu sclipici, imbracate in staniol si in tot felul de ambalaje tipatoare care sa-ti ia ochii. "doar ciorile se uita la ce straluceste", obisnuiesc sa le spun florarilor care vor sa-mi impopotoneze buchetul cu tot felul de rahaturi.
de fiecare data cand cumpar un buchet de flori am dificultati in comandarea acestuia. pur si simplu florarii nu inteleg ca un buchet trebuie sa fie cat mai simplu si fara impopoţoneli, ca trandafirul trebuie sa aiba ghimpi pt ca asa l-a facut Dumnezeu, chiar daca asta inteapa, ca un buchet cu doar trei fire trebuie sa fie proportional cu dimensiunile acestora si nu cat mai mare pt a suplini lipsa de volum (pe care si-o imagineaza ei), ca florile sunt frumoase prin natura lor si nu datorita ambalajului. florile ar trebui date fara ambalaj sau doar intr-o folie transparenta ori hartie alba (nu creponata!). ambalajul trebuie sa fie doar pt transportul in siguranta al florilor si nu elementul principal al buchetului, nu trebuie sa estompeze frumusetea acestora. florile trebuiesc oferite si nu ambalajul!

Shrek the Third (2007)

primu' film pe care l-am vazut anu' asta o fost Shrek the Third (2007). am auzit numai cuvinte naspa despre filmu' asta, cum ca ar fi foarte slab si mai plictisitor decat celelalte doua. dar nu e deloc asa. eu raman in continuare la ideea mea cum ca filmele de animatie sunt aproape ireprosabile (inafar' de cateva ale lui Hayao Miyazaki) si isi fac treaba foarte bine, adica sa binedispuna copii si sa-i faca pe adulti sa-si aduca aminte de copilarie. asa ar trebui judecat un film dedicat copiilor, dupa cat de mult ii distreaza si nu dupa cat de bine este el realizat in functie de criiteriile profesionistilor. copii nu cred ca dau vreo importanta parerilor avizate.
al treilea film cu Shrek este amuzant, te bine-dispune si poate fi vazut in orice conditii si la orice ora. este un film ce poate fi usor digerat de catre copii si "oamenii mari". eu unu' m-am amuzat teribil cand l-am vazut. e fain sa-l vezi cu prietenii si sa faci glume pe seama personajelor, mai ales a lui Prince Charming.
Prăjiturică este personajul meu preferat.
i-am dat nota 8.

nu mai fiti emo !!!

am vazut mai devreme, pe un blog fain, un filmulet de tip "viral" postat pe YouTube si care are o audienta foarte mare (nu fac nicio referire la titlul lui si la blogul pe care am gasit-o pt a nu crea vreo legatura spre acesta). filmulet viral...adica o filmare in care un tip isi plange suferinta in fata webcamului ca sa-l vada o planeta intreaga. tipu' respectiv, care la prima vedere pare a fi fata, ii ia apararea lu' Britney Spears cand a avut ea probleme anu' trecut (nu mai stiu exact despre ce a fost vorba...droguri parca). prostia astuia e destul de lunga, sa tot aiba vreo 3 minute. nu am suportat s-o vad pe toata, asa ca am dat 2 click-uri, am vazut 15 secunde si l-am inchis. nu am rezistat mai mult. pt ca-mi era si foame, experienta vizionarii mi-a creat un gol in stomac, am avut oarece traume, scarba, repulsie (vizibila si acum) si furie.
filmuletul intra direct in paine, nu are parte de nicio introducere asa ca imediat ce se incarca tipul incepe sa boceasca. m-a frapat in primul rand cearceaful pe care el il tinea cu o mana deasupra capului ca sa nu i se vada camera. plangea asta de ziceai ca l-a batut cineva si ii injura p'aia de morti si de raniti. mi se facuse mila de el pt ca nu e usor sa treci peste abuzuri. dar imediat ce am derulat am auzit ca vorbea despre Britney si ca "s-o lasati in pace! Paris Hilton nu stiu ce bla bla bla!" what the fuck, I said! imediat mi-a disparut orice urma de intelegere pt respectivul si scarba mi-a aparut instant. nefericitu' asta e un bun exemplar de emo: machiat la ochi, vopsit blond, par lung, drept si moale ca al unei fete. doar dupa voce mi-am dat seama ca e baiat. sa tot aiba in jur de 21 de ani (o varsta cam mare pt emo).
inteleg ca lumea e rea si te face sa suferi, dar de ce sa te arunci cu filmulet cu tot in lumea care te mananca de viu si nu te lasa sa traiesti?
inteleg ca Britney a fost bruscata de media (si mie mi-a parut foarte rau pt ea. orice om greseste dar nu trebuie rastignit pt asta) si a suferit din aceasta cauza, dar de ce sa suferi si tu odata cu ea si, mai ales, de ce sa-ti arati suferinta unei lumi intregi care (again) te mananca de viu si nu te lasa sa traiesti?
inteleg ca suferi pt Britney, dar de ce sa te machiezi pt asta?

