Elizabeth: The Golden Age (2007)

iarasi scriu acum despre un film vazut aseara. imi pare rau ca n-am putut scrie atunci cand trebuia, pt ca e vorba de un film frumos pe care mi-ar fi facut placere sa-l insemnez asa cum simteam imediat ce il vizionasem.
despre Elizabeth: The Golden Age (2007) e vorba. un film care mi-a placut si pe care l-as revedea, un film bine facut, simplu, care nu se pretinde altceva decat e, un film onest. o fata mi-a spus ca asta e un film politic, eu spun ca e un film de dragoste.
regina Elizabeth a fost o femeie puternica. mi se pare greu sa fii regina (si a Angliei pe deasupra), sa fii femeie printre barbati si totusi sa iubesti si sa-ti pastrezi feminitatea. din film reiese ca Elizabeth a reusit asta, iar Cate Blanchett ne mai arata si cu cat stil a facut-o; as putea spune chiar ca m-am indragostit de Elizabeth, ori de Cate Blanchett...nu pot spune exact. mi-a placut femeia pe care am vazut-o in film, m-a atras pana m-a cucerit. o femeie frumoasa, puternica, dar totusi vulnerabila. imi place sa spun ca o femeie exista cu adevarat abia in momentul in care devine vulnerabila, cand se deschide ca o floare, dandu-si petalele la o parte si lasandu-si aroma sa fie adulmecata pe deplin.
principalul motiv pt care mi-a placut filmul a fost prestatia lui Cate Blanchett, femeia care m-a facut sa simt ce am spus adineauri. dar si filmul reuseste sa se ridice la acelasi nivel cu ea. unghiurile de filmare sunt atragatoare, costumele si decorurile cuceresc imediat ochii pasionati de frumos, iar drama povestii impresioneaza sufletul. de mult nu am mai vazut un film dramatic ca acesta, care sa fie dramatic prin el insusi, fara artificii, fara lacrimi in exces, fara sange varsat cu nemiluita. pot spune ca e un film timid, care se arata asa cum se simte: puternic si vulnerabil.
i-am dat nota 8.