un Dumnezeu, trei femei and still counting

parca as scrie ceva inteligent, ceva din mintea si sufletul meu. da' nu prea-mi iese. acum imi place mai mult sa citesc alte bloguri decat sa scriu pe al meu. adevaru' e ca nici conditiile de acasa nu sunt optime pt concentrarea mea. astept sa vina weekendu' ori inceputul anului universitar 2008 cand voi putea in sfarsit sa spun ca am un spatiu al meu, sa am intimitatea mea acasa. sau poate plec d'aici undeva.

Dumnezeu are simtul umorului. si mie imi place de El.
ma mai gandesc cateodata ca sunt "favoritul lui Dumnezeu". de ce? pt ca are El stilul lui de a-mi arata ca exista si ca se gandeste la mine. e un stil personalizat, nu ceva standard ce poate fi aplicat oricui si oricum. nu stau acum sa judec cine e Dumnezeu si ce treaba are el cu noi oamenii. astazi ma intereseaza ce are El cu mine. ma gandeam azi-noapte ca eu L-am descoperit pe El datorita a trei femei. lasand la o parte pasiunea mea pt femei, mi-a placut foarte tare clipa si felul in care s-a hotarat sa apara in viata mea.
de mic am fost un copil credincios. spuneam "Inger, Ingerasul meu" in fiecare seara, ma impartaseam, tineam ultima saptamana din post. adica le aveam cu astea bisericesti. m-am si spovedit de cateva ori, cred ca de 3 sau 4. nu mi-a mai placut pt ca nu aveam parte de intimitate in actul spovedaniei si pt ca nu simteam o stare sufleteasca de liniste in urma lepădarii.
cand m-am facut eu mai mare am vazut un film interesant. despre Stigmata (1999) e vorba. exista in film o povaţă a lui Iisus care pe mine m-a marcat: "sparge o bucata de lemn si ma vei gasi acolo, ridica o piatra si ma vei afla". mi-am dat atunci seama ca Dumnezeu este in tot si-n orice facem si ca de fapt asta e adevarata cale de a-L gasi si anume de a-L vedea acolo unde apare si de a-L aprecia.
la mult timp dupa ce am vazut filmul respectiv mi s-a aratat El pt prima data. a aparut atunci cand aveam mai mare nevoie de un miracol. eram la capatul rabdarilor, salvarea era una singura si intr-un anume fel iar ceasul incepea sa sune. si a sunat telefonul in schimbul lui. primisem un SMS. lucrurile se intamplau asa cum trebuiau sa se intample. am pus eu cap la cap toate astea si mi-a dat ca fusesem un fraier fatalist ce nu vedea decat monocrom. chiar daca ce a urmat dupa acel SMS s-a incheiat dupa numai doua luni, dintre care a doua mai mult absenta, experienta a ceea ce s-a intamplat a ramas. si din ce-a ramas am reusit sa conturez o paleta de culori cu care sa colorez ceea ce vedeam. invatasem sa fiu optimist. atunci a fost primul moment din viata mea in care am simtit ca m-am schimbat. totusi, acest progres nu a fost pe gratis, au existat cheltuieli. nu materiale.
a doua oara a fost mai interesant, mai serendipity si uncanny. am avut parte de lucruri pe care doar mi le inchipuiam cum ar fi daca s-ar intampla. si s-au intamplat. nu insa fara a face ceva in acest sens, "ca Dumnezeu imi da, dar nu-mi baga si-n sac". am crezut atunci, am vrut, am sperat si pana la urma El mi-a dat. ca n-a fost sa fie asa cum imi doream eu, asta e alta treaba ce nu tine de El. nu-mi plac miracolele dampulea. a fost frumos, ce sa mai! multa concentratie de evenimente neasteptat de interesante pe centimetru patrat ar fi daca m-as apuca sa notez ce-a fost.
apoi s-a intamplat cand ma asteptam mai putin si cand nu mai stiam daca sa-mi doresc sau nu. tata ma certa ca sa nu-mi iau bicicleta pt ca n-o sa mai ies afara si dupa ce termin cu el vad ca primisem un SMS cu "hai afara!". pai cum sa nu-mi vina sa rad la faza asta?! I-as fi dat o bere sau un suc drept multumire pt cum reuseste El sa-mi descreteasca fruntea. dar s-a terminat si asta.
nu stiu care e planul Lui cu mine, dar eu imi vad de treaba in continuare. viata-i frumoasa si destulă.

azi am fost sunat. maine ma duc la interviu. azi s-a observat ca eu nu prea am timp sa fac ce scrie pe cartea de munca pt ca mi se dau sarcini de alta natura si nu e corect. sambata am descoperit ca pot sa fac si altceva la serviciu, mai select as putea spune, si din care sa fiu platit mai bine. ar fi ca o promovare daca as accepta asta. dar cum nu-mi place munca de birou, o s-o aman nitel mai mult. si cum spuneam...cum ma hotarasc sa vad cum e si in alta parte, cum imediat apar si ispitele de a ramane. ce e mai interesant e ca ele ma indeamna sa raman acolo unde chiar ma simt bine si nu sa plec acolo unde cred ca m-as simti bine.
pe mine ma pun pe ganduri intamplarile astea. sunt cazuri in care nu am avut parte de ele desi ar fi trebuit. exista criterii dupa care ele se intampla sau nu. si pt ca apar atunci cand mi-e lumea mai draga le las in pace si nu ma apuc sa le descos pt ca vreau sa ma bucur cat mai mult de ele si sa simt placerea de a fi surprins ori de cate ori ele apar.
eu le spun revelatii ale existentei lui Dumnezeu :)