oameni buni si emo care ajungeti sa cititi ce scriu eu aici, NU MAI FITI EMO !!!

nu condamn suferinta nefericitului asta, nu-i condamn filmarea, nu-i condamn pe cei emo ca el, fiecare are dreptu' sa simta si sa faca ce vrea. ii condamn insa modul in care el incearca sa rezolve problema, pt ca nu e deloc unul eficient.
sa-ti arati sensibilitatea exprimata astfel, intr-un mod cat se poate de vulnerabil (cand plangi pe net doar 10% din oamenii care se uita la tine simt compasiune si din astia cred ca 5% or sa faca ceva concret pt a te ajuta) nu e deloc o metoda sanatoasa de a cauta ajutor sau de a face apel la incetarea represaliilor asupra bietei Britney.
orice om cred ca are cunostinta despre sensibilitatea lui, despre ce-l face sa dezarmeze si sa se expuna emotional, asa ca un astfel de filmulet nu are nicio scuza de genu' "n-am stiut ce fac". in loc sa fii facut o filmare "virala", tipu' mai bine se ducea in bratele prietenilor lui sau la un psiholog ori se inscria si isi spunea oful pe forumuri pt oameni sensibili ca el. sunt multe metode pt a trece peste o astfel de stare, nu sunt deloc usoare dar sunt mult mai eficiente decat o filmare cu webcamul.

