de la ce am plecat si unde am ajuns

simt asa un gol in stomac si ma cam si doare burta. probabil o fi de la prajiturile pe care le-am mancat asta seara in loc de mancare.
si simt golu' asta pt ca as vrea sa scriu si mai multe qestii p'aici, sa ma afund si mai adanc in sufletul meu si sa scot tot ce gasesc p'acolo si sa insir aici intr-o actiune nebuna de provocare si de acceptare a sortii si a rusinii, dar din pacate nu pot pt ca ceva ma tine. cred ca e vorba de orgoliul meu masculin si de timiditatea si paranoia mea nativa.

am pornit acest blog din dorinta de a scrie cat mai sincer si mai mult despre mine. sincer am fost dintotdeauna, dar de forat in mine asa cum voiam nu prea am facut-o. nu pot chiar asa sa ma insir p'aici. mi-e rusine ca ma citeste lumea si apoi ma arata cu degetul. nu ca mi-ar fi rusine cu qestiile despre care as vrea sa scriu ori ca as mentiona niste lucruri atat de abominabile incat as avea probleme daca le-as scrie, dar pur si simplu nu ma simt eu bine sa stiu ca oameni despre care n-am habar ajung sa stie despre mine niste qestii.
as putea inchide blogul, comentariile la posturile noi le-am inchis deja, dar nu prea imi face o asa mare placere incat sa merg pana la capat. sunt oarecum cu un pas pe pamant si unul in prapastie. imi place sa vad statisticile, sa vad cum intra lumea aici si citeste si revine, imi creeaza o senzatie de usurare, de liniste, ceva gen "uite ma ca nu esti prost si ca sunt oameni carora chiar le place de tine". e bine sa stii ca lumea te place si te accepta asa cum esti si te exprimi.
dar pe de alta parte as vrea si sa scriu niste qestii pe care sa nu le citeasca nimeni ori sa stiu eu ca nu le citeste nimeni. d'aia am si scris cu negru pe negru, tocmai ca sa fie greu de citit.

mi-e rusine sa recunosc ca sunt un prost pt ca m-am indragostit de ea si continui s-o fac, mi-e rusine sa recunosc ca intodeauna am trait in contratimp cu viata, ea inainte si eu in urma ei recuperand, mi-e rusine sa scriu si astfel sa recunosc adevaratele mele lipsuri, mi-e rusine sa recunosc cand sunt paranoic ori cand simt eu niste chestii si apoi nu pot sa mi le exprim din cauza aceleiasi rusini. probabil ca ai mei m-au facut din dragoste si rusine.

bine cel putin ca nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca imi doresc foarte mult sa fiu tatic.
hmmm...oare mi-o suna ceasul biologic?