foto cat o mie de cuvinte. cuvinte despre concediu douamiisapte, Bucegi

"in continuare, traseul se arata la fel de inclinat."

traseul se pastra la fel de oblic si incepea sa devina mai frumos si mai pitoresc. incet incet urcam spre nori, ceata sau orice era fumu' ala alb si gros ce invelea crestele. la un moment dat am vazut o telecabina cum trecea pe deasupra noastra, la mare distanta, carand confortisti care fusesera deja acolo unde voiam noi sa ajungem. m-am simtit bine cand am vazut telecabina. eram bucuros ca sunt in stare sa fac ceva ce altii nu puteau sau nu voiau de puturosi ce erau. e bine sa stii ca nu esti puturos :) pt mine, a urca pe munte e usor, deloc obositor, nu-mi necesita multe resurse si parca as putea face asta over and over again. de aceea m-am simtit incantat cand incetasem a mai fi biped si ma foloseam de toate membrele si puterea ca sa urc, muntele ma voia si ma solicita cu toata fiinta mea.
inainte de asta am mai facut un mic popas pt a admira peisajul si ce lasasem in urma. eram oarecum prinsi la mijloc. in urma ramanea intunericul iar in fata ni se asternea o lumina mată. parca fugeam de ceva rau ce ne urmarea infricosator din urma pt a ne gasi salvarea in ceea ce speram sa fie un pat cald si o cana de vin fiert. ca sa ajungem acolo a trebuit sa ne cataram pe stanca, sa ne tragem in sus pe niste lanturi mari, reci si grele. am facut-o si p'asta. foarte greu nu mi s-a parut sa fii fost dar am facut-o sa fie distractiv. ne-am "pişat lanţ", am ras, ne-am pozat si ne-am mai destins. odata incheiata aceasta proba de maiestrie, am intrat definitiv in ceata. reusiseram sa ajungem intr-un loc frumos, colorat si bun pt a doua masa a zilei. de aici i-am trimis mesaj in care-i spuneam "wish you were here". C chiar m-a intrebat "ce faci? i-ai trimis mesaj?". "pai da, cum sa nu?! uita-te cat de fain e aici, si periculos. poate nici nu mai apuc sa ma intorc si s-o revad. e prea frumos aici ca sa ma bucur de unu' singur" mi-am zis eu, dar lui nu i-am mai spus.
m-am departat de ei, am grabit pasul si am luat-o mai repede inainte. imi placea la nebunie decorul, ceata, prapastia pe langa care treceam. am o pasiune pt ceata, nu stiu de ce. imi placea starea aia de liniste, de frig si umezeala, de frumuseti in fata ochilor, de singuratate, de descoperire, de nou, de nemaivazut. poate ca ma simteam la fel ca atunci cand, iarna, e foarte frig afara si tot ce imi doresc e sa intru in casa, sa ma lipesc de soba calda si sa ma molesesc. atunci, pe munte si prin ceata, cred ca-mi doream mai mult sa ajung in braţe, sa primesc o privire calda, sa ma odihnesc si sa spun cat de greu e rucsacul, cat de bine am urcat si cat de frumos a fost traseul. barbat fiind, gasesc o pasiune nebuna in a ma departa si apoi reveni cu toata dragostea si pasiunea. de fapt, acesta a si fost motivul acestui concediu prelungit si indepartat...
in drumul meu spre Babele am dat peste tot felu' de chestii interesante si ciudate: cruci, pampersi (adica scutece d'alea in care foc copii caca), desene voodoo si pantofari. p'astia din urma nu i-am mai pozat. erau un el si o ea care urcasera cu telecabina si din cauza euforiei pe care probabil ca o gasisera pe sus, se hotarasera sa coboare imbracati sumar si in pantofi cu toc. le-am povestit cum e traseul, le-am spus sa aiba grija si le-am urat drum bun. drept multumire am primit niste ochi dulci din partea baiatului :|
pt ca o luasem ca nebunu' inainte si nu mai stiam ce se intampla cu oamenii mei, am inceput sa strig dupa ei. imi raspundea doar ecoul si cateodata niste voci oarecum necunoscute. dupa ce am dat peste pantofari am aflat ca de fapt ei erau. am stat asadar pe loc, ca sa-i astept, mai ales ca pierdusem marcajul. a trebuit sa ma intorc din urcusul meu pe bolovani pt ca C gasise semnul undeva mai jos si la stanga de cum urcasem eu. pana la urma am ajuns la o cabana in constructie. salvamontistii care stateau aici ne-au umplut bidoanele cu apa si ne-au avertizat sa nu punem cortul pt ca n-avem voie sa facem asta intr-o rezervatie naturala. de la ei am aflat despre soarta prietenilor nostri care ramasesera in urma noastra. si-au dat rucsacele pe unul dintre salvamontisti ca sa urce cat mai lejer. ne-au mai spus sa avem grija la urs, pt ca tocmai ce trecuse prin fata cabanei cu cateva minute inainte
pana la cabana Babele nu mai aveam mult de mers. pacat totusi ca nu prea se vedeau marcajele, imprejurimile si drumul. infatisarea decorului m-a pus pe ganduri. oare cata viitura tre' sa fii trecut p'acolo incat acesta sa fie sapat in asemenea fel? nu stiu cate ore au trecut de cand am pus prima oara piciorul pe acest traseu, dar am ajuns intr-un final la cabana care se zarea cam greu de dupa un mic deal. am intrat, am pus jos rucsacele, ne-am luat de mancare si cate o cana cu vin fiert. tare bun a fost vinul...cald, dulce si euforic. dupa binemeritatul dar nu foarte bogatul ospat, am iesit afara ca sa-l sun pe tata si sa-i dau de veste despre cat sunt de teafar. ne-am dus apoi in camera unde ne-am tras sufletul si ne-am admirat urmele efortului.
asta pana cand a batut la usa prietena noastra.

