libertate corporatista

am reusit azi sa prind Radio Guerilla si de bucurie numai asta am ascultat. chiar si emisiunea lu' Mihaiu, care nu prea ma incanta in mod deosebit. m-a interesat insa subiectul, "animalul de companie, angajatul corporatist". sunt curios in legatura cu acest subiect deoarece, pt mine, cuvintele "multinationala", "angajat corporatist" sunt intr-o oarecare masura sinonime cu "salariu mare" si "cariera". ce am auzit in emisiune nu m-a dat peste cap s-au mi-a deschis noi orizonturi. stiam cu ce se mananca corporatia si cam care sunt costurile pe care le platesti ca sa-ti primesti salariul "corporatist".
nu am lucrat nicio zi intr-o astfel de firma si nici nu am stat de vorba cu cineva "din interior" (decat cu un semi-corporatist :P). parerile si impresiile care le am sunt formate in urma celor auzite si gandite de mine referitor la acest subiect, de-a lungul timpului.
inafar' de faptu' ca "ajungi sa nu mai ai timp si ganduri pt tine", nu vad altceva rau in toata afacerea asta. cum spunea o fata in emisiune, munca intr-o multinationala te disciplineaza, te invata sa devii eficient, organizat, "focusat". e ok pt proaspat absolventii de facultate care nu au niciun rost cu diploma in mana. s-a mai vorbit in emeisiune despre "dress-code", adica "uniforma" eleganta si classy pe care trebuie sa o poarte angajatii. asta e mai mult decat ok, zic eu. e foarte fain sa te imbraci elegant, sa arati si sa mirosi bine...e ceva normal sa te imbraci bine si nu cred ca e un impediment pt angajatii corporatisti. imi face o deosebita placere sa merg pe la banci pt ca am astfel ocazia sa admir femei frumoase imbracate business. e o placere sa admiri femei frumoase!
in astfel de firme exista, si e foarte bine cultivat, cultul orientarii catre client. angatii bancilor mai ales, iti zambesc si te perie de te simti regele lor si ei umili supusi care au ca unic scop satisfacerea ta. acu'...pt cel care se duce la banca e foarte ok sa fie tratat asa, sa i se asculte toate doleantele si angajatii sa fie interesati de el ca persoana (rezolvarea doleantelor e o alta chestiune). insa pt angajati nu cred ca e atat de frumos sa zambeasca si sa fie binevoitori cand problemele personale le stau ca un ghimpe intre coaste sau cand pur si simplu nu au chef sa zambeasca. acest aspect al orientarii catre client e intalnit in toate joburile ce au de-a face cu comunicarea. si Maricica de la piata ar trebui sa stie asa ceva. pan ala urma, acest "efort" ii poate face si bine celui care trebuie sa-l indeplineasca, deoarece concentrandu-te asupra clientului uiti pt cateva clipe de ce te doare si te poti astfel relaxa.
pt a ajunge un bun corporatist tre' sa faci traininguri la care sa-ti insusesti valorile companiei, sa inveti cum sa muncesti eficient si sa aduci cat mai mult profit. mi se pare ok treaba asta pana la un punct, pana la indoctrinare. pana cand identitatea ta personala ajunge sa fie mai prejos decat cea a companiei si scopul vietii personale e strans legat de fericirea sefilor.

(apropo de romani idioti, ca tot vorbeam ieri...este ora 23:51 si un astfel de exemplar claxoneaza de-l iau dracii in fata blocului)

mi se pare un lucru bun sa muncesti cu inflacarare, sa ai in cap si in suflet un scop nobil, sa respecti anumite valori. iti da o anumita verticalitate. insa cel care ramane drept in picioare la sfarsitul zilei trebuie sa fie in primul rand cel care munceste pt acele valori si nu cel care incaseaza banii. majoritatea celor care au sunat si au vorbit cu Mihaiu au spus ca angajatii corporatisti isi pierd identitatea si ajung mici robotei programati sa traiasca pt profitul companiei.

