de ce-mi place mie viata si ma simt bine atunci cand ar trebui sa ma simt nasol?
habar n-am...
...dar cred ca trebuie sa fie datorita sperantei care se aprinde in mine de fiecare data cand vad ceva frumos, cand ascult o melodie cu care rezonez sau cand vad un film in care mi-ar placea sa traiesc.
nu stiu cat de realist sunt eu pe lumea asta, dar in mod sigur sunt optimist.
si culmea e ca am ajuns sa fiu astfel folosindu-ma de ratiune. am folosit ratiunea ca sa visez si sa ma indepartez de pesimismul si gandurile negre cu care mi-am ocupat adolescenta :D
miercuri, martie 25
ganduri fara premeditare, ganduri simtite
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sa fii realist nu înseamna sa fii pesimist. Lumea e facuta din alb si negru, Yin si Yang, desi între alb si negru exista o infinitate de nuante de gri. Când le distingi ajungi sa-ti echilibrezi viata, care nu trebuie sa fie un extaz perpetuu. Atunci când înveti sa te privesti cu adevarat o floare, sa-i vezi nuantele si nervurile, înveti sa vezi frumosul din lucrurile mici, gratuite, pe care nu le poti poseda, abia atunci te bucuri cu adevarat de viata. Si-i poti accepta si contradictiile.
RăspundețiȘtergerepai da, dar cand realitatea nu e prea roz parca ai fi mai mult pesimist decat optimist...
RăspundețiȘtergereiar daca reusesti sa vezi acele nuante de gri, intr-adevar ajungi la un echilibru si la balansarea optimismului si a pesimismuslui.