am primit o leapsa cu filme pe care nu pot sa o indeplinesc, caci ma atinge chiar acolo unde sunt eu mai sensibil :D
asadar, trebe eu sa spun care mi se par a fi cele mai bune 5 filme realizate din 2000 incoace. mare parte din filmele mele de suflet s-au facut inainte de 2000 si doar 3 se incadrau in criteriul stabilit de leapsa, asa ca n-a mai trebuit decat sa gasesc alte 2. cam greu sa aleg doar 2 filme dintr-o lista de aproximativ 13. am ales filmele dupa afectiunea pe care o am asupra lor, dar si dupa calitatea acestora.
locul I este, fara nici o urma de indoiala, al lui Fa yeung nin wa (2000) al lui Wong Kar Wai.
pe locul II urmeaza Before Sunset (2004), film pe care l-am vazut de vreo 3 ori si la care ma gandesc intodeauna cand ma uit la soare de printre frunzele vreunui copac.
pe locul III asez La sconosciuta (2006). m-a impresionat pana in maduva oaselor aceasta capodopera a lui Tornatorre, caci este un film deosebit, care transpira "arta" prin fiecare frame al lui.
pe locul IV numesc Elizabethtown (2005) deoarece este foarte apropiat sufletului meu.
iar locul V i-l rezerv lui Bad Santa (2003) pt ca este cea mai cretina si mai amuzanta comedie pe care am vazut-o vreodata.
alte filme pe care am vrut sa le bag in top: Wo hu cang long (2000), Le fabuleux destin d'Amélie Poulain (2001), Filantropica (2002), Ten (2002), The Lord of the Rings, Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), A fost sau n-a fost? (2006), P.S. I Love You (2007), Burn After Reading (2008), Transsiberian (2008), Match Point (2005) si Inglourious Basterds (2009).
joi, ianuarie 28
cele mai bune 5 filme din 2000 pana incoace (pe care le-am vazut eu)
scris de 1307 la ora 8:16:00 p.m.
tag-uri: despre filme, filme, leapsa, top 10
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
fii sincer(a)!