yes mountain, no cry

afara-i cald si toropeala, la munte ii racoare...adica imi va fi racoare, ca sa fiu precis

din putul gandirii despre femei

oricat de frumoasa ar fi o femeie, tot femeie e pana la urma...asa ca nu-i nimic deosebit in ceea ce o priveste. aceeasi Marie da' cu alta palarie, vorba aia.
degeaba ma uit eu la o femeie frumoasa de imi vine sa ma arunc in genunchi in fata ei, ca tot femeie e si ea, la fel ca toate celelalte.

zeite nu stiu sa existe, dar cateva tot trebe sa fie pe pamantu' asta!

no woman, no cry...no mountain, yes cry :D

pe creasta in Piatra Craiului...doar partea sudica

pe creasta Pietrei Craiului fost-am dus de data asta.
din pacate, tura asta am inceput-o cu stangul, caci cu mana dreapta 2 beri am baut de stateam mai mult sa-mi analizez ameteala decat peisajul din jur. ma intrebam chiar ce caut eu p'acolo :D asta o sa-mi fie invatatura de minte sa nu mai beau la plecare, ci doar la sosire.
am fost placut surprins de parfumul care invaluie poalele acestui munte. e pur si simplu minunat sa te intinzi pe iarba si sa respiri aer curat si aromat cu un subtil parfum de garofita.
creasta Pietrei Craiului e un traseu foarte dificil. urci si cobori pana nu mai stii de tine, iar prin unele locuri poteca e atat de ingusta incat daca ai sta sa te gandesti "bai frate...in stanga e prapastie, in dreapta e prapastie" ar cam tremura chilotii pe tine. trebuie sa fii cu mare bagare de seama cand faci creasta. mi-am dat seama de asta abia la sfarsit, cand m-am gandit pe unde am trecut si mi-am imaginat ce s-ar fi putut intampla daca calcam gresit ori alunecam...brrr!
am facut doar partea sudica a crestei, pana la Refugiul Grind I, pt ca eram destul de obositi dupa prima zi, iar sa incepem ziua cu o urcare de la Refugiul Grind II pana la Varful La Om ar fi fost prea crunt. oricum, incepuse sa ploua si sa fulgere incat numai pe creasta nu ne doream sa fim in acele momente :D

de la dreapta la stanga aveam noi sa mergem
la apus, muntele se inroseste

undeva printre brazi e si Refugiul Stirlea
floricele parfumate



carare a la Piatra Craiului


asta-i grohotis pe care il aruncam ca nebunu' in aer :D
nu mi-a venit sa cred ca am intalnit margarete :X




Marele Grohotis
Poiana Ascunsa

no woman, no cry

eu stiu ca melodia lu' Bob Marley e "no, woman, no cry", insa cum surdul nu aude dar le potriveste, pt mine melodia se cheama "no woman, no cry".

dupa 7 luni de zile...

imi tremura mana pe mouse, iar inima nu prea stie de ea.
astept ca berea sa-si faca efectul si amorteala sa-mi aduca.

"lasa-ma sa te las", am zis...NU SE AUDEEE???

ma duc sa-mi spal bocancii.
pt mine, asta e mai important decat o cina la chinezesc.

ce e prea mult strica

de prea multa vreme n-am mai fost la munte, asa ca de maine...suuus!!!

Hellboy II: The Golden Army (2008)

ca Giullermo del Toro are o imaginatie debordanta, asta imi e clar. dar ca nu reuseste sa-si iasa din tipare, asta incepe sa-mi fie evident.
pai Hellboy II: The Golden Army (2008) are aceeasi monstri ca in primul Hellboy si ca in El laberinto del fauno, iar ca si actiune filmu' asta e doar o supa reincalzita facuta cu ingredientele primului film din serie. actiunea si povestea sunt chiar mai simple decat in prima parte; bine macar ca vizualul ramane la fel de atragator iar umorul nu devine mai prost.
oricum, filmul nu mi-a displacut si nu m-ar deranja sa-l mai vad impreuna cu cineva care vrea sa-l vizioneze.
i-am dat nota 7!

This Beautiful City (2007)

we're all fucked up nowadays...

asta m-a invatat pe mine filmul This Beautiful City (2007). fiecare om are cate o mica problema a lui, numai ca in ziua de azi (nu stiu cum a fost pana acum), peste tot gasesti mediul propice ca ea sa cresca, sa se faca mare si sa-ti intunece viata.
filmu' asta e despre cinci oameni, toti vecini in acelasi cartier, care ajung sa-si intersecteze vietile lor nebune, una mai mult decat alta. avem asa: un sot si o sotie, un drogat si o drogata si un politist pensionat. sotul si sotia fumeaza pe furis unul de celalalt, el nu vrea sa i-o traga asa cum ea isi doreste, iar sotia cade de la balcon intr-un moment de "nirvana". drogatul e bolnav de inima, e vai steaua lui ca om, iar drogata se prostitueaza si arata jalnic. politistul e tatal drogatei.
dupa accidentul sotiei toti cei cinci se vor intersecta intr-un fel sau altul. politistul va incepe sa i-o traga sotiei, el fiind cel care a gasit-o intinsa pe asfalt dupa ce aceasta a cazut. sotul se va simti atras de drogata, o va duce la restaurant si o va plati pt ca ea accepta sa i se faca cinste. bineinteles ca intr-un final everybody will get fucked!
chiar daca e low budget, filmul e destul de bine tras si jucat, asa ca nu vad nici un motiv pt care oamenii sa nu-l vada. inafar' de repulsia fata de subiect, desigur.
i-am dat nota 7!

