cate ceva despre pelerinaj dar si bun simt & significant other

tare mult imi doresc sa am si eu parte de un pelerinaj d'asta cum a trait Zully. sa merg cat ii ziua de lunga, sa ma lupt cu mine, cu drumul, cu vremea, cu oamenii si cu ce s-o mai ivi si la final sa ajung mai puternic ca sa traiesc mai bine. nu ca acum n-as fi multumit de viata mea si nu m-as simti bine in pielea mea...dar pur si simplu simt nevoia de a fi o vreme departe de toti si toate, sa fiu eu acolo pe drum singur de capul meu si sa nu cedez nicio clipa si sa ajung pana la finish si de acolo pe culmile fericirii. imi venea sa spun "pe culmile gloriei", da' pe mine nu ma intereseaza cariera si nici gloria ca n-am nimic de demonstrat la nimeni.

daca sefa nu ma lasa sa plec la nenea ala, cred ca pe la anu' o sa-i fac bucata. plec pe Camino a 2-a zi dupa ce mi-am depus demisia. fara niciun anunt in prealabil, fara nimic. ii intorc spatele si plec sa fiu fericit si sa ma băs pe ea de cariera. pana prin luna mai-iunie anu' viitor imi vad linistit de treaba, muncesc, strang bani dupa care "pa si pusi!".
daca ma lasa sa plec, ma duc la nenea asta si fac treaba ca sa-mi iasa banu' si sa-mi asigur si eu viitorul. probabil ca in acest caz o sa fiu nevoit sa aman plecarea cu un an daca n-o sa aiba pe cine sa puna in locul meu. sau plec in Brazilia ca tot mi-am promis eu sa ajung acolo pana in 2010 (inclusiv).

anu' asta nu voi avea concediu decat 2 saptamani. ele ar fi de-ajuns pt ceva gen oarecum un fel de Camino. dar cum "fericirea e reala numai cand e impartasita", nu-mi vine deloc sa plec singur. ma tot gandesc la experienta din Maramures de anu' trecut, cand simteam ca nu mai pot de dorul ei, ca vreau sa ajung acasa si sa nu mai stau singur p'acolo. simteam chiar ca nu mai am niciun ţel, niciun obiectiv, nimic pt care sa-mi continui calatoria. pe Camino ar fi altfel, plec acolo pt a porni la drum. aici in tara as plec doar ca sa am de unde ma intoarce. stiu ca totul se rezuma la perceptie, dar eu in capul meu asa am ideile, ca aici aproape nu m-as simti ca acolo departe.
de aceea m-am si gandit sa o iau cu mine, sa nu fiu si eu singur. adevaru' e ca acolo, departe, m-as simti alt om, mai puternic si ma altfel pt a putea supravietui, pe cand aici acasa, printre ai mei, parca n-as avea acelas fior si deci m-as concentra mai mult pe singuratatea mea decat pe siguranta.
iar am sunat-o azi si iar i-am nu mi-a raspuns. pt ca nu vreau sa tot insist cu telefoanele si sa nu mi se raspunda, i-am trimis un sms in care i-am dat mici marunte detalii despre pelerinajul pe care vreau sa-l fac si la care as vrea sa ia si ea parte. au trecut vreo 2 ore de la expediere si nici pana acum n-am primit vreun raspuns. mai astept pana maine si dup'aia cred ca o sa-mi bag pula.
pai da-o in pizda masii de treaba... eu tot timpul am crezut ca ea se preface, ca de fapt poseda si ea bun simt doar ca nu vrea sa mi-l arate. dar chiar asa sa nu-mi raspunda la apeluri si mesaje si invitatii si alte cele?! n-am fost nici ala insistent, nici ala enervant, nici ala nesimtit, nici ala mai stiu eu cum. dar e prea de tot sa nu-i raspunzi frumos omului care se poarta frumos cu tine, oricat de mult te-ar enerva ori deranja existenta lui. stiu cum e sa fii acum in situatia ei, ca si eu sunt nevoit sa refuz o fata care se poarta foarte frumos cu mine dar cu care nu vad niciun viitor. da' cel putin eu am bunul simt sa comunic frumos cu fata respectiva oricat de mult m-ar deranja prezenta ei si oricat de mult nu mi-ar placea de ea fizic. dar...asta e pana la urma, "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere". las' ca o sa ajunga ea la 30 de ani si daca n-o sa fie singura probabil ca o sa fie cu unu' care n-o s-o iubeasca asa cum am facut-o eu. sper totusi sa nu se intample asa, dar la cum o vad eu, spre acolo se indreapta. macar de-ar fi priceput ceva din ce a mai scris Zully pe blogu' ei ala vechi.