247 dreaming

fiind un full time dreamer declarat (uneori am impresia ca visez mai mult ziua decat noaptea :D), n-am stat pe ganduri si m-am aruncat si eu in proiectu' lui Alexunu. am fost, am visat si am zambit cum am stiut eu mai bine (desi nu asa cum mi-ar fi placut mai mult), m-a pozat si apoi m-am vazut.
m-am vazut pe mine si toti ceilalti 250 de visatori.

nu-mi vine sa cred cat de bine ma simt de fiecare data cand ma uit la toti acei oameni care radiaza de fericire si viseaza frumos. aproape ca uit de toate grijile de pe lumea asta, de parca as fi high or something...iar asta ma sperie, caci nu prea e sanatos sa te indepartezi prea mult de realitate, chiar daca e atat de fain in lumea viselor :)
asadar, fotografiile ma incanta nespus de mult, dar ma si sperie in acelasi timp :P

nu stiu cum o sa reactionez cand se vor fi strans 1000 :D probabil ca o sa zbor pana o sa fac un cucui de la tavan...

simt o stare de bine, pe pielea mea

nu stiu exact care e faza, de ce atunci cand ma simt bine (ca acum), nu mai reusesc sa ajung in profunzimea sufletului meu, sa ma uit intrinsec la mine, sa ma despic si sa ma scot la iveala in cuvinte si in scris. ma simt bine si altceva nu ma mai intereseaza, mi-e de ajuns sa o ascult pe Cesaria, spre exemplu, sa adulmec aroma cafelei care vine de la bucatarie. ma simt primavaratec desi afara e inchis si nori pe cer si frig. ma simt bine si altceva nu mai conteaza. si ce daca eu nu ma pot scrie acum, in aceste momente de bine, important e ca traiesc si ca sunt aproape de fericire :)
(am pus o bomboana cu lichior in cafea si astept sa se topeasca)
imi place sa citesc cum altii se scriu pe ei, cum scot la iveala poezia intamplarilor frumoase pe care le-au trait...si asta ma face sa ma simt bine, dar sa ma si intristez in acelasi timp. si eu simt poezie, si eu traiesc intens...si mai am si impresia ca eu stiu a scrie :P dar eu nu reusesc sa scriu atunci cand intensitatea aia are cauze pozitive si bune, ca acum.
cand am fost trist si indragostit neimpartasit am scris mult de tot. nu stiu daca am scris si bine, in sensul ca mi-am exprimat sentimentele astfel incat sa se inteleaga cum au fost ele mai exact, dar am scris mult. ce era sa fac si eu, ma durea si trebuia sa ma exteriorizez.
(e buna cafeaua.
imi place ideea de cafea, desi beau cam o data de doua ori pe luna.
o gust si simt ceva "pacatos" in ea, un pacat dulce si catifelat precum pielea unei femei...)

poet n-am fost si nu voi fi niciodata, iar daca n-am scris ce si cum ma simt si fac e pt ca nu prea ma pricep si pt ca prefer sa simt pe propria mea piele ceea ce imi doresc sa scriu...

(sa-i dea Dumnezeu sanatate si fericire Cesariei Evora si Celui care a creat femeia!)