simt o stare de bine, pe pielea mea

nu stiu exact care e faza, de ce atunci cand ma simt bine (ca acum), nu mai reusesc sa ajung in profunzimea sufletului meu, sa ma uit intrinsec la mine, sa ma despic si sa ma scot la iveala in cuvinte si in scris. ma simt bine si altceva nu ma mai intereseaza, mi-e de ajuns sa o ascult pe Cesaria, spre exemplu, sa adulmec aroma cafelei care vine de la bucatarie. ma simt primavaratec desi afara e inchis si nori pe cer si frig. ma simt bine si altceva nu mai conteaza. si ce daca eu nu ma pot scrie acum, in aceste momente de bine, important e ca traiesc si ca sunt aproape de fericire :)
(am pus o bomboana cu lichior in cafea si astept sa se topeasca)
imi place sa citesc cum altii se scriu pe ei, cum scot la iveala poezia intamplarilor frumoase pe care le-au trait...si asta ma face sa ma simt bine, dar sa ma si intristez in acelasi timp. si eu simt poezie, si eu traiesc intens...si mai am si impresia ca eu stiu a scrie :P dar eu nu reusesc sa scriu atunci cand intensitatea aia are cauze pozitive si bune, ca acum.
cand am fost trist si indragostit neimpartasit am scris mult de tot. nu stiu daca am scris si bine, in sensul ca mi-am exprimat sentimentele astfel incat sa se inteleaga cum au fost ele mai exact, dar am scris mult. ce era sa fac si eu, ma durea si trebuia sa ma exteriorizez.
(e buna cafeaua.
imi place ideea de cafea, desi beau cam o data de doua ori pe luna.
o gust si simt ceva "pacatos" in ea, un pacat dulce si catifelat precum pielea unei femei...)

poet n-am fost si nu voi fi niciodata, iar daca n-am scris ce si cum ma simt si fac e pt ca nu prea ma pricep si pt ca prefer sa simt pe propria mea piele ceea ce imi doresc sa scriu...

(sa-i dea Dumnezeu sanatate si fericire Cesariei Evora si Celui care a creat femeia!)

asta sunt, asa defilez

asa sunt eu si pt ca nu dau in cap la nimeni si nu-mi bat joc de oameni, nu vad de ce mi-ar fi rusine sa ma gandesc ca as vrea sa am un harem de femei si sa mai si recunosc asta.
mi-ar placea sa am asa un fel de harem, cateva femei adica, femei care sa-mi placa, femei care sa ma placa, femei care sa stie una de alta dar care sa nu se cunoasca intre ele.

n-as putea spune ca sunt un afemeiat (imi pare prea peiorativ acest atribut ca sa mi-l asociez), caci pt mine femeia nu e o gaura ci este o fiinta pe care o ador, dar nici lauri nu as putea culege cu astfel de ganduri si dorinte...

pana una alta, chiar daca viata se schimba si la fel si eu, asta va ramane doar o dorinta din categoria "ce-mi doresc si nu cred sa implinesc".