Actorul si salbaticii (1974)

cat de frumoase pot sa fie filmele trase pe pelicula...culori vii, calde, naturale si parca mai frumoase decat in realitate. mi-am incantat deci ochii cu un film tras pe pelicula, cu un film romanesc, cu Actorul si salbaticii (1974) si cu Toma Caragiu.
pt mine cutremurul din '77 inseamna un singur lucru: el l-a omorat pe Toma Caragiu :( il regret si imi pare rau ca acest mare actor nu mai exista. de fiecare data cand il vad, cand il aud, raman uimit in fata geniului si a farmecului lui. niciodata nu voi inceta sa-l respect si sa-i admir fiecare aparitie. una dintre dorintele pe care i le-as cere pestisorului de aur ar fi sa ma duca la un spectacol de-al lui. pana atunci, ma uit la filmele cu el.
iar filmu' asta, Actorul si salbaticii, e un film care se merita vazut nu doar pt ca Toma Caragiu este cap de afis, caci filmul chiar este bun si din cate stiu eu este si un film de referinta al cinematografiei noastre. filmul reuseste sa fie bun prin scenariu, prin prestatia catorva actori si datorita decorurilor si a muzicii. regizoral, filmul e ok pt un film romanesc, dar nu si pt un film.
din pacate, nici acest film nu a scapat de acel "blestem cinematografic romanesc", ca altfel nu stiu cum sa-i spun, care ii face pe actori niste simpli roboti care isi recita rolul iar pe regizor un simplu sofer care ii duce pe actori din punctul A in punctul B. parca e ceva cu actorii si filmele romanesti vechi, le lipseste patosul si logica liricii rolului, adica daca rolul iti cere sa plangi tu nu te uzi cu apa la ochi, suspini de trei ori si gata ai interpretat rolul, ci plangi pana ies si plamanii din tine, plangi pana vine unu' din platou sa te intrebe daca ti-a murit mama. din pacate, mai toate filmele romanesti sunt facute dupa aceeasi reteta: regizorul le spune actorilor ce au de facut, acestia isi spun rolurile asa cum ii taie pe ei capul, se trag scenele, dupa care se lipesc una de alta si gata filmul. nici un pic de implicare emotionala nu se simte in treaba asta, totul parca e facut mecanic de catre roboti.
o alta chestie care nu mi-a placut la film e amestecul de genuri pe care incearca sa le fie. habar n-am daca filmu' asta e comedie, drama ori film politist sau politic. din toate apare cate ceva, insa nu intr-un mod categoric astfel incat sa poti spun "dom'ne, filmu asta e X". daca pe la inceput zici ca e comedie, mai incolo oleaca ai impresia ca e politist, dupa care hop o da in drama ca mai apoi sa se incheie politic. dar asta e un amanunt care tine de rafinamentul filmului si de cursivitatea lui, ca asa poate nu sunt multi cinefili pretentiosi la mine.
insa muzica...muzica din acest film e absolut minunata. nu stiu daca pe vremea aia, prin anii '40 adica, se canta asa ceva (nu prea mi s-a parut veridic la faza asta), insa muzica si spectacolul de revista din film sunt cat se poate de frumoase. cel putin pe mine m-au captivat si mi-au aprins dorinta de a vedea oameni care danseaza pe scena. vorba aia, nici nu zici ca muzica ar fi fost facuta de un roman...atat e de frumoasa :)
cu uimire si placere l-am urmarit pe Mircea Daneliuc, care mi-a facut o impresie buna cu rolul lui. a fost simpatic si carismatic. iar de Toma Caragiu nici nu are rost sa mai vorbesc, doar e un geniu!
i-am dat nota 8!