concediu douamiisapte, Bucegi

anu' trecut am reusit de mi-am oferit un concediu asa cum imi doream. nu a iesit el concediul de vis, da' cel putin am facut cam tot ce-mi propusesem. am fost pe munte, am facut agroturism, am fost singur cu rucsacu' in spinare, am cheltuit cat mai putini bani.
in lipsa de alte idei si din dorinta de a pastra undeva amintirea vacantei din 2007, mi-am zis sa ma apuc sa mi-o reamintesc si s-o notez aici, ca sa nu se piarda.

concediul a inceput cam pe la ora 18, intr-o zi de vineri. data calendaristica nu o mai tin minte exact, stiu doar ca era pe la inceputul lui septembrie. am plecat mai devreme de la serviciu, am fugit pana acasa unde ma astepta rucsacu' in care mai trebuia sa bag neste chestii. ma grabeam pt ca trebuia sa prind ultimu' maxi-taxi de Bucuresti. trebuia sa dorm la un prieten d'acolo pt ca, a diua zi de dimineata aveam tren de Busteni. ajuns acasa, am tras pe mine costumatia de drumetie, am pus rucsacu' in spinare, mi-am luat la revedere de la ai mei, tata mi-a mai dat niste bani si dus am fost. aveam sa ma mai intorc peste aproximativ 2 saptamani. aveam la mine vreo 500 roni si cam 30 de bonuri.
in statie m-am intalnit cu N. maxi-taxiul era full, loc ciuciu. nu stiu din ce motiv, toti pasagerii au trebuit sa se mute intr-un altul. eu, care sunt mai de buna credinta, am asteptat ca toti pasagerii care erau in celalalt sa se mute in astalaltul si apoi sa vorbesc cu soferul, ca poate m-o lua si pe mine in picioare. "poate imi ia mai putini bani", mi-am zis. insa N, care e mai descurcaret el asa, mi-a bagat rucsacu' cu forta in maxi de n-a mai putut soferu' sa comenteze ceva. m-am suit, am gasit loc, am platit biletu' intreg si am pornit spre Bucuresti. cu N ma intalnisem ca sa-mi dea camera foto, ca era sa uit...o Sony nu foarte desteapta, da' buna pt imortalizat diverse chestii.
ajuns la C, prietenu' din Capitala, mi-am facut dus si am mancat. ce aveam eu si niste caracatite micute de le avea asta in frigider, cu un sos verde si foarte picant. m-am culcat si m-am mai trezit abia cand a venit el cu gagica lui. insa eram prea chiaun de somn ca sa fiu lucid, asa ca n-am priceput mare lucru din conversatia pe care am purtat-o. m-am trezit pe la ora 5, cred. l-am admirat pe C cum dormea cu mana pe iubita lui, cum a sarutat-o dulce atunci cand s-a dat jos din pat sa ma conduca.
m-am dus la metrou. ajunsesem inaintea lu' C. credeam ca gresisem peronul, da' l-am sunat s avad pe unde e si mi-a confirmat ca eram unde trebuia. am facut atunci prima poza din cele 1000 cate am facut in tot sejurul. a venit si d-ul C, am luat metroul, ne-am intalnit cu O si, din Gara de Nord am luat trenul.
nu mai stiu sigur ce tren a fost. am uitat de atunci si pana acum. din cate reusesc sa-mi aduc aminte, l-am schimbat mai tarziu cu unul de Busteni. era tren personal, din ala cu 2 etaje. noi am stat la etajul superior, la inaltime. eram imbracat cu bermude si mi se cam facuse frig. asa ca am tras pe mine pantalonii lungi...si am umblat asa, in costumatia asta, bermude pe sub pantaloni lungi, pana m-am intors acasa :D ma mai schimbam doar seara, la culcare.
uitandu-ma la datele pozelor pe care le-am facut atunci, am descoperit cand s-a intamplat prima zi a calatoriei, pe 19 septembrie :> vremea nu se arata foarte confortabila. crucea de pe Caraiman era invelita in nori iar aerul de la poale, din Busteni, era rece. am tras pe mine minteanu' lu' O. ca sa nu-mi mai dau jos rucsacul, mi l-am tras pe maini, purtandu-l astfel cu spatele in fata. eram precum un cavaler in armura :D
in gara ne-am "imprietenit" cu un cuplu bucurestean. o gagica cu gura mare si un tip ok, cu paru' lung. ea s-a bagat in seama cu noi, intrebandu-ne ce itinerariu avem, pe unde vrem s-o luam, cum ar fi mai bine sa procedeze...chestii si balarii. de voie de nevoie, pana la urma ne-am cuplat cu ei si i-am lasat sa mearga in preajma noastra. ne-am oprit la un market de unde ne-am mai luat niste provizii. mi-am luat neste bomboane d'alea cu cocos si rom si o sticla de Alexandrion, ca sa ne incalzim. am mai stat nitel la taclale cu cei doi si am inceput sa urcam spre telecabina.