bagajul concediului douamiisapte

bagajul, rucsacul pe care-l duci in spinare intr-o drumetie, e foarte important. daca e prea greu te rupe de umeri, daca bagi in el prea multe chestii te oftici ca nu le folosesti pe toate, daca iei prea putine te plangi ca nu ai. anu' trecut nu am mai facut greseala de acum doi ani cand rucsacul meu a cantarit 19 kg (!!!). atunci, nefiind obisnuit cu el si cu mersu', a trebuit sa mai renunt la haine si sa le las in Alba-Iulia si chiar sa-l pitesc pe sub niste tufe, cu riscul de a nu-l mai gasi vreodata.
rucsacul de 19 kile l-am avut in Apuseni, ca apoi, in Retezat, mi-am luat mult mai putine catrafuse si am zburdat pe stanci mai ceva ca o capra neagra.

pt ca anu' trecut aveam de gand sa stau cat mai mult timp plecat d'acasa, sa ma duc in Bucegi si de acolo in Maramures, dar sa nu car ca bou' ditamai rucsacu', mi-am facut bagaju' cu multa strictete. presupun ca a avut maxim 15 kg...
mi-am pus 3 tricouri, 2 rosii si unu' de camuflaj. tricourile rosii fac parte din costumatia mea de drumetie inca din Apuseni. de la cata transpiratie a fost pe spatele meu, rucsacul si-a lasat amprenta pe ele si s-a format astfel o zugraveala verzuie cu care eu ma mandresc pt ca e dovada efortului depus de-a lungul drumetiilor :D tricoul de camuflaj l-am folosit la tinuta de somn, purtandu-l pe dedesubt. cele 2 tricouri rosii le-am purtat alternativ, o zi unu' o zi celalalt. seara, cand ma schimbam, intindeam tricoul purtat peste rucsac si-l lasam la uscat si la aerisit. somnul mi l-am facut in trening, chiar in pantalonii si bluza cu care sunt imbracat in acest moment, cand scriu aceste amintiri. am avut si 2 bermude, dintre care cred ca am purtat doar una. pantaloni lungi am avut doar o singura pereche (au fost pantaloni de "bun", de iesit in oras, dar pt ca sunt usori, comozi si cat de cat impermeabili i-am sacrificat si le-am dat o utilizare mult mai buna). i-am purtat in fiecare zi. dimineata, cand era mai frig, trageam pantalonii peste bermude si umblam asa pana se incalzea si trebuia sa-i dau jos ca altfel nu se mai putea. bine, pe munte i-am imbracat tot timpul, dar suflecati trei sferturi, ca de la atata mers ma incalzeam. pt ca n-am vrut sa-mi iau cureau la mine (ca sa mai elimin din greutate) a trebuit sa-mi strang pantalonii cu o chinga elastica verde (d'aia rotunda si cu capete in forma de carlig, pt sustinut bagaje) de aveam eu agatata pe rucsac in jurul izoprenului. mi-a iesit foarte bine improvizatia :) in Bucegi, unde a fost frig, am purtat pe cap o cagula. inca de cand am cumparat-o din Europa am zis ca-mi va prinde bine pe munte. si asa s-a intamplat: ori o trageam pe toata peste fata, nas si gura, ori o purtam in doua si-mi tinea foarte bine de cald la chelie. am mai avut si o sapcalie alba pe care am folosit-o in Maramu'. pt a ma apara de ploaie si vant mi-am luat un poncho si o geaca de fas (Nike, subtirica, usurica, oarecum impermeabila si buna pe vant. si ea a fost de "bun"). poncho-ul a fost de tot rahatu', s-a rupt inca de la prima purtare (a fost d'ala de 7 lei, de la Gipo). pt a ma incalzi, am folosit si polarul din dotare; mi-a prins bine, ca la cabana Babele era tare frig in camera. sosete am avut cate o pereche pt fiecare zi si chiloti cam la fel. pt maini mi-am luat 2 perechi de manusi (d'alea elastice din piata), unele cu degete si altele fara. astea au fost hainele.
