Love in the Time of Cholera (2007)

mi-am pus mari asteptari in filmu' asta...are un titlu interesant, romantic si oarecum misterios, Love in the Time of Cholera (2007), e facut dupa o nuvela de Gabriel García Márquez, iar motto-ul lui este "How long would you wait for love?". ar fi trebuit sa fie un film sfasietor care sa-mi ridice visurile cat mai aproape de cer, ar fi trebuit sa ma faca sa ma indragostesc de el...dar, ciuciu! m-a plictisit, m-a facut sa injur si sa-mi pierd timpul.
ceea ce ar fi trebuit sa fie un film de dragoste asa cum nu a mai fost facut vreodata, e un mare fiasco. ca realizare cinematografica e de tot rahatu'. parca e facut de un ageamiu impreuna cu o echipa de sudori. e plictisitor, scenele nu au continuitate, nivelul emotional creste si descreste fara a avea vreo noima, personajele actioneaza usor ilogic si fara a avea vreo motivatie. probabil ca nuvela lui Marquez e frumoasa. probabil ca regizorul a incercat sa o redea cat mai fidel. habar n-am...stiu doar ca filmul nu prea se merita vizionat.
singurele motive pt care acest film merita atentia sunt frumoasele femei care il coloreaza si minunatele decoruri columbiene scaldate in soare. ca imagine vizuala, "dragostea in timpul holerei" incanta si imbie la visare. multa verdeata, multe flori, femei frumoase si haciendas de vis sunt tot ceea ce mi-a placut.
ar mai fi si personajul principal. ma aseman foarte mult cu el. asa prostanac, indragostit si idealist cum e el, cam asa sunt si eu.
i-am dat nota 6!

later edit: ca mi-am adus aminte de ce filmu' asta sux in primu' rand...la el, dragostea este automata, dragostea exista pt ca pur si simplu asta e rolul ei, sa existe. in film, personajele se indragostesc pt ca trebuie, pt ca altfel nu ar mai fi fost povestea, filmul, iar oamenii care au muncit la el nu ar mai fi primit bani. cu alte cuvinte, cele doua personaje s-au indragostit tocmai pt a exista filmul. iubirea dintre ei nu este verosimila, nu are nicio temelie pe care sa se bazeze, ea exista pt ca asa trebuie.
personajul principal, baiatul, se indragosteste la prima vedere de o fata frumoasa. nu-si spun niciun cuvant, dar cum ajunge acasa acesta se apuca sa-i scrie ditamai scrisoarea de amor. bun...ce l-a motivat pe tanarul amorezat? ce l-a inspirat sa scrie un teanc de hartii numai despre cat de frumoasa e fata si cat de mult o iubeste? sa zicem ca nu inteleg eu cum sta treaba cu dragostea la prima vedere si d'aia nu pot sa pricep ce a fost in sufletul lui, dar...cu fata cum mai sta treaba? in momentul in care cei doi s-au vazut, fata doar s-a uitat la baiat. l-a privit pt ca el se uita insistent la ea si se citea pe fata lui placerea pe care vederea fetei i-o provoca. felul in care aceasta scena de dragoste la prima vedere a fost realizata, nu argumenteaza restul filmului, nu ofera motivele pt care baiatul isi va petrece 50 si ceva de ani din viata asteptand sa fie impreuna cu fata.
asta e doar un aspect negativ al filmului. un altul ar fi introducerea umorului imediat ce o stare de visare si traire empatica a povestii din film fusese realizata. cum a reusit filmul sa ma capteze si sa ma transpuna in poveste, cum a si dat cu bata in balta creind un moment penibil care m-a facut sa rad. nu stiu daca intentia regizorului a fost sa-si faca publicul sa rada, dar a reusit asta cu siguranta. chiar si personajul principal ajunge sa fie penibil in anumite momente si oricat de mult l-as admira, tot nu ma pot abtine sa spun cat de prost a fost in unele faze.
cartea nu am citit-o, dar nu cred ca lecturarea ei imi va induce o stare de spirit la fel de confuza precum a reusit filmul. un film de dragoste in care un baiat asteapta aproape o viata de om ca sa fie cu fata pe care o iubeste nespus de mult inca din prima zi, trebuie sa ma faca sa-mi doresc si eu asa ceva si nu sa rad si sa arat cu degetul personajele.