cam asta era si parerea mea.
si am tinut cont de ea la interviul la care am fost saptamana trecuta. aplicasem pt un job intr-o societate multinationala. am cerut din start un salariu dublu fata de cat primesc acum. nu am primit obiectiuni dar nici certitudini. m-au dezamagit insa cand mi-au spus ca nu au postul de sef pe care-l voiam. le-am raspuns ca nu are rost sa plec de la firma la care lucrez ca sa fac la ei ce fac si in partea cealalta, adica actualul job. si in plus d'asta eu ma simt foarte bine acolo unde sunt acum si daca nu ma promoveaza n-are rost sa plec. nu prea eram hotarat sa plec la ei, nici daca ma acceptau. voiam doar sa testez piata, sa vad cum merg salariile. n-aveam de gand sa dau vrabia din mana pe cioara de pe gard, ci doar sa am un atu in maneca atunci cand urma sa-mi renegociez salariul.
ma simt mult prea bine unde lucrez acum ca sa plec. daca as primii si mai multi bani ar fi super ok. firma asta nu e deloc o corporatie. e chiar pe invers. daca ar veni un corporatist la noi s-ar lua cu mainile de cap si ar fugi mancand pamantul cand ar vedea "haosul" in care lucram.
e o afacere de familie mai exact, facuta de sefii mei, sot si sotie. au infiintat "compania" (cum ii place lu' sefa sa-i spuna :P) in 1992 si au muncit cu daruire sufleteasca si trupeasca ca sa o faca mare. au sacrificat mult si acum isi culeg roadele. roade care sunt bogate pt ca firma este destul de mare si de cunoscuta in judet si merge pe plus. au plecat de foarte de jos, muncind ei doi intr-un garaj, pt ca acum sa aiba ditamai sediul, parc auto si o groaza de angajati.
firma asta e al doilea lor copil si il cresc asa cum stiu ei mai bine. nu avem departament de HR, PR, marketing si alte qestii d'astea, notiunile de "target", "focus" si altele ca ele se aud prin firma doar pt ca suna bine, nu avem un regulament intern strict iar job description-ul e mai mult de forma. toate angajarile de personal TESA (nu stiu exact ce inseamna, da' am auzit ca asa ii spune) au fost facute de sefa dupa bunul ei simt. nu a dat gres absolut deloc pt ca a reusit sa stranga o echipa de oameni buni, muncitori, cuminti, care se inteleg foarte bine intre ei (si printre care ma numar si eu). e drept ca fiecare are orgoliul lui, ca mai exista certuri si interese, dar unde s-a vazut comunitate de oameni fara asa ceva? ne ajutam reciproc, cand este posibil preluam activitatile celorlalti, greselile nu sunt sanctionate mai deloc, nu exista diferente intre sefi, directori si subalterni. muncim cot la cot si suntem ca o familie mai mare. nu ne-au spus-o sefii in fata, da' avem libertatea sa facem cam orice vrem atata timp cat prin actiunile noastre nu ruinam firma. bunul-simt primeaza!
imi place ca de fiecare data cand sunt plecat pe undeva, la intoarcere, colegii observa ca am revenit, parca se bucura ca ma vad si ma intreaba cum mi-a fost. e fain sa vezi ca celor cu care muncesti le pasa de tine.
nu pot sa uit inventarul de la sfarsitul anului trecut...cand unii numarau marfa, altii jucau perinita si vreo cativa isi impleticeau picioarele pt ca bausera prea mult. toate astea se intamplau in magazin si cu sefii de fata. oare unde s-a mai vazut asa ceva? in mod sigur nu intr-o multinationala. corporatistii probabil ca se duc frumos la restaurant unde au astfel ocazia sa-si cunoasca colegii si sa arate cat de elganti sunt. noi ne-am petrecut in ograda proprie, fara sa ne fie rusine unu' de altu. am facut gratar, am baut, am jucat hora si ne-am simtit bine. ca oamenii.
inceputul acestui an a fost si el marcat printr-o petrecere, dar la care n-am fost pt ca eu imi iau concediu pana lunea, inclusiv.

o fotografie tare ilustrativa pt ce am spus eu mai sus