multe dulciuri si chestii de glojdoreală am avut la mine: bombonele Granini cu visine si mere (care s-au topit, unele, si s-au lipit in capac), ciocolata amaruie, Ritter, Milka Enjoy, smochine, seminte decojite, batoane Q-Form. de mancare mi-am luat pateu Scandic, fasole la cutie Scandic, castravete, cascaval, paine, apa plata Borsec (cea mai buna!) si alte chestii pe care nu mi le mai amintesc. bine, asta e mancarea cu care am plecat, ca pe drum mi-am mai luat eu si alte alea. eram foarte interesat sa mananc ceea ce aveam la mine, ca sa mai scap de greutate :D
servetelele de unica folosinta n-aveau cum sa lipseasca din rucsac. n-as fi rezistat fara ele! seara, cand ma schimbam, imi faceam "baie" cu asa ceva :D
am mai avut: 2 bricege (unu' normal si unu' d'ala cu lingurita si furculita), piatra de lins (o aveam in eventualitatea in care ramaneam fara apa, ca e bine sa-ti freci limba de o piatra ca sa-ti dispara senzatia de sete), sfoara, petarde (ca sa bag frica-n urs), pungi (in care tineam hainele murdare si tineam gunoiul), sapun, pasta de dinti, prosopel, piatra ponce, incarcatorul de telefon, izopren, spray impermeabilizator pt bocanci, lanterna si bateriile, aparatul foto pe care l-am purtat agatat de gat si borseta cu telefonul, portofelul si bricegele.
in picioare am avut bocancii mei dragi. pt ca am mari probleme cu pietricele de pe drum, mi-am facut niste parazapezi din material de fas pe care le-am purtat infasurate peste glezna si bocanc, ca sa nu-mi mai intre tot felu' de chestii in bocanci si sa ma opresc la fiecare kilometru ca sa-i scutur.
pana in Maramures, unde am adaugat la acest bagaj si un cort de vreo 4-5 kg, nu am simtit mare greutate. pe munte mi-a fost usor sa urc, sa topai si sa merg lejer.

per ansamblu, pot spune ca mi-am facut bagajul cum trebuie. m-am folosit de aproape tot ce am bagat in rucsac. e posibil sa fii uitat cateva din qestii...

mintea de pe urma: am uitat sa scriu si de steguletul pe care l-am purtat la gat si pe care il iau dupa mine cand plec la drum. steguletul e un mic tricolor al Romaniei, e de fapt un batic pe care-l port in jurul gatului ca sa nu-mi fie frig. il port la gat precum pistolarii din Vestul Salbatic.

concediu douamiisapte, Bucegi

anu' trecut am reusit de mi-am oferit un concediu asa cum imi doream. nu a iesit el concediul de vis, da' cel putin am facut cam tot ce-mi propusesem. am fost pe munte, am facut agroturism, am fost singur cu rucsacu' in spinare, am cheltuit cat mai putini bani.
in lipsa de alte idei si din dorinta de a pastra undeva amintirea vacantei din 2007, mi-am zis sa ma apuc sa mi-o reamintesc si s-o notez aici, ca sa nu se piarda.