nici macar 300 de metri nu am urcat, ca porumbeii au si dat semne de oboseala. s-au codit ca nu stiu daca sa mearga pe traseul nostru, ca nu stiu ce si nu stiu cum. am facut schimb de numere de telefon, ne-am luat la revedere si am inceput sa urcam. traseul se anunta unul periculos, dificil si totodata pitoresc.
din fericire, la urcare nu am avut problemele pe care le intampinasem cu un an inainte, cand am urcat pt prima oara pe Apuseni. de data asta ma simteam mai usor, mai in forma. de la inceput m-am postat in fata grupului, asa cum imi place mie. la inceput am urcat prin padure...poteci, copaci, verdeata, cruci. o faza faina s-a intamplat la o trecere pe marginea prapastiei (pe partea dreapta a drumului, pe urcare, era o vale destul de abrupta). trebuia sa coboram o panta de aproximativ 1 metru avand ca punct de sustinere iarba dimprejur. terenul era alunecos, iar panta avea in componenta ei niste radacini mari de copaci. trebuia asadar sa ne tinem de iarba si sa coboram in echilibru pe acele radacini. m-am avantat primul, lasandu-mi rucsacul la C. aveam de gand sa trec in partea cealalta si apoi C sa-mi arunce rucascul. dar...O a gasit mai in stanga noastra niste trepte special amenajate ca drumetii sa ocoleasca zona periculoasa :))
intamplarea asta a fost nimic pe langa ce putea sa fie urmatoarea. m-am oprit nu stiu ce sa-mi fac. am pus jos rucsacul, mi-am scos sapca de pe cap si mi-am desfacut borseta in care aveam telefonul proaspat cumparat, portofelul cu actele si banii, briceagul si piatra mea de lins (am citit eu intr-un manual de supravietuire ca atunci cand ti-e sete si n-ai apa e bine sa lingi o piatra. prin Apuseni mi-am gasit una numai buna de frecat pe limba :P). cum am spus mai sus, in dreapta noastra aveam tot timpul o vale destul de abrubta. nu stiu cum am putut sa fiu atat de nerod atunci, dar mi-am pus rucsacul chiar pe marginea prapastiei. si borseta peste el. evident ca ceva trebuia sa cada. s-a dus borseta ca era mai mica, mai rapida si mai pretioasa.
timp de cateva secunde am ascultat cu sufletul la gura cum borseta mea fosneste frunzele peste care trece in caderea ei nebuna. aluneca si tot aluneca, se ducea jos la vale si odata cu ea telefonul meu cumparat in rate, 70% din banii mei de drumetie, actele si tot ce mai aveam eu in ea. mi-am oprit si respiratia ca sa aud mai bine cum borseta mea se duce in hău...pana cand s-a oprit. am strigat dupa C si O sa se opreasca si m-am dus dupa ea. am coborat incet, pe fund si sprijinit in maini. am luat-o prin invaluire, nu m-am dus direct spre ea, de teama sa nu provoc vreo alunecare de teren care s-o duca jos de tot. draguta de ea se oprise intr-un pomisor. am reusit de am prins-o si pana sus la rucsac am strans-o bine in maini. scapasem usor. dar, pt ca orice medalie are si reversul ei si pt ca legea muntelui spune ca acesta trebuie sa-si ia tribut, mi-am uitat sapca in acel loc :D nu m-am mai intors dupa ea ca sa nu mai pierd timpu'. le-am trimis un SMS celor doi cu care ne intalniseram la gara, rugandu-i sa-mi recupereze sapca in caz ca aveau s-o vada. aveam sa-i rasplatesc la Cabana Babele cu niste Alexandrion.
cu inima impacata si cu o buna invatatura de minte, am iesit din padure unde am dat de piatra muntelui. locul respectiv avea si un lac micut in care se strangea apa ce cadea din munte. am luat o mica pauza pt a mai manca un sandvis si pt a admira frumusetea locului. am incercat eu sa fac niste poze artistice, insa cu multa lipsa de talent :D ca era sa uit...am dat si peste o cruce acolo :(
in continuare, traseul se arata la fel inclinat.