Ostrov (2006)

e ceva si cu rusii astia, nu se poate, ca prea fac filme numai bune de pus pe rana, filme panaceu de vazut oricand si de oricate ori.

mi-a luat 3 zile sa vad Ostrov (2006), joi vineri si azi. in fiecare seara am fost obosit si n-am putut sta pana la sfarsit, asa ca l-am vazut pe bucati si astfel am putut savura filmul ca pe o prajitura delicioasa pe care o mananci incet si rar pt a te bucura de ea mai mult timp. exista in filmu' asta o anume pace si liniste care e numai buna de pus la suflet dupa o zi de agitatie, dupa filme zgomotoase si dupa orice rautate intalnita.
filmul spune povestea unui staret de la o biserica aflata pe o insulita ruseasca. pacatos printre clerici, dar sfant printre oameni, staretul se caieste in fiecare zi si se roaga pt omul pe care l-a ucis in urma cu cativa ani. nimeni nu-l pedepseste si singur si-a stabilit penitenta pt pacatul comis. el este un om credincios, dar in felul lui si se roaga la Dumnezeu asa cum stie el mai bine. de aceea clericii il vad ca pe un pacatos, pt ca nu le respecta obiceiurile si nu calca impreuna cu ei inspre imparatia Domnului. insa oamenii vad in el un sfant la care apeleaza de fiecare data cand au probleme sau boli. cu ajutorul ratiunii data de credinta in Domnul lui staretul ii vindeca pe oameni si ii ajuta sa-si gaseasca propriul drum spre Dumnezeu.
i-am dat nota 8!

una alta, una

pentru ca focul foc nu stinge, pentru ca berea cerneala ingroasa, pentru ca matricea jaratec pe suflet pune, pentru ca de piatra piatra doar ea e, pentru ca...


(The Cult - Painted On My Heart)


(Tapinarii - Tatuaj)

Una pura formalità (1994)

Giuseppe Tornatore stie sa faca film, indubitabil! si stie sa faca film chiar si atunci cand isi schimba directia artistica la 180 de grade.
Una pura formalità (1994) nu mai este acel gen de film in care frumusetea vietii se imbina cu muzica intr-un melanj care te cucereste si iti indulceste existenta, Una pura formalità este un film noir, psihotic pe alocuri, misterios in mare parte si mistic pe de-a intregul.
pe o vreme ploioasa si intr-un decor care pe Bacovia l-ar fi uns la suflet, un scriitor de succes trebuie sa faca fata demonilor interiori si interogatoriului atroce la care este supus de catre inspectorul de politie care ancheteaza crima pe care banuie ca acesta a comis-o. confruntarea dintre cei doi mi-a adus aminte de Sleuth (1972), insa n-a fost la fel de inteligenta, subtila si de rafinata precum cea din filmul lui Mankiewicz, a fost un pic mai brutala, mai dura si neprelucrata ceea ce nu m-a incantat deoarece la subiectul filmului s-ar fi pretat o confruntare mai cerebrala. dar asta e doar o dorinta a mea ca filmul sa fi fost si mai rafinat decat este, caci oricum filmul este bun, interesant, bine facut si jucat, si placut acompaniat de muzica lui Morricone.
filmul se evidentiaza prin misterul care invaluie finalul si care te face sa te intrebi "oare asta o fi fost Purgatoriul?".
i-am dat nota 8!

L'uomo delle stelle (1995)

nu prea imi mai vine sa scriu despre filmele pe care le vad. ele ruleaza in continuare, insa opiniile mele sunt din ce in ce mai sarace. n-as putea spune ca ma plafonez ca si cinefil, dar in ultima vreme n-am mai gasit nimic extraordinar in filmele pe care le-am vazut. or fi ele de vina sau eu nu mai reusesc sa ma bucur de filme asa cum o faceam odata?

am vazut L'uomo delle stelle (1995) de Giuseppe Tornatore. din pacate, chiar daca filmul nu-i deloc urat si nici prost, nu mi-a aratat nimic grandios, nu m-a tulburat si nici nu m-a pus pe ganduri. e un film frumos si bine facut fata de prostiile care se fac astazi, insa povestea nu mi s-a parut suficient de inchegata incat sa ma prinda in vartejul ei. am fost doar un spectator de pe margine care nu s-a plictisit pe durata filmului, dar care la sfarsit a batut de 3 ori din palme si a plecat printre primii.
i-am dat nota 7!

Hibernatus (1969)

se faceau filme dragute inainte, nu zic nu, dar parca prea inocente pt pervertitele vremuri pe care le traim acum. oricat de simpatic ar fi Hibernatus (1969), parca tot o comedie contemporana ma face sa rad mai mult. filmul nu e deloc rau, dar aceleasi poante si situatii le-am tot vazut in filmele vremii incat nu ma mai surprinde nimic. trebuie sa recunosc ca m-a cam plictisit, iar Louis de Funes joaca la fel in mai toate filmele in care l-am vazut, devenind astfel previzibil si monoton.
i-am dat nota 7!

ponturi pt soferi

cele mai bune fete care stau la umbra pe marginea drumului se gasesc pe drumul dintre Slatina si Bals, la iesirea din Ganeasa, chiar in intersectia unde se face spre Dragasani sau Caracal. nu stiu cate flori primesc si cate gaze misuna pe ele, ca n-am oprit sa le intreb.

cele mai urate si hidoase sunt intre Deva si Sebes. iar cele mai cele dintre cele mai hidoase sunt in Pitesti.