concediul a inceput cam pe la ora 18, intr-o zi de vineri. data calendaristica nu o mai tin minte exact, stiu doar ca era pe la inceputul lui septembrie. am plecat mai devreme de la serviciu, am fugit pana acasa unde ma astepta rucsacu' in care mai trebuia sa bag neste chestii. ma grabeam pt ca trebuia sa prind ultimu' maxi-taxi de Bucuresti. trebuia sa dorm la un prieten d'acolo pt ca, a diua zi de dimineata aveam tren de Busteni. ajuns acasa, am tras pe mine costumatia de drumetie, am pus rucsacu' in spinare, mi-am luat la revedere de la ai mei, tata mi-a mai dat niste bani si dus am fost. aveam sa ma mai intorc peste aproximativ 2 saptamani. aveam la mine vreo 500 roni si cam 30 de bonuri.
in statie m-am intalnit cu N. maxi-taxiul era full, loc ciuciu. nu stiu din ce motiv, toti pasagerii au trebuit sa se mute intr-un altul. eu, care sunt mai de buna credinta, am asteptat ca toti pasagerii care erau in celalalt sa se mute in astalaltul si apoi sa vorbesc cu soferul, ca poate m-o lua si pe mine in picioare. "poate imi ia mai putini bani", mi-am zis. insa N, care e mai descurcaret el asa, mi-a bagat rucsacu' cu forta in maxi de n-a mai putut soferu' sa comenteze ceva. m-am suit, am gasit loc, am platit biletu' intreg si am pornit spre Bucuresti. cu N ma intalnisem ca sa-mi dea camera foto, ca era sa uit...o Sony nu foarte desteapta, da' buna pt imortalizat diverse chestii.
ajuns la C, prietenu' din Capitala, mi-am facut dus si am mancat. ce aveam eu si niste caracatite micute de le avea asta in frigider, cu un sos verde si foarte picant. m-am culcat si m-am mai trezit abia cand a venit el cu gagica lui. insa eram prea chiaun de somn ca sa fiu lucid, asa ca n-am priceput mare lucru din conversatia pe care am purtat-o. m-am trezit pe la ora 5, cred. l-am admirat pe C cum dormea cu mana pe iubita lui, cum a sarutat-o dulce atunci cand s-a dat jos din pat sa ma conduca.
m-am dus la metrou. ajunsesem inaintea lu' C. credeam ca gresisem peronul, da' l-am sunat s avad pe unde e si mi-a confirmat ca eram unde trebuia. am facut atunci prima poza din cele 1000 cate am facut in tot sejurul. a venit si d-ul C, am luat metroul, ne-am intalnit cu O si, din Gara de Nord am luat trenul.
nu mai stiu sigur ce tren a fost. am uitat de atunci si pana acum. din cate reusesc sa-mi aduc aminte, l-am schimbat mai tarziu cu unul de Busteni. era tren personal, din ala cu 2 etaje. noi am stat la etajul superior, la inaltime. eram imbracat cu bermude si mi se cam facuse frig. asa ca am tras pe mine pantalonii lungi...si am umblat asa, in costumatia asta, bermude pe sub pantaloni lungi, pana m-am intors acasa :D ma mai schimbam doar seara, la culcare.
uitandu-ma la datele pozelor pe care le-am facut atunci, am descoperit cand s-a intamplat prima zi a calatoriei, pe 19 septembrie :> vremea nu se arata foarte confortabila. crucea de pe Caraiman era invelita in nori iar aerul de la poale, din Busteni, era rece. am tras pe mine minteanu' lu' O. ca sa nu-mi mai dau jos rucsacul, mi l-am tras pe maini, purtandu-l astfel cu spatele in fata. eram precum un cavaler in armura :D
in gara ne-am "imprietenit" cu un cuplu bucurestean. o gagica cu gura mare si un tip ok, cu paru' lung. ea s-a bagat in seama cu noi, intrebandu-ne ce itinerariu avem, pe unde vrem s-o luam, cum ar fi mai bine sa procedeze...chestii si balarii. de voie de nevoie, pana la urma ne-am cuplat cu ei si i-am lasat sa mearga in preajma noastra. ne-am oprit la un market de unde ne-am mai luat niste provizii. mi-am luat neste bomboane d'alea cu cocos si rom si o sticla de Alexandrion, ca sa ne incalzim. am mai stat nitel la taclale cu cei doi si am inceput sa urcam spre telecabina.
