demisie, te-as iubi de te-as gasi

nu stiu altii cum sunt, da' mie nu mai imi place ziua de salariu. daca n-ar fi sa am nevoie de banii aia nici n-as vrea sa mai vina. nu d'alta dar ma simt jignit in ziua de salariu. e de tot cacatu' sa tragi 2 saptamani ca prostu' pt ca la sfarsitul lor sa iei mult mai putin decat ai avea nevoie sau mult mai putin decat te-ar motiva, te-ar incanta si te-ar binedispune.
imi place sa muncesc si sa-mi vad de treaba. ma gandesc ca daca muncesc bine si rasplata va fi pe masura, dar cand vad ca banii sunt aceiasi indiferent de cantitatea prestatiei mele parca nici nu-mi mai vine sa prestez. "oricum nu-ti ridica nimeni statuie" imi spun deseori prietenii. daca nu primesc mai multi bani si daca tot nu-mi face cineva statuie (de care oricum n-as avea nevoie) atunci la ce naibii ma mai strofoc? pt ce transpir ca un catar, pt ce risc sa-mi cada coaiele si sa nu mai fac copii, pt ce imi vine greata de la atata caldura, pt ce stau nemancat, pt ce alerg, pt ce fac ore suplimentare?
tare fericita va fi ziua demisiei :D imi si imaginez cum ma duc la sefa in birou si ii pun hartia pe masa. si n-o sa-i spun unde plec si nici pe ce salariu. n-o sa-i spun decat ca vreau sa plec, atat! si sa-mi dea mai multi bani si n-o sa raman; a avut destule ocazii in care sa se revanseze material fata de mine si n-a facut-o. o sa plec atat de repede incat nici nu va realiza ce i s-a intamplat >:)