superextrahiperpolimegafantastic

atunci cand imi place ceva cu adevarat, atunci cand simturile mele sunt incantate pe deplin, atunci cand cuvintele sunt de prisos pt a face o descriere, nu-mi place sa folosesc superlative ori grade de comparatie. imi place sa folosesc cuvinte simple, asa cum sunt ele de la mama lor si fara inflorituri. nu-mi place sa le imbrac cu poleiala lui "cel mai..." ori "extraordinar de...".
atunci cand simt aceasta nevoie de simplitate inseamna ca oricat de puternic as incerca sa fac un cuvant, el nu va putea descrie ceea ce eu simt si incerc sa spun. cateodata, cuvintele chiar nu sunt de ajuns ori sunt prea slabe pt a descrie ceea ce eu traiesc atat de puternic in sufletul meu. asa ca nu mai are niciun rost sa ma pierd in superlative si prea-mariri si mai bine spun ce gandesc, fara ocolisuri. o spun cat se poate de sincer, cred pe deplin in semnificatia cuvintelor si apas pe fiecare litera a acestora.
"te iubesc", "esti frumoasa", "e bun", "imi place" sunt astfel de cuvinte. ce rost are sa spun "te iubesc extraordinar de mult" sau "esti cea mai frumoasa" ori "e nemaipomenit de bun" si "imi place superextrahiperpolimegafantastic de mult"?!
oamenii incearca sa epateze, sa se evidentieze ori sa scoata in fata ceea ce ei simt, si astfel au ajuns sa faca abuz de superlative si termene de comparatii. oriunde te uiti vezi ca ceva este "cel mai extraordinar de bun" lucru care ti-a fost dat sa intalnesti, niciun altul nu-i ca el, "e cel mai unic". pt ca oamenii, lucrurile sunt intr-o continua schimbare se creeaza situatii in care "cel mai extraordinar de bun" e depasit de un altul "si mai extraordinar de bun"...si astfel se ajunge la o competitie, uitandu-se de esenta lucrurilor si de punctul din care s-a plecat.

nu-mi place cand aud "te iubesc foarte mult" si alte prea-mariri ale acestui cuvant frumos. insasi declaratia "te iubesc" ar trebui sa fie suficienta si indeajuns de puternica incat cel care o spune sa se faca inteles si cel care o primeste sa aiba siguranta ca e iubit. s-a abuzat prea mult de "te iubesc" si de alte cuvinte cum sunt cele pe care le-am bolduit mai sus, incat s-a ajuns ca acestea si multe altele sa-si piarda sensul, esenta, originea si sa fie stalcite in fel si chip.
datorita folosiririi lor excesive, cuvintele care descriu sentimente au ajuns sa nu mai fie bagate in seama daca nu au si superlative adaugate lor. adevarul din spatele cuvintelor a fost mutilat.
perceptia oamenilor a fost denaturata, un simplu "te iubesc" nu mai e credibil. cine aude o astfel de declaratie nu o crede decat daca e de la "te iubesc foarte mult" in sus.
mie mi s-a intamplat o astfel de situatie. bine...nu cu "te iubesc", dar cu "imi place" si "esti frumoasa". i-am spus unei fete "imi place noua ta coafura, iti sta bine, e frumoasa", la care ea mi-a raspuns "doar atat ai de spus?!". bineinteles ca a trebuit sa mai adaug si "foarte mult" si "e cea mai" ca sa ma creada...chiar daca eu ii spuneam din suflet ca e frumoasa.
in scris mi se pare ok ca superlativele sa fie folosite, altfel nu ne-am mai putea face intelesi. dar, in viu grai e mai usor. ne ajuta gesturile, tonalitatea vocii, privirea sincera.

traim intr-o lume superficiala, luminata mai mult de stralucirea banului decat de lumina adevarului si a virtutilor. incet incet ne-am departat de originea fericirii, de originea dragostei si a vietii si am adoptat "mutatiile" facute acestora fara a ne mai intreba daca e bine sau rau si fara a ne mai gandi la sensul lor adevarat.

P.S.: ce faci atunci cand simti ca iubesti si mai mult decat atunci cand ai spus ca iubesti foarte mult?