trista pena

oricat de mult as incerca si as vrea sa nu se intample asta, de o saptamana incoace sunt afectat. viata mi s-a schimbat. desi nu vreau, incet incet ma schimb intr-un alt om. mai mult de nevoie decat din proprie initiativa. nu asa voiam sa se intample, dar cum nu pot schimba lucrurile, tre' sa intru-n hora si sa joc dupa cum canta muzica. mi-am adus azi aminte ca-mi promisesem ca pana in 2010 sa ajung in Brazilia. anul trecut ma gandeam ca e posibil sa-mi indeplinesc acest vis. acum, am dubii. nu zic ca e imposibil, doar ca imi va fi mult mai greu, daca nu chiar cu neputinta sa ajung in 2 ani acolo.
voiam sa plec d'acasa, sa devin autonom, independent si cu propria viata in bataia vantului. acum nu se mai poate. sunt raspunzator de inca cel putin o viata si nu prea-mi permit sa risc. de bine de rau, imi e chiar bine in situatia data. nu prea am de ce sa ma plang si as fi nerecunoscator daca as face-o. prietenii imi sunt aproape, asa cum imi doresc. chiar daca nu am parte si vreau din tot sufletul sa fiu tinut in brate, reusesc sa supravietuiesc. doar sunt obisnuit cu astfel de lipsuri...
"astazi sunt numai iubire" mi-a fost dat ieri sa citesc. m-au tintuit si m-au lasat fara grai aceste cuvinte. le-am tot repetat, cu voce tare, si ieri si azi, nevenindu-mi a crede ca ai spus cuvantul iubire. niciodata in viata mea nu te-am auzit vorbind asa, tu, prima fata de care eu m-am indragostit. ai renuntat la mine asa ca nu mai stiu ce gandesti, ce simti, ce mai faci. instinctul mi-a fost sa cred ca te-ai indargostit. oricat de mult ma doare sa stiu asta, ma bucur pt tine daca intr-adevar asa e. apoi am zis ca "de vina" ar fi vremea d-afara care imbie la astenie de primavara. oricum ar fi, iti doresc sa fii fericita si iubita. meriti asta din plin! chiar daca acum, mai mult ca niciodata, as fi avut nevoie de prezenta ta, sa stii ca iti doresc tot binele din lume alaturi de cine crezi tu de cuviinta. pacat ca nu sunt eu acela...
vor mai fi vreo 2 saptamani de umblat, de infruntat birocratia, dupa care ne vom linisti si ne vom aseza usor pe linia de plutire. ...asta o spun acum, ca cine stie ce ne mai poate rezerva viitorul.

pana una alta, mai ascult pt a mia oara melodia asta. miere pe sufletul meu, i-as putea spune. miere care ma tine lipit de scaun, ma linisteste si hraneste speranta din mine.

de o saptamana incoace nu mai sunt eu. o simt si o vad in ceea ce scriu pe acest blog. nu mai reusesc sa-mi adun ideile, sa le dau o forma si sa scriu despre ceea ce gandesc. asta ar fi cam cel mai coerent post al meu din ultimele zile.
si il scriu dupa trei beri...

orice as face, oriunde m-as duce, orice as spune si orice as auzi, simt nevoia de a-mi pune jos "rucsacul" si de a ma odihni. nu ca as simti ca nu l-as mai putea duce, dar am si eu nevoie de odihna. chiar daca, in aparenta am trait lejer, n-a fost si nu e deloc asa. sunt si eu om si am nevoile mele.
ziceam zilele trecute ca ma misc in viteza, atat fizic cat si spiritual. da! sunt in viteza pt ca alerg spre ceea ce-mi lipseste.
offf...