nici macar 300 de metri nu am urcat, ca porumbeii au si dat semne de oboseala. s-au codit ca nu stiu daca sa mearga pe traseul nostru, ca nu stiu ce si nu stiu cum. am facut schimb de numere de telefon, ne-am luat la revedere si am inceput sa urcam. traseul se anunta unul periculos, dificil si totodata pitoresc.
din fericire, la urcare nu am avut problemele pe care le intampinasem cu un an inainte, cand am urcat pt prima oara pe Apuseni. de data asta ma simteam mai usor, mai in forma. de la inceput m-am postat in fata grupului, asa cum imi place mie. la inceput am urcat prin padure...poteci, copaci, verdeata, cruci. o faza faina s-a intamplat la o trecere pe marginea prapastiei (pe partea dreapta a drumului, pe urcare, era o vale destul de abrupta). trebuia sa coboram o panta de aproximativ 1 metru avand ca punct de sustinere iarba dimprejur. terenul era alunecos, iar panta avea in componenta ei niste radacini mari de copaci. trebuia asadar sa ne tinem de iarba si sa coboram in echilibru pe acele radacini. m-am avantat primul, lasandu-mi rucsacul la C. aveam de gand sa trec in partea cealalta si apoi C sa-mi arunce rucascul. dar...O a gasit mai in stanga noastra niste trepte special amenajate ca drumetii sa ocoleasca zona periculoasa :))
intamplarea asta a fost nimic pe langa ce putea sa fie urmatoarea. m-am oprit nu stiu ce sa-mi fac. am pus jos rucsacul, mi-am scos sapca de pe cap si mi-am desfacut borseta in care aveam telefonul proaspat cumparat, portofelul cu actele si banii, briceagul si piatra mea de lins (am citit eu intr-un manual de supravietuire ca atunci cand ti-e sete si n-ai apa e bine sa lingi o piatra. prin Apuseni mi-am gasit una numai buna de frecat pe limba :P). cum am spus mai sus, in dreapta noastra aveam tot timpul o vale destul de abrubta. nu stiu cum am putut sa fiu atat de nerod atunci, dar mi-am pus rucsacul chiar pe marginea prapastiei. si borseta peste el. evident ca ceva trebuia sa cada. s-a dus borseta ca era mai mica, mai rapida si mai pretioasa.
timp de cateva secunde am ascultat cu sufletul la gura cum borseta mea fosneste frunzele peste care trece in caderea ei nebuna. aluneca si tot aluneca, se ducea jos la vale si odata cu ea telefonul meu cumparat in rate, 70% din banii mei de drumetie, actele si tot ce mai aveam eu in ea. mi-am oprit si respiratia ca sa aud mai bine cum borseta mea se duce in hău...pana cand s-a oprit. am strigat dupa C si O sa se opreasca si m-am dus dupa ea. am coborat incet, pe fund si sprijinit in maini. am luat-o prin invaluire, nu m-am dus direct spre ea, de teama sa nu provoc vreo alunecare de teren care s-o duca jos de tot. draguta de ea se oprise intr-un pomisor. am reusit de am prins-o si pana sus la rucsac am strans-o bine in maini. scapasem usor. dar, pt ca orice medalie are si reversul ei si pt ca legea muntelui spune ca acesta trebuie sa-si ia tribut, mi-am uitat sapca in acel loc :D nu m-am mai intors dupa ea ca sa nu mai pierd timpu'. le-am trimis un SMS celor doi cu care ne intalniseram la gara, rugandu-i sa-mi recupereze sapca in caz ca aveau s-o vada. aveam sa-i rasplatesc la Cabana Babele cu niste Alexandrion.
cu inima impacata si cu o buna invatatura de minte, am iesit din padure unde am dat de piatra muntelui. locul respectiv avea si un lac micut in care se strangea apa ce cadea din munte. am luat o mica pauza pt a mai manca un sandvis si pt a admira frumusetea locului. am incercat eu sa fac niste poze artistice, insa cu multa lipsa de talent :D ca era sa uit...am dat si peste o cruce acolo :(
in continuare, traseul se arata la fel inclinat.