draga emo-ule (sper ca e corect spus asa), nu te mai lua dupa astia ca el, nu te mai lua dupa toate formatiile care-ti exploateaza ce ai tu mai bun (sensibilitatea sufletului), nu-ti mai pune uniforma de emo pe tine, nu-ti mai plange de mila, nu te mai aliena!
da, lumea care te inconjoara e rea si e de cacat, asa e! si eu o urasc si-mi vine sa-i fac tot ce-i doresti si tu. nu-i mai arata ce te doare, nu-i mai arata cand suferi, nu-i mai oferi prilejul sa te raneasca...pt ca altceva nu stie sa faca, decat sa-i aleaga pe cei care nu plang si care nu sufera iar pe ceilalti sa-i lase deoparte. "daca viata iti ofera lamai, fa limonada" asa ca fii tare, fii puternic si nu mai pune la suflet toate rautatile pe care le fac oamenii impotriva ta, fii indiferent fata de ei. ei nu vor inceta niciodata sa te supere, dar tu poti inceta sa te mai lasi suparat de ei. invata sa recunosti oamenii care te pot ajuta in viata si a caror opinie intr-adevar conteaza.
ce iti canta tie aia de la Tokyo Hotel si ce mai asculti tu acolo, emo-ule draga, e muzica facuta pt bani, e muzica facuta sa-ti intoarca sufletu' pe dos si sa te convinga ca singura ta scapare e in versurile lor. opinia lor nu conteaza nici cat negru sub unghie. in naivitatea ta ii vei crede negresit si cand le vei cumpara albumu' ei n-or sa te ia in brate, ci vor numara banii pe care tu si prietenii tai i-ati bagat in fundurile lor. pustii aia de la TH pe care ii vezi tu la televizor poate nu suporta deloc muzica pe care o canta, poate habar n-au ce canta acolo, poate nici nu cred in ceea ce spun in versurile lor (pe care nici eu nu cred ca le intelegi deoarece sunt in germana) dar pt ca le iese banu' o fac cu cea mai mare placere. ai grija atunci cand iti alegi idolii! nu toti cei care iti promit intelegere si protectie o vor si face cu adevarat.
nu mai arata lumii ca esti emo, nu te mai machia si nu-ti mai da cu oja (daca esti baiat), nu-ti mai pune piercing-uri pe tot corpul, nu-ti mai fa freza emo, nu mai sta tot timpul incruntat doar pt ca esti emo. oamenii s-au obisnuit cu ideea de emo si stiu sa-i recunoasca pe cei ca tine dupa "uniforma" pe care voi o purtati. nu-i mai lasa pe oameni sa vada ca tu esti sensibil si poti oricand sa plangi deoarece intr-un final cineva tot va face misto de tine pt ca esti emo si asta te va supara foarte tare. nu le mai oferi oamenilor prilejul sa se ia de tine. fii atent asupra motivelor lor si incearca sa le elimini. daca continui sa faci ceva ce iti aduce suferinta nu e deloc un act de curaj sau cum l-ai numi tu, e o dovada de prostie. incearca sa te pisi contra vantului si o sa vezi cum e.
daca stai si plangi si-ti rozi unghiile pt ca unu si altu te-a suparat nu faci altceva decat sa le dai apa la moara si sa inceapa sa le placa sa se ia de tine. daca arati lumii ca suferi exista slabe sanse ca cineva din oficiu sa vina si sa te ia in brate. plangi la tine acasa, plangi la un psiholog, plangi in mijlocul prietenilor tai, dar nu mai plange in vazul lumii (cum a facut-o tipul de care am vorbit mai sus).
dupa ce faci tot ce te-am indrumat mai sus, iesi afara in lume cu zambetul pe buze, arunca-ti uniforma de emo, fa-ti un look care sa-l prinda pe noul tu si du-te si te bucura de viata. viata e a naibii de frumoasa daca stii s-o traiesti. gandeste-te ca "traiesti ceea ce esti si esti ceea ce traiesti". daca tu continui sa fii un emo si viata ta tot emo va fi! nu se va schimba atata timp cat tu nu te schimbi. nu e deloc cool sa fii emo, nu e deloc misto sa te bruscheze lumea pt ca te-a vazut mai suparat.
cand simti ca te doare sufletu' pune mana si urla-ti supararea, n-o mai tine in tine. cauta oameni care te pot asculta si proteja: printre cunoscuti, prieteni, pe forumuri bune, la psiholog. refuleaza-ti frustrarile, scrie, picteaza, canta despre o solutie pt a iesi din starea de resemnare si alienare care ii caracterizeaza pe emo.

un lucru mai am sa-ti spun dragule emo: sa nu crezi ca prin ceea ce am scris mai sus (in decurs de vreo 2 sau 3 ore - sper sa-mi apreciezi efortul) te-am sfatuit sa nu mai fii sensibil, sa nu mai plangi ori sa nu mai faci ceea ce simti. fa ce vrei tu, fa ce simti tu dar fa-o cu cap. fii inteligent! gandeste-te ce implicatii pot avea actiunele tale, de orice natura, pe termen lung sau scurt. nu mai fi emo, fii destept!

asta ascult acum si-mi face placere (II)

imi place tare mult ultima melodie a Rihannei, Don't Stop The Music. are un ritm foarte catchy care te face sa te misti si sa bati din palme no matter what. imi plac si cuvintele in portugheza (sau ce-o fi) de la sfarsit.
Rihanna e buna...chiar daca n-are o coafura draguta, are o piele tare frumoasa